Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) precizează că documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire pe şantierul lotului 1 al Autostrăzii Focşani-Bacău, unde a avut loc o explozie urmată de incendiu şi soldată cu patru morţi şi cinci răniţi, a fost realizată pe baza tuturor avizelor necesare, obţinute inclusiv de la Transgaz, relatează News.ro.
"Antreprenorul, prin subcontractantul de specialitate, a depus la Transgaz Documentaţia Tehnică necesară relocării efective a conductei de gaz care intersectează autostrada. Din informaţiile pe care le avem pânâ la această oră, Antreprenorul Spedition UMB nu efectua lucrări de relocare a reţelei de gaz, ci doar lucrări de îmbunătăţire a terenului de fundare a corpului autostrăzii", a transmis CNAIR.
CNAIR a făcut, joi, precizări referitoare la explozia urmată de incendiu care s-a produs pe şantierul lotului 1 al Autostrăzii Focşani-Bacău.
Potrivit sursei citate, Studiul de fezabilitate a fost elaborat de SC Consitrans SRL Bucureşti, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi prin HG nr.903/ 13.07.2022.
"Documentaţia Tehnică pentru obţinerea Autorizaţiei de Construire (DTAC) a fost realizată de SC Consitrans SRL, în baza tuturor avizelor necesare obţinute inclusiv de la Transgaz:
- Aviz favorabil Transgaz nr. 219/2197 din 04.01.2021
- Aviz favorabil CTE Transgaz nr.387/29.11.2021", au precizat reprezentanţii CNAIR.
Astfel, în baza acestei documentaţii, MTI a emis Autorizaţia de Construire nr.11 din 27.03.2023.
De asemenea, a fost elaborat Proiectul Tehnic (PT) tot de către SC Consitrans SRL şi aprobat în CTE CNAIR, în data de 22.07.2022. Prin decizia Directorului General al CNAIR a fost desemnată, în data de 22.05.2023, echipa de consultanţă a proiectului, constituită din angajaţi ai DRDP Iaşi. Această echipă de supervizare a emis Ordinul de Începere a lucrărilor în data de 29.03.2023.
"Antreprenorul, prin subcontractantul de specialitate, a depus la Transgaz Documentaţia Tehnică necesară relocării efective a conductei de gaz care intersectează autostrada. Din informaţiile pe care le avem pânâ la această oră, Antreprenorul Spedition UMB nu efectua lucrări de relocare a reţelei de gaz, ci doar lucrări de îmbunătăţire a terenului de fundare a corpului autostrăzii", a transmis CNAIR.
Potrivit sursei citate, CNAIR a solicitat, joi, echipei de supervizare un raport special cu privire la împrejurările în care a avut loc evenimentul.
"În acest moment se desfăşoară cercetări ale instituţiilor abilitate ale statului, iar CNAIR nu se poate pronunţa asupra cauzelor care au provocat deflagraţia din noaptea de 21.09.2023. Ne exprimăm speranţa că cercetările desfăşurate în cazul acestui accident nu vor provoca întârzierea lucrărilor", se mai arată în comunicatul companiei.
Autorităţile din Vrancea au activat, în noaptea de miercuri spre joi, Planul Roşu de Intervenţie, după ce un incendiu a cuprins o magistrală de gaz, pe şantierul Autostrăzii Moldova. Patru muncitori ai firmei care lucrează la construcţia autostrăzii au murit, iar alţi cinci au fost răniţi.
Reprezentanţii companiei Transgaz afirmă, referitor la explozia urmată de incendiu produsă pe şantierul Autostrăzii Moldova, că incidentul a avut loc întrucât "constructorul lucrărilor nu a respectat prevederile avizului de amplasament" şi că acesta nu deţine "avizul CTE din partea SNTGN Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiect".