EXXONMOBIL, OMV PETROM, LUKOIL ŞI ROMGAZ AU INVESTIT PÂNĂ ACUM SUME URIAŞE ÎN MAREA NEAGRĂ ANRM: "O altă mare companie, interesată de rezervele de gaze din Marea Neagră"

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 21 februarie 2017

Ţara noastră are rezerve importante de gaze în zonele de mare adâncime, atât pe mare, cât şi pe uscat, o altă mare companie fiind interesată de sectorul româ-nesc al Mării Negre, a declarat, ieri, Sorin Gal, director general al Direcţiei Generale Gestionare, Evaluare şi Concesionare Resurse/Rezerve Petrol din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM).

"Suntem cea mai veche ţară care a raportat o producţie de ţiţei. De 160 şi ceva de ani am tot extras. Au venit unii, alţii, au venit peste noi şi au cărat de aici tot ce au putut căra. Am ţinut cu benzină maşina de război germană, apoi a venit un alt vecin care a cărat şi el şi tot mai avem. Dar, până acum, s-a reuşit extragerea cantităţilor care erau mai fezabile şi mai uşor de extras de ţiţei şi de gaze. Au mai rămas resurse semnificative în zona de mare adâncime. La adâncimi de 4.000 - 5.000 de metri există rezerve foarte importante de gaz. Pot fi aduse cu tehnologii costisitoare", a afirmat oficialul ANRM, într-o conferinţă pe teme energetice, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, pe lângă ExxonMobil, OMV Petrom, Lukoil şi Romgaz, care au investit până acum sume uriaşe în explorările din Marea Neagră, o altă mare companie este interesată de acest sector.

Reprezentantul ANRM a explicat: "Şi mai avem potenţialul din Marea Neagră, care este semnificativ. Dar şi acolo din nou vorbim de investiţii, mai ales în zona de mare adâncime, unde apa are între 700 şi 900 de metri adâncime, acolo costurile sunt semnificative. Vă dau un exemplu: programul de foraj ExxonMobil şi OMV Petrom în perimetrul Neptun a însemnat 1,5 miliarde de dolari, o investiţie cum puţine s-au făcut în România. De asemenea, Lukoil şi Romgaz au inves-tit peste 500 de milioane de dolari în alte două perimetre, deci toată lumea investeşte sume foarte mari de bani. Avem în acest moment interes din partea unei mari companii, nu vreau să-i dau numele, care intenţionează să vină în Marea Neagră".

El a mai spus că ANRM aşteaptă de doi ani modificarea legislaţiei din sectorul petrolier, pentru a lansa o nouă rundă de concesiuni de perimetre.

"Bulgarii au reuşit să facă o rundă de licitaţii în patru luni. Noi? Eu am venit în 2015 în funcţia de director general şi mi-am propus ca în şase luni să lansez pachetele pentru noua rundă. Am terminat în 2015, undeva spre sfârşitul anului, şi de atunci stau cu ele şi aştept", a mai spus oficialul ANRM.

Ultima rundă de concesiuni lansată de ANRM, cea de-a zecea, a fost începută în anul 2009 şi finalizată în 2010.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Unde sunt hartile cu prospectiuni facute din anii 1950 ? Exista petrol pentru inca un PETROM( de data aceasta romanesc)Multe deschideri de campuri petroliere erau nerentabile atunci cand se scotea petrol uneori si cu galeata. Pe pamantul bunicilor s-a forat o sonda in1953 si s-a betonat .Maistrul a spus ca exista petrol ,insa ,in acel moment exploatarea era nerentabila.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb