În perioada 28-30 octombrie a.c. are loc la Sarajevo Conferinta ministeriala a tarilor din sud-estul Europei privind dezvoltarea societatii informationale, unde România este reprezentata de o delegatie condusa de secretarul de stat pentru Tehnologia Informatiei,
Zoltán Somodi.
Discutiile din cadrul conferintei se concentreaza în jurul adoptarii noului plan regional pentru Societatea Informationala pentru perioada 2007-2012 (eSEE Agenda Plus) prin care se stabilesc principalele actiuni în domeniu.
Pe parcursul evenimentului s-au prezentat exemple de bune practici din tarile Uniunii Europene, analizându-se posibilitatile de creare a unor parteneriate public-privat pentru implementarea eSEE Agenda Plus, precum si promovarea unui centru operational de
eGovernement pentrutarile din sud-estul Europei.
Luni, 29 octombrie, Zoltán Somodi a sustinut o prezentare privind evolutia Societatii Informationale din România în care a evidentiat principalele politici din domeniul IT&C, proiectele de e-guvernare demarate, precum si stadiul principalilor indicatori din domeniu.
Delegatia româna a semnat noul Plan de Actiuni "eSEE Agenda Plus", iar secretarul de stat pentru IT a avut o întâlnire bilaterala cu ministrul sârb al telecomunicatiilor si societatii informationale, H.E. Ms. Aleksandra Smiljani, prilej cu care s-au analizat modalitatile de
colaborare în sectorul IT&C.
"Din perspectiva regionala, România trebuie sa fie un lider în regiunea de sud-est a Europei si un promotor activ al politicilor comunitare în domeniul IT&C. Prin utilizarea mijloacelor electronice, costurile de productie si de desfacere vor scadea, facilitându-se accesul cetatenilor la produse si servicii de calitate", a declarat Zoltán Somodi.
Conferinta a reunit participanti din tarile din sud-estul Europei, reprezentanti ai Comisiei Europene, ai Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNPD), ai Comisiei Economice a Natiunilor Unite pentru Europa (UNECE), experti din sud-estul Europei,
Europa si SUA, si reprezentan-ti ai sectorului privat.