EY România: 39% dintre respondenţii din România consideră corupţia un fenomen generalizat

Marius Constantin
Companii / 11 iunie 2015

Laura Lică-Banu, Senior Manager în cadrul EY România a subliniat faptul că 39% din respondenţii din România consideră că practicile de dare şi luare de mită sunt extinse în mediul de afaceri local, faţă de 63% în Estul Europei, arată un comunicat transmis azi redacţiei.

"Cu toate că acest fapt este îngrijorător, dacă privim cu atenţie, realizăm că în Estul Europei, percepţia generală privind corupţia este mai mare (63%), iar în ţările cu o dezvoltare-rapidă aceasta atinge 61%. De asemenea, participanţii la studiu sunt mai optimişti in ceea ce priveşte măsurile anti-corupţie comparativ cu situaţia din ultimii doi ani", a mai adăugat Laura Lică-Banu.

Sondajul global, care a chestionat 3.800 de angajaţi din companii de mari dimensiuni, inclusiv din România, a evidenţiat faptul că aproximativ 33% dintre respondenţi declară că managementul se află sub o presiune crescută de a se extinde pe pieţe riscante. Pe aceste pieţe, 61% dintre respondenţi semnalează o corupţie generalizată în companii, iar 37% declară că rezultatele financiare ale companiilor sunt deseori umflate.

Riscul fraudei nu este însă limitat la pieţele cu creştere rapidă1. 26% dintre respondenţii de la nivel executiv declară că au auzit în ultimul an că în organizaţia lor are loc o estimare timpurie a veniturilor - un comportament care a fost nucleul a numeroase fraude de anvergură. În plus, 21% dintre respondenţi declară că veştile proaste legate de performanţa financiară nu sunt comunicate în mod deschis.

Datele arată că în România companiile au început să lucreze la adoptarea unor programe de conformitate eficiente. Astfel: 58% dintre participanţii la studiu au menţionat că au fost adoptate politici anticorupţie de către companii sau că sunt conştienţi de existenţa acestora; 50% dintre participanţi consideră utile sesiunile de instruire anti-corupţie; 52% spun că raportul transmis pe canalul de avertizare al companiilor este urmat de către o acţiune a managementului faţă de cel care a încălcat regulile anticorupţie.

Deşi studiul arată că, la nivel global, nu toţi managerii comunică angajamentul lor de respectare a unor standarde înalte din punct de vedere etic, participanţii de pe piaţa din România sunt mult mai încrezători privind deciziile de management. 51% dintre respondenţi au indicat faptul că managementul lor superior face dovada respectării unor standarde înalte din punct de vedere etic atunci când îşi gestionează afacerile.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb