Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) din SUA s-a asociat cu agenţia similară din Coreea de Sud pentru proiecte de mobilitate avansată, transmite Reuters, conform News.ro.
Cele două ţări au semnat o declaraţie privind colaborarea şi schimbul de informaţii şi promovarea supravegherii siguranţei proiectelor de mobilitate aeriană avansată.
"Colaborarea cu partenerii internaţionali în domeniul integrării în siguranţă a acestor noi tehnologii va crea opţiuni echitabile, sustenabile şi eficiente", a declarat administratorul FAA, Billy Nolen.
Anunţul vine în timp ce companii din întreaga lume se întrec să dezvolte şi să obţină acordul autorităţilor de reglementare pentru taxiuri aeriene de altitudine joasă, ca avioane electrice cu decolare şi aterizare verticală.
FAA a anunţat anterior parteneriate similare cu Japonia, Marea Britanie, Canada, Austrialia şi Noua Zeelandă, pentru armonizarea planurilor de integrare şi certificare a proiectelor de mobilitate aeriană avansată.
Companiile aeriene şi altele vor să dezvolte servicii de transport cu avioane alimentate cu baterii, care pot decola şi ateriza pe verticală, pentru a transporta pasageri la aeroporturi sau pe distanţe scurte între oraşe şi a evita traficul rutier aglomerat.
Luna trecută, FAA a emis criteriile pe care compania Archer Aviation trebuie să le respecte pentru ca taxiurile sale aeriene M001 să fie certificate.