EXPERTIZA MEDICALĂ, PE MASA PROCURORILOR Ancheta accidentului mortal produs de Daniel Chiţoiu, pe ultima sută de metri

M.G.
Miscellanea / 27 iunie 2020

Ancheta accidentului mortal produs de Daniel Chiţoiu, pe ultima sută de metri

Ultima expertiză, cea medicală, efectuată în cazul supravieţuitoarei accidentului din Argeş, de producerea căruia este acuzat fostul ministru Daniel Chiţoiu, este gata şi a ajuns la Parchetul din Argeş care coordonează ancheta, conform unor surse judiciare citate de G4media.ro.

Concluziile doctorilor sunt că viaţa i-a fost pusă în pericol victimei. Este ultimul document important pentru cercetările procurorilor, iar dacă nu va fi contestat de Chiţoiu, va marca finalul anchetei.

Potrivit surselor citate, în această variantă, rechizitoriul va fi trimis în judecată în aproximativ două săptămâni.

La sfârşitul lunii mai, la dosar a ajuns şi expertiza tehnică, potrivit căreia maşina condusă de Chiţoiu a intrat pe contrasens şi a provocat accidentul în urma căruia două persoane au murit şi o a treia a fost rănită, au precizat sursele.

Rezultatele expertizei i-au fost aduse la cunoştinţă fostului demnitar, care a şi contestat-o.

În ceea ce priveşte extinderea anchetei cu acuzaţia de favorizarea făpuitorului, vizând internarea lui Daniel Chiţoiu la Terapie Intensivă după accidentul mortal, au fost cerute şi analizate mai multe documente, fără să fie pusă sub învinuire vreo persoană, şi, cel mai probabil, partea aceasta din investigaţie va fi clasată, au declarat aceleaşi surse.

Pe 26 decembrie, Daniel Chiţoiu, aflat la volanul unui autoturism pe DN 7 în judeţul Argeş, a intrat pe contrasens şi a lovit o maşină care circula regulamentar. În urma coliziunii, două persoane, cele care stăteau în faţă, şi-au pierdut viaţa, iar o a treia a fost rănită.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb