Exporturile ţării noastre au urcat în februarie cu 7,6%, iar importurile au avansat cu 10,7%

D.I.
Macroeconomie #Comerţ / 10 aprilie 2018

Exporturile ţării noastre au urcat în februarie cu 7,6%, iar importurile au avansat cu 10,7%

Exporturile de mărfuri româneşti au avansat în februarie cu 7,6% faţă de luna februarie a anului trecut, până la 5,46 miliarde euro, ritm sub cel al importurilor, iar deficitul comercial a continuat să crească, arată datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit raportului, în luna februarie 2017, deficitul comercial a fost de 651,6 milioane euro, în timp ce în ianuarie 2018, deficitul comercial a crescut cu 28,1% faţă de ianuarie 2017, la 775 milioane euro.

În primele două luni ale acestui an, exporturile au însumat 10,88 miliarde euro, iar importurile au însumat 12,54 miliarde euro.

"Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1.I-28.II 2018 a fost de 1,657 miliarde euro, mai mare cu 398,1 milioane euro decât cel înregistrat în perioada 1.I-28.II 2017", se arată în comunicatul INS

Totodată, în primele două luni din 2018, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,7% la export şi 37,1% la import) şi alte produse manufacturate (32% la export şi respectiv 30,7% la import).

De asemenea, valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada ianuarie-februarie a fost de 8,364 miliarde euro la expedieri şi de 9,419 miliarde euro la introduceri, reprezentând 76,9% din total exporturi şi 75,1% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri, în perioada ianuarie-februarie, a fost de 2,517 miliarde euro la exporturi şi de 3,119 miliarde euro la importuri, reprezentând 23,1% din total exporturi şi 24,9% din total importuri.

Anul trecut, exporturile ţării noastre au urcat cu 9,1%, în timp ce importurile au avansat cu 12,3%. Deficitul comercial a crescut cu 30% faţă de 2016, la 12,96 miliarde euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb