Falsa coardă a populist-naţionalismului

Tropăială mare în manejul politichiei din România. Iaca, acuşi bat alegerile la uşă şi partidele noastre politice se mişcă mai bezmetic decît bietul cetăţean turmentat, al lui Caragiale: noi, care va să zică, cu cine şi cu ce ne ducem la vot? (De ce, se ştie: să mai luăm o dată la ros hălcile de carne macră de pe ciolanul cel gros al guvernării!). Te uiţi pe tarlaua politică şi te întristezi: aceeaşi Mărie, blazat-sastisită, care nu mai are chef nici măcar să-şi schimbe pălăria; aceeaşi Janettă, care nu vrea să se mai coafeze altfel, ori de fel, preferînd să pună banii din poşetă în buzunar şi să zică că s-a dus - la coafor, care va să zică! O fi plictiseală, o fi blazare, o fi lene şi impotenţă, dar electoratul are şi el mofturile lui. Pe cei de-i ştie de cînd hăul şi Bîrgăul, ca pe nişte cai brezi, alde FSN-varianta PSD, PSD-varianta PD, ori PD-varianta PD-PNL, tocmai la vot se nimereşte să vrea Măria Sa Electoratul să-i altoiască pe spinare cu plumbii cei grei ai votului de penalizare. Aşa, să mai crape rînza şi în ei, că nouă ne tot crapă, cîte patru ani la rînd! Trebuie să-i dai electoratului o alternativă, nu? Da, dar de unde s-o iei, dacă şi PSD-ul şi varianta supra-corcită PD-PNL seamănă amîndouă, ca două picături de apă, cu mîrţoagele răpciugoase din grajdurile lui Nu-se-ştie-cum-Împărat, frate cu Împăratul Verde, din povestea lui Harap Alb. Cineva trebuie să le pună dinainte tava cu jăratic, poate măcar una dintre ele s-a înfrupta şi scuturîndu-se de tot rapănul se va preface într-un roib electoral de mai mare dragul, numai bun de încălecat de către feciorul cel mic al Împăratului, pe numele lui de basm, Cioloş.

Rădăcinile acestei căutări prin politica dîmboviţeană sunt însă ceva mai stufoase şi merită dă le periem puţin, întru mai bună înţelegere şi lămurire a "desenului politic" la care se lucrează febril, prin laboratoare.

Prima rădăcină ţine de ceea ce se cheamă "moştenirea PRM". La apogeul ei electoral, această încropeală politică a fost capabilă să ducă un candidat pînă în turul doi al prezidenţialelor! Că a fost trasă de păr manevra, da, se ştie! Că tot jocul a fost făcut ca să iasă "cine trebuie", da, se ştie! Că băieţii cu şurubelniţa din dotare au umblat cum şi cît au vrut prin maşinăria de numărat voturi, da, se ştie! Totuşi, acolo au fost nişte voturi şi ele au însemnat cîteva milioane de alegători. Un adevărat război s-a declanşat după acel "triumf" pentru trecerea avuţiei electorale din poala PRM, în curtea unor partide mult mai "prezentabile", mai ales, la export! PD-ul din era băsesciană l-a inventat pe D.D - nici nu ştiţi cît pierdeţi! Ba, mai mult, i-a atîrnat de coadă ditai partidul care a dus o grămadă de inşi în Parlamentul României, cît pe ce să devină, la un moment dat, un fel de greutate de balans pentru majoritatea parlamentară. PSD nu s-a lăsat nici el mai prejos şi după eforturi seculare care nu au durat decît vreun an şi jumătate, a inventat UNPR-ul. Este adevărat, manevra a fost iniţial încurajată puternic de la Cotrocenii domniei lui Traian. Băsescu, în speranţa că în felul acesta PSD-ul istoric, al senatorilor de drept, va putea fi scos din jocul formării majorităţilor parlamentare şi, deci, al algoritmului de guvernare. Făcute cam la repezeală, cu neştiinţă şi din materiale luate mai mult de la rebuturi, amîndouă jucăriile s-au făcut, între timp, praf şi pulbere. E nevoie de altele, drept pentru care "fabrica de jucării" şi-a reluat, febril, activitatea.

O altă rădăcină iese din firul unui realism-şmecheresc, tipic politicii bazate pe principiul atît de propriu ariei dîmboviţene: "Să-i mai prostim o dată pe proşti!". Nici să fii prea mare pe terenul de tragere, adică ţintă vacă, nu e bine! Trag toţi în tine şi te nimereşte şi cel mai prost dintre ei, ăl, de-a vrut să tragă în cioara de pe gard. Să facem ţintele mai mici, deci, şi în loc de un singur PSD în care aruncă toată lumea cu pietre să fie pe buletinele de vot vreo trei! După aia, ne adunăm noi laolaltă şi ne facem o majoritate de nu ne mai mişcă de la guvernare nici Ăl Mare - cutremurul vreau să zic! Şi PNL-ul ar vrea să se fărîmiţeze niţeluş, dar nu pentru că ar fi prea mare, ci pentru că cel care este, plin de zgîrcirile salamului pedelisto-băsescian, a devenit atît de nemestecabil pentru propriul electorat, încît le este teamă că s-ar putea să nu se aleagă nici măcar cu praful de pe tobă, după ce se vor deschide urnele, în Decembrie. Aşa că, diversifică! Ce şi cît pot şi ei, săracii: ba un Nicuşor Dan, poate mai salvăm ce se poate salva; ba mai sculăm din somnul lor de moarte niscai "mişcări civice", mă rog, ce se poate, dar diversificare să fie.

A treia rădăcină ţine de semnalele politice care vin din afara României. Formaţiunile populist-naţionalist-non-convenţioanale cîştigă teren electoral însemnat în ţări cu democraţii istorice, consolidate, despre care pînă de curînd mai toată lumea a crezut că nu suportă nici o "invenţie": Marea Britanie, Germania, Spania, Franţa, Italia. Bucăţi de pînă la 30% din electorat s-au dus şi au votat partide născute de azi pe mîine din flash-mob-uri sau din iniţiative cetăţeneşte locale devenite, aproape instantaneu, de rezonanţă electorală naţională. O fi ceva, dacă se întîmplă la case atît de mari! Ori, mai şti una? Poate ni se întîmplă şi nouă!!

În principiu, dacă ar avea ca efect redesenarea structurii politice şi electorale din România, ori atît de clamata şi niciodată realizata "schimbare a clasei politice", poate că zbaterea aceasta ar avea un ce merit. Din păcate, ea este minată de interesele locale şi cu totul lipsite de orizont ale laboratoarelor în care se lucrează, de pripeală şi încropeală, de improvizaţie şi de "sfînta" vopsire la repezeală a gardului din afară, în spatele căruia, însă, leopardul nu se mai arată niciodată.

Prea i-au citit, ăştia, pe-alte Eugen Ionescu şi Samuel Beckett!