Expunerile faţă de Italia, un risc major pentru stabilitatea marilor bănci europene

George Soros spune că ne îndreptăm spre o nouă criză financiară, pe fondul aprecierii dolarului şi a ieşirii capitalului de pe pieţele emergente.

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, acesta se confruntă, în opinia lui Soros, cu o "criză existenţială", în condiţiile în care "tot ceea ce putea să meargă prost, a mers prost".

Dar chiar a mers prost tot ceea ce putea să meargă prost? Adică este exclusă posibilitatea unor "surprize" în cadrul sistemului bancar, mai ales dacă avansul dobânzilor va scăpa de sub "controlul" băncilor centrale?

Nici pe departe. Prăbuşirea pieţei obligaţiunilor guvernamentale ale Italiei din aceste zile a readus în atenţia investitorilor aşa-numita "buclă a distrugerii", reprezentată de legătura strânsă între bănci şi guverne.

Un studiu de la BIS (Bank for International Settlements) arată că titlurile de stat emise de guvernul de la Roma şi creditele bancare directe reprezintă circa 20% din activele totale ale sistemului bancar din Italia, în timp ce bilanţul BCE include aproape 25% din obligaţiunile guvernamentale italiene.

În aceste condiţii, declinul accelerat al valorii obligaţiunilor guvernamentale ameninţă stabilitatea băncilor care le au în portofoliu. Băncile vor începe să vândă, adică vor contribui la accelerarea căderii preţului obligaţiunilor, respectiv la creşterea randamentelor şi a costului de finanţare pentru guvern, într-o buclă feedback pozitivă cu efecte deosebit de distructive.

Evaporarea lichidităţii nu face decât să accentueze dramatic "bucla distrugerii", aşa cum s-a întâmplat în 29 mai 2018.

Bloomberg scrie că "prăbuşirea obligaţiunilor Italiei a fost determinată de un vacuum al lichidităţii, pe fondul dispariţiei cumpărătorilor".

Peter Tchir, director de strategie la Academy Securities, a declarat pentru Bloomberg că "nu mai există o piaţă cu lichiditate abundentă", în condiţiile în care "toată lumea avea poziţii lungi pentru obligaţiunile Italiei", iar "nebunia volatilităţii a fost aşa de mare încât managerii de risc au cerut reducerea poziţiilor".

Se poate paria că acest episod de "nebunie" nu se va repeta, mai ales când BCE se pregăteşte pentru finalizarea programului de relaxare cantitativă şi nu va mai exista un cumpărător de ultimă instanţă?

Greu de crezut, chiar dacă Jean Pierre Mustier, directorul general al băncii UniCredit, a declarat la televiziunea Bloomberg că "vânzarea acţiunilor bancare din Italia a fost determinată de o teamă care nu este justificată de performanţa economiei italiene".

În interviul acordat televiziunii americane, Mustier s-a arătat foarte încrezător în perspectivele economice ale Italiei, ale cărei "elemente fundamentale sunt foarte bune, iar sentimentul la nivel companiilor şi consumatorilor este pozitiv".

Acesta este, probabil, şi motivul pentru care UniCredit are un portofoliu mare de titluri de stat ale Italiei. Conform declaraţiei lui Mustier la Bloomberg, cea mai mare bancă din Italia după active are o expunere de circa 42 de miliarde de euro faţă de obligaţiunile emise de guvernul de la Roma, cu o durată medie de sub 3 ani.

Un clasament al expunerilor bancare faţă de datoria publică a Italiei a publicat, în martie 2018, profesorul Eric Dor, director în cadrul IESEG School of Management.

Conform analizei realizate pe baza datelor din iunie 2017, UniCredit înregistra cea mai mare expunere faţă de statul italian, de circa 66 de miliarde de euro, din care aproape 60 de miliarde era valoarea obligaţiunilor guvernamentale.

Expunerea totală a UniCredit era echivalentă cu 145,5% din capitalul CET1 (Common Equity Tier 1) şi circa 108% din fondurile proprii, în timp ce expunerea pe obligaţiuni reprezenta circa 131% din capitalul CET1 şi 97,25% din fondurile proprii.

Intesa Sanpaolo, a doua bancă din Italia după active, avea o expunere relativ apropiată de UniCredit în funcţie de capitalul CET1 şi fondurile proprii, în condiţiile unei expuneri în valoare absolută de 52,6 miliarde de euro, respectiv 38,7 miliarde.

La nivelul băncilor străine, BNP Paribas înregistra cea mai mare expunere, de 19,2 miliarde de euro, din care 16 miliarde era valoarea obligaţiunilor guvernamentale, adică 20,5%, respectiv 17,1%, din fondurile proprii.

În lista prezentată de profesorul Dor mai apar şi bănci din Germania, Belgia, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Olanda, Austria sau Suedia. Pe lângă BNP Paribas, în lista băncilor străine cu expuneri de peste 8 miliarde de euro faţă de obligaţiunile Italiei se află Dexia (15 miliarde de euro), Banco de Sabadell (10,5 miliarde), Groupe Credit Agricole (10,3 miliarde), Commerzbank (10 miliarde), Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (9,5 miliarde), Banco Santander (8,7 miliarde) şi Groupe BPCE (8,5 miliarde).

Interesantă este prezenţa băncii Dexia, care a avut nevoie de două operaţiuni de bail-out între 2008 şi 2011, dar şi a băncii Societe de Financement Local (SFIL), care a fost creată în 2013 prin preluarea unor active în urma restructurării Dexia. SFIL este o bancă de dezvoltare deţinută de statul francez, iar expunerea sa faţă de obligaţiunile guvernamentale ale Italiei era de circa 6,1 miliarde de euro la mijlocul anului trecut.

Pe baza datelor de la European Banking Authority (EBA), analiştii de la RBC Capital Management au avertizat recent că UniCredit, Banco de Sabadell şi Intesa Sanpaolo vor suferi cel mai mare impact al unei crize a datoriei suverane a Italiei.

În analiza lui Eric Dor se mai precizează că expunerea totală a sistemului bancar italian faţă de datoria publică a ţării se ridica la 626,8 miliarde de euro în ianuarie 2018, conform datelor băncii centrale a Italiei.

Pe fondul panicii din zilele trecute, au fost traderi şi investitori care şi-au lansat în presă strigătul de ajutor către Banca Centrală Europeană,

Oare mai poate Mario Draghi să facă un ultim "miracol" înainte de încheierea mandatului său la BCE, în toamna anului viitor? Dar dacă sunt necesare mai multe miracole?