Fătălăii din fruntea României

În plină criză, pe care o recunoaşte şi pe care a provocat-o, preşedintele Klaus Iohannis îşi ia un scurt concediu. După care intră în prelungiri. Liderul PNL, cel mai demis premier din toate timpurile, Florin Cîţu, o ţine gaia-maţul cum că el s-ar da de trei ori peste cap şi ar rămâne încă ani de zile la Palatul Victoