Actualizare - Bruno Le Maire: ''Macron are nevoie de o majoritate, nu de o coaliţie''
Ministrul francez al finanţelor Bruno Le Maire a susţinut astăzi că preşedintele Emmanuel Macron va încerca în Citeşte mai mult...
---
Actualizare 07:42 - Rezultate oficiale după numărarea a 97% din voturi: Emmanuel Macron - 27,60%, Marine Le Pen - 23,41%, Jean-Luc Melenchon - 21,95%, conform datelor publicate de Ministerul francez de Interne.
---
Actualizare - Macron, învingător în primul tur: "Nimic nu este jucat în aceste alegeri"
"Nimic nu este jucat" în ceea ce priveşte turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa, de pe 24 aprilie, a transmis ieri după încheierea primului tur preşedintele în exerciţiu Emmanuel Macron, care s-a clasat pe primul loc, în faţa candidatei de extremă-dreapta Marine Le Pen, relatează AFP, conform HotNews.ro.
"Dezbaterea pe care o vom avea timp de 15 zile va fi decisivă pentru ţara noastră şi pentru Europa", a afirmat el în faţa susţinătorilor săi, salutând "claritatea cu privire la extrema dreaptă" a mai multor candidaţi eliminaţi care au lansat un apel pentru un vot în favoarea sa în turul doi, Macron declarându-se pregătit "să inventeze ceva nou" pentru a uni oamenii.
Candidatul stângii radicale, Jean-Luc Melenchon, care s-a clasat pe locul al treilea în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, şi-a îndemnat partizanii duminică seară "să nu îi dea niciun vot lui Marine Le Pen".
Candidaţii din primul tur Yannick Jadot (ecologist), Fabien Roussel (comunist) şi Anne Hidalgo (socialistă) au îndemnat duminică la un vot în favoarea lui Emmanuel Macron în turul al doilea, pentru a o bloca pe Marine Le Pen. Şi candidata dreptei tradiţionale, Valerie Pecresse, a anunţat că personal îl va vota pe Emmanuel Macron.
Aceşti patru candidaţi au obţinut în total aproximativ 15% din voturi în primul tur.
Marine Le Pen, care a fost învinsă de Emmanuel Macron în 2017, nu a părut niciodată atât de aproape de victorie, conform sondajelor preelectorale, care o dau perdantă la o foarte mică diferenţă, în marja de eroare, notează AFP.
---
Actualizare - Rezultatele exit poll ale principalelor institute de sondare pentru primii cinci candidaţi:
• Ipsos and Sopra Steria
Emmanuel Macron: 28,5%, Marine Le Pen: 23,6%, Jean-Luc Melenchon: 20,3%, Eric Zemmour: 7%, Valerie Pecresse: 4,8%;
• Ifop-Fiducial:
Emmanuel Macron: 28,6%, Marine Le Pen: 24,4%, Jean-Luc Melenchon: 20,2%, Eric Zemmour: 6,8%, Valerie Pecresse 4,6%;
• Opinionway:
Emmanuel Macron: 29%, Marine Le Pen: 24%, Jean-Luc Melenchon: 20%, Eric Zemmour: 7%, Valerie Pecresse: 4,5%;
---
Actualizare - Sondaje: Emmanuel Macron, favorit în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale
Preşedintele francez în exerciţiu, Emmanuel Macron, ar urma să câştige turul al doilea al prezidenţialelor în faţa candidatei de extremă dreapta Marine Le Pen, cu un scor cuprins între 54% şi 51% contra 46%-49%, potrivit sondajelor efectuate ieri după primul tur, notează AFP, conform Agerpres.
Rezultatul ar fi astfel mult mai strâns decât în urmă cinci ani, când Emmanuel Macron a câştigat cu 66,1% din voturi contra 33,9% pentru Marine Le Pen.
Cei doi s-au calificat ieri în turul al doilea, cu aproximativ 28% din voturi pentru preşedintele în exerciţiu şi aproximativ 23% pentru Marine Le Pen, potrivit estimărilor.
Cel mai strâns scor pentru turul secund este de 51%-49%, potrivit sondajului realizat de institutul Ifop-fiducial pentru TF1/LCI/ParisMatch/SudRadio. Alte două sondaje dau 54%-46%: cel al institutului Ipsos Sopra-Steria FranceTv/RadioFrance/LeParisien/LCP/RFI şi cel al OpinionWay pentru CNews/Europe1.
În detaliu, aproximativ o treime (35%) dintre alegătorii candidatei de dreapta Valerie Pecresse (Les Republicains, LR) l-ar vota pe Emmanuel Macron şi la fel pe Marine Le Pen, restul de 30% optând pentru un vot alb, nul sau abţinere, potrivit Ifop.
Pentru OpinionWay, 43% dintre alegătorii LR îl vor susţine pe preşedintele în exerciţiu, faţă de 27% pentru candidata de extremă dreapta.
În perspectiva turului al doilea, reportarea voturilor candidatului stângii radicale Jean-Luc Melenchon - pe locul al treilea, potrivit ultimelor estimări - este, de asemenea, foarte dispersată: 33% pentru Emmanuel Macron, 23% pentru Marine Le Pen şi 44% alb, nul sau abţinere, conform Ifop. Ar fi 27% pentru actualul preşedinte şi 21% pentru Marine Le Pen, potrivit Opinionway.
Aproximativ 75% dintre alegătorii candidatului de extremă dreapta Eric Zemmour spun că doresc să voteze pentru candidata Rassemblement National, faţă de doar 4% pentru preşedintele în exerciţiu, potrivit Ifop.
---
Actualizare - Marine Le Pen s-a adresat susţinătorilor săi
Candidata de extremă dreaptă a spus că bătălia pentru runda a doua va fi "civilizaţională" şi le-a cerut celor care nu l-au votat pe Emmanuel Macron să o voteze în al doilea tur al alegerilor.
"Francezii s-au exprimat şi mi-au făcut onoarea de a mă califica în turul doi împotriva preşedintelui în funcţie. Doresc să-mi exprim profunda recunoştinţă.
De asemenea, aceasta a precizat că Franţa se confruntă cu o alegere între "două viziuni opuse asupra viitorului" şi că ea reprezintă "întruparea dreptăţii sociale în jurul ideii veche de secole a naţiunii şi a poporului".
---
Actualizare 02:49 - Rezultate oficiale după numărarea a 96% din voturi - Macron 27,40%, Le Pen, 24,00%, Melenchon 21,60%.
---
Actualizare 02:32 - Rezultate oficiale după numărarea a 94% din voturi - Macron 27,41%, Le Pen, 24,11%, Melenchon 21,48%.
---
Actualizare 01:43 - Rezultate oficiale după numărarea a 91% din voturi - Macron 27,42%, Le Pen, 24,55%, Melenchon 20,97%.
---
Actualizare 01:00 - Rezultate parţiale oficiale, după numărarea a 86% din voturi: Emmanuel Macron s-a clasat pe primul loc, cu 27,43% din voturile exprimate; Marine Le Pen ajunge la 25,02%, conform datelor publicate de Ministerul francez de Interne.
--
Actualizare 23:00 - Rezultate parţiale oficiale, după numărarea a 67% din voturi, anunţate de Ministerul francez de interne, plasează primii doi candidaţi aproape la egalitate - 26,9% voturi pentru Emmanuel Macron şi 27% pentru Marine Le Pen.
---
Actualizare - Exit Poll: Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, în turul al doilea al prezidenţialelor
Preşedintele în funcţie, Emmanuel Macron, şi candidata de extremă-dreapta Marine Le Pen s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa, ce va avea loc pe 24 aprilie, conform primelor estimări ale sondajului Ifop la ieşirea de la urne, informează Reuters.
Potrivit sondajului publicat de agenţia La Libre, Emmanuel Macron a obţinut 28,1% din totalul voturilor la alegerile de astăzi, iar Marine Le Pen a obţinut 23,3%.
Jean-Luc Melenchon este pe locul trei, cu 20.1%, Éric Zemmour pe locul patru, cu 7,2%, iar Valerie Pecresse se află pe locul pe cinci, cu 5%.
Conform sondajului, restul candidaţilor au obţinut următoarele procente: Yannick Jadot 4,4%, Jean Lassalle 3,3%, Fabien Roussel 2,7%, Nicolas Dupont-Aignan 2,3%, Anne Hidalgo 2,1 %, Nathalie Arthaud 0,8 % şi Philippe Poutou 0,7%.
Sursă foto: La Libre
---
Actualizare - Prezenţă la vot de 65% la ora 17:00, cu 4,4 puncte procentuale mai mică decât în 2017
Prezenţa la vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa a fost de 65%, la ora 17.00 (18.00, ora României), potrivit Le Figaro, informează News.ro. Participarea este cu 4,4 puncte procentuale mai mică faţă de scrutinul din 2017 (69,42%) şi cu 5,6 puncte procentuale mai mică raportat la 2012 (70,59%).
Această prezenţă este, în schimb, cu 6,5 puncte procentuale mai mare decât în 2002, anul în care s-a înregistrat recordul absenteismului la un prim tur al alegerilor prezidenţiale, notează sursa citată.
Doisprezece candidaţi sunt înscrişi în cursa electorală, favoriţi fiind actualul preşedinte, Emmanuel Macron - La Republique En Marche (LREM) şi Marine Le Pen - Rassemblement National (RN, extremă dreapta, fostul FN).
Secţiile de votare se vor înschide la ora locală 19.00, mai puţin în Paris, Marsilia, Bordeaux, Nantes, Toulouse sau Nisa, a căror închidere este amânată până la ora 20.00 (21 ora României).
---
Actualizare - Toţi cei 12 candidaţi la alegerile prezidenţiale şi-au exprimat opţiunile de vot
Toţi cei 12 candidaţi la alegerile prezidenţiale şi-au exprimat opţiunile de vot, prima care a votat fiind candidata socialistă Anne Hidalgo, iar ultimul, candidatul "Resistons!", Jean Lasalle, potrivit BFMTV, informează G4media.ro.
---
Actualizare - Emmanuel Macron şi Marine Le Pen au votat
Principalii doi candidaţi la alegerilor prezidenţiale din Franţa - actualul şef al statului, Emmanuel Macron, şi politician de extremă-dreapta Marine Le Pen - au votat în primul tur de scrutin, ce are loc duminică, relatează dpa, conform Agerpres.
Macron a votat împreună cu soţia sa, Brigitte, în staţiunea litorală Le Touquet-Paris-Plage, în nordul ţării, unde a fost întâmpinat la secţia de votare de o mulţime de suporteri.
Marine Le Pen a votat la Henin-Beaumont, lângă Lille. Sondajele o plasează în urma lui Macron, însă decalajul s-a redus în ultimele săptămâni.
La mijlocul zilei (ora 10.00 GMT), rata de participare era de 25,48%, cu trei puncte procentuale sub cea din 2017 (28,54%), potrivit cifrelor Ministerului de Interne.
Totuşi, participarea o depăşea cu patru puncte pe cea consemnată la aceeaşi oră pe 21 aprilie 2002 (21,39%), când s-a înregistrat recordul de absenteism la un prim tur al prezidenţialelor.
Dacă previziunile se vor confirma şi niciunul din cei 12 candidaţi nu va obţine o majoritate absolută, primii doi clasaţi se vor confrunta în turul decisiv pe 24 aprilie.
---
Actualizare - Secţiile de votare s-au deschis
Secţiile de votare s-au deschis duminică dimineaţă la ora locală 08:00 (06:00 GMT) în Franţa metropolitană pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.
Aproximativ 48,7 milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne pentru a decide între cei 12 candidaţi, între care preşedintele în exerciţiu Emmanuel Macron şi liderul de extremă-dreapta Marine Le Pen, care sunt favoriţi în sondaje, relatează AFP.
Cetăţenii francezi înscrişi în registrele consulatelor străine (aproximativ 1,8 milioane) pot vota acolo sau la ambasade.
Una dintre cheile acestei zile ar putea fi nivelul de abţinere, care în ultima parte a campaniei se aştepta să fie foarte ridicat, o tendinţă care pare să se confirme în Polinezia Franceză, unde după patru ore de vot, prezenţa la urne era de doar 12,34%, faţă de 22,24% la aceeaşi oră la alegerile din 2017, scrie EFE.
În Franţa, publicarea oricăror rezultate, parţiale sau finale, este interzisă până la închiderea ultimelor secţii de votare, la ora locală 20.00 (18.00 GMT) şi abia atunci presa va publica primele estimări bazate pe sondajele la ieşirea de la urne.
---
Primul tur al alegerilor prezidenţiale se desfăşoară astăzi în Franţa, cei aproximativ 48,7 milioane de alegători înscrişi pe listele electorale putând să voteze începând cu ora locală 8.00 (06.00 GMT), informează Agerpres.
Actualul şef al statului, Emmanuel Macron (La Republique en marche, LREM), speră la un al doilea mandat. Cel mai mare rival al său este considerat a fi candidatul de extremă-dreapta Marine Le Pen (Rassemblement national, RN).
Populistul de stânga Jean-Luc Melenchon (La France insoumise, LFI) speră, de asemenea, să ajungă în turul doi al alegerilor, din 24 aprilie.
În total, 12 candidaţi se prezintă în primul tur de scrutin.
Campania electorală din Franţa a avut un început lent şi a fost umbrită de războiul din Ucraina. Aproape niciun subiect nu a rezonat cu alegătorii, iar mulţi candidaţi au fost percepuţi ca fiind slabi, ceea ce a sporit temerile legate de o prezenţă scăzută la vot. Sondajele au prognozat recent că până la 30% ar putea să nu voteze, potrivit DPA.
Preşedintele francez are puteri extinse şi deţine funcţia timp de cinci ani. El este mai puternic decât prim-ministrul pe care îl numeşte şi are o influenţă decisivă asupra cursului ţării.
Rezultatul alegerilor prezintă, de asemenea, un interes considerabil pentru întreaga Europă. Macron, politician liberal de centru, este văzut ca un partener mult mai confortabil şi mai de încredere decât Le Pen sau Melenchon, cu care este greu de imaginat o cooperare strânsă din cauza poziţiilor lor uneori radicale.
Secţiile de votare din Franţa vor fi deschise până la ora locală 19.00, iar în unele locuri până la ora 20.00. Din cauza diferenţei de fus orar, votul a avut loc deja ieri în unele teritorii franceze de peste mări, de exemplu în Caraibe.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2022, 09:56)
Macron pierde pt e arogant si a pierdut contactul cu realitatea....
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2022, 10:04)
eu cred ca-l vor scoate tras de par pina la urma pe macron . chiar daca franta nu-i Romania , merge si acolo o mica magarie , in sensul ca-s apropiati in procentaje . la noi in 2009 2019 si 2020, s-a jonglat cu milioane de voturi .
3. fără titlu
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 10.04.2022, 14:28)
turul 2 de scrutin in Franta (pe 24 apr - cand noi o sa stam de Paste cu mielutul zbatandu-se spasmodic in gura, noi zambind tamp si fericiti... ooo,ce imagine feerica! :D ) va declansa nebunia pe burse si pe valute
atat e informatia moka....
restul nu mai e moka, ca nu sunt furnizor de cafele gratis :)
TOT CE AM ZIS DESPRE O PIATA STRUCTURAL DESCENDENTA (BEAR) E REAL SI PESTE NU MULTA VREME O SA O VEDETI SI VOI....
