Experţi americani din sectorul de creştere a cailor de rasă intenţionează să efectueze o vizită în România, în această săptămână, la cele mai reprezentative herghelii aflate în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor RNP-Romsilva, a declarat Gheorghe Mohanu, director în RNP - Romsilva. În acest sens, o delegaţie condusă de Michael T. Scuse, secretar de stat pentru agricultură din Ministerul american de resort, va efectua, în perioada 5-12 septembrie 2007, o vizită la hergheliile din Sâmbăta de Jos, Beclean şi Rădăuţi, dar şi la o herghelie privată din judeţul Covasna (Deneş) şi la hipodromul Ploieşti. "Americanii s-au arătat interesaţi de gestionarea cailor de rasă din România şi acest lucru poate fi benefic pentru atragerea de investiţii în acest sector", a spus Mohanu, citat de Rompres. Experţii americani se vor întâlni şi cu oficiali din Ministerul Agriculturii, Autoritatea Veterinară, RNP, Autoritatea Hipică şi cu cei din Parlamentul României.
"În programul vizitei au fost incluse nu numai aspecte legate de tema cailor de rasă şi anume folosirea cailor în scop de agrement, turism ecvestru sau activitate sportivă, ci şi ale dezvoltării rurale din România. Ulterior, reprezentanţii români vor efectua un schimb de experienţă similar în SUA", a mai spus directorul RNP.
Romsilva deţine, în prezent, un efectiv de 4.027 de cabaline din 14 rase, din care 1.662 de capete sunt în patrimoniul genetic naţional incluse în Herghelia de Stat, alături de alţi 400 de cai proveniţi de la proprietarii privaţi. Caii sunt crescuţi în 16 herghelii şi depozite.