Falsul argument al libertăţii

Au trecut treizeci de ani. Asistăm la o răsturnare halucinantă. Aşa cum fabricile şi băncile, foste ale "întregului popor", au fost capturate de o cleptocraţie formată din pungaşi de duzină, ofiţeri ai serviciilor secrete şi demagogi de partid, tot aşa şi noţiunea de libertate a fost capturată de tot felul de personaje bizare, cu porniri autoritare. În Parlament există un partid care face apologia Gărzii de Fier şi care militează pentru "libertatea" fiecăruia de a-i infecta pe cei din jur. Un lider la aceluiaşi Parlament şi-a luat "libertatea" de a cumpăra leacuri ruseşti presupuse anti-Covid. În stradă vezi "anti-vaxeri" care reclamă "libertatea" de a răspândi cele mai extravagante teorii ale conspiraţiei.

Eu însă nu cred că o ţară în care bolnavii ajung să moară întinşi pe holurile spitalelor este o ţară liberă. Nu cred că este un oraş liber acela în care renunţi să dai mâna pe stradă cu prietenii. Nu cred că libertatea noastră individuală sporeşte atunci când ne este teamă să ne vizităm părinţii sau bunicii, pentru a nu-i infecta.

Libertatea nu înseamnă pur şi simplu de a face ce îţi trăzneşte prin cap, atunci când ai chef. Cred că, aşa cum spunea cineva, libertatea nu înseamnă să poţi să faci ce vrei, ci dreptul de a face ce trebuie.

La noi însă, circul are program non-stop. Acum, pe afiş, problema testelor în şcoli. Să recapitulăm. De aproape doi ani şcolile stau închise. Copiii se chinuie în faţa tabletelor în aşa-zise "lecţii online". Nu am descoperit nici un profesor care să afirme, onest, că acest lucru este bun pentru elevi. Şi tot de doi ani autorităţile nu găsesc o soluţie. Doar bâjbâie după Improvizaţii. Am văzut, spre exemplu, şcoli în care s-au instalat, pe bănci, un fel de panouri oribile, din plexiglas. Băncile au fost transformate astfel într-un fel de cuşti din plastic în care au fost aşezaţi copiii. Probabil pentru a creşte viitoarea generaţie de sociopaţi.

Cum pandemia nu dă semne că se potoleşte, iar cazurile la copii se înmulţesc, onor ministerul a dispus cumpărarea a milioane de teste rapide. Înţeleg că au venit în saci, fără instrucţiuni de folosire. Părinţii sunt indignaţi. Oricum, testele acelea dau rezultate aproximative, multe fals pozitive şi multe fals negative, aşa că mă întreb ce a fost în mintea celor care au scornit această schemă.

Încurcătura, de fapt, este una mai generală. În România, cele mai multe teste sunt voluntare. Vrei, le faci. Nu vrei, nu le faci. Autorităţile publică, în fiecare zi, numărul de teste din ziua precedentă şi "gradul de pozitivare". Din păcate, aceasta este o practică mai degrabă inutilă.

Pandemia este o stare a unei comunităţi.Virusul trece de la un individ la altul cu o anumită probabilitate şi se înmulţeşte până ce ajunge la o masă critică. Din păcate, dacă nu facem ceva, până atunci vor muri sute de mii de oameni. Deja au murit cam 60.000. Egal cu numărul pierderilor din timpul ofensivei către Vest, după 1944, a armatei române.

Mă aşteptam, la începutul lui 2020, în primele zile ale pandemiei, ca statele occidentale (şi România, alături de acestea) să introducă testarea obligatorie. De ce? Foarte simplu. Pentru a putea construi un model exact al propagării pandemiei.

Iată ce se întâmplă acum, cât cele mai multe teste sunt voluntare. Modelele sunt, vorba românului, "varză". Nu ştim nimic precis. De pildă judeţele unde se testează mai mult au mai multe cazuri detectate. Înseamnă asta că rata de infectare este mai mare? Probabil nu, pentru că unele judeţe nu testează deloc. Multe teste PCR sunt plătite. Asta înseamnă că se detectează mai multe cazuri la cei cu bani şi/sau la cei din mediul urban. Înseamnă asta că pensionarii din "rural" sunt mai puţin infectaţi? Probabil nu, dar de fapt habar nu avem.

Vasăzică, după zeci de milioane de teste efectuate şi alte 70 de milioane cumpărate, noi tot nu ştim nimic precis. Totul pentru că pornim de la ideea, care este un nonsens ştiinţific, că testele trebuie să fie voluntare. Suntem "liberi" ca dacii din poveste. Dar înţelegem cam tot atât cât ei.

Normal era ca testele să fie obligatorii în starea de urgenţă. În cazul acesta, nici nu trebuiau testaţi milioane de oameni. Se construiau eşantioane statistice şi se testa până ce se construia un model funcţional. Ar fi fost mult mai comod aşa. Autorităţile ar fi avut pe ce să se bazeze. Publicul ar fi ştiut ce îl loveşte. Şi am fi văzut ce merge şi ce nu merge în materie de restricţii, vaccinare sau tratamente.

Dar mulţi dintre noi, evident, văd totul doar ca o ocazie de a epata. Râd şi plâng la propria dramoletă, una în care ei se împotrivesc statului. Apoi plătesc, în tăcere, impozite abuzive aceluiaşi stat ori cad în gropile primăriei.