Saptamana viitoare, probabil, Putin si Zelensky o sa o dea intr-un fel la pace (poate!) ... fie ingheata conflictul, fie fac un pact momentan de neagresiune ...o vrajeala de genul asta (motiv de raliu masiv pe burse... si oportunitate de vanzare pentur ultimii " isteti " inca investiti in actiuni).
Mai apoi...vin beleaua
3.1. *vinE beleaua (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 10.04.2022, 14:31)
probabil ca e ora pranzului :)) si de foame mananc litere :)) scuze!
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2022, 15:20)
" previziunile " tale circula de ceva timp pe net , nu mai fa pe mama omida
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2022, 16:21)
nu ne mai plictisi, 3.2 !
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2022, 16:35)
Bancherule de ce-i răspunzi ca anonim?
3.5. maninc, deci gindesc (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Vocea Kremlinului în data de 10.04.2022, 20:00)
Probabil, poate!... Un fel de... o vrajeala... pact momentan... Fie, fie...
Bai, ce-nseamna sa fi Baba Vanga! N-ai cum sa dai gres in predictii.
(Asta e versiunea demo. Cea pro e pe malai. Parnos. Lovele. Firfirei. )
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 10.04.2022, 20:43)
mai atarni mult de mine sau iti vezi de viata?
3.7. maninc, deci gindesc (răspuns la opinia nr. 3.6)
(mesaj trimis de Vocea Kremlinului în data de 10.04.2022, 21:18)
Am viata, imi vad de ea. Te-am inclus ca ai potential, pe partea distractiva.
Puiu Calinescu, Nicu Constantin, Dem Radulescu. Te-am adaugat unei companii sel ecte. Nu ma dezamagi!
Te rog, nu ma forta sa te elevez la statura unui Garcea, In Puii mei, Chiorete.
3.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2022, 21:54)
Domnule, nu intelegi ca Rusia si Ucraina au semnat tratatul de pace pe data de 23 martie?
Am fost atent. Au semnat pacea, dar Zelenski nu a vrut si de aceea Mama Omida a adoptat un limbaj adecvat situatiei ca este posibil sa se poata sigur, probabil, aproape cu certitudine, dar si in functie de Zelenski, Putin, Biden si Ursula, fara sa-l uitam pe Burebista. Deci, acest om al lui Dumnezeu care este gura lui ne invata de bine si eu unul i-as da si bani dar nu stiu unde sa-i las. Si 10% din castiguri vreau sa-i dau la orfani, vaduve si venetici, cum bine ne invata Mama Omida din Biblie.
3.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2022, 08:29)
funie, sapun pentru tine ...si lumea va fi mai frumoasa
3.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2022, 13:13)
vorbesti la plural ,sinteti mai multi ( postati in ture ) ?
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2022, 14:28)
Fortza Le Pen
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 10.04.2022, 14:32)
mda... Davai Le Putin!
tu nu intelegi ca Le Pen e moartea caprioarei pentru UE si pentru interesele Romaniei in contextul Rusia-Ucraina, nu?
sau de fapt doresti raul Romaniei, nu? tii neaparat ca vezi cum arata fatza/profil tancuri rusesti pe teritoriul Romaniei nu?
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2022, 16:15)
Si in Franta,ca de altfel in tarile democrate europen,castigator al alegerior este cel ce trebuie sa fie.Un bun patriot...
4.3. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 10.04.2022, 16:23)
...
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2022, 17:30)
daca vorbesti de patrioti crapa inima in tradatori . ala de la 16:23 si-a dat duhul .
4.5. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 10.04.2022, 20:19)
...
4.6. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 4.5)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 10.04.2022, 21:48)
...