Farmaciştii solicită CNAS implementarea urgentă a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat

A.F.
Miscellanea / 19 iunie

Farmaciştii solicită CNAS implementarea urgentă a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat

Colegiul Farmaciştilor din România şi asociaţiile reprezentative solicită conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) implementarea "urgentă" a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) pentru farmacii.

Reprezentanţii farmaciştilor atrag atenţia că schimbarea modului de preluare a facturilor transmise prin sistemul RO e-Factura la nivelul Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate, respectiv verificarea acestora conform prevederilor contractuale, cât şi însoţirea lor cu documentele care stau la baza decontării medicamentelor eliberate, vor duce la întârzieri în realizarea plăţilor către farmacii, cu consecinţe grave pentru pacienţii români.

Farmaciştii susţin că, odată cu implementarea sistemului RO e-Factura, sunt în "imposibilitatea obiectivă" de respectare a termenului de 5 zile în care au obligaţia legală de transmitere a facturilor emise către Spaţiul Privat Virtual (SPV)

Colegiul Farmaciştilor din România explică, într-un comunicat de presă transmis marţi, că farmaciile trebuie mai întâi să finalizeze raportările facturilor către CNAS, "etapă care durează mult mai mult de 5 zile".

"Acest lucru duce la depăşirea automată şi independentă de acţiunea farmaciilor, a termenului de transmitere a facturilor în SPV. Asociaţiile reprezentative ale industriei au atras atenţia asupra acestei situaţii în ultimele trei luni în dialogul oficial atât cu reprezentanţi ai CNAS, cât şi ai Ministerului de Finanţe. Poziţia şi argumentele industriei au fost înţelese, dar CNAS nu a prezentat până acum o soluţie tehnică de modificare a raportărilor în SIUI, care să le permită farmaciilor şi respectarea termenului stabilit în sistemul RO e-Factura", afirmă reprezentanţii farmaciştilor.

Începând cu 1 iulie 2024 sancţiunile care pot fi aplicate agenţilor economici (inclusiv farmacii) care nu respectă obligaţia legală de a transmite facturile fiscale în termenul de 5 zile vor fi drastice, adaugă sursa citată.

"Considerăm că este discriminatoriu şi incorect ca farmaciile, în calitatea de furnizori de medicamente în slujba pacientului, care îndeplinesc o obligaţie de serviciu public să fie penalizate sever din cauza lipsei unei soluţii tehnice care trebuia deja implementată de CNAS până la 1 iunie 2024", se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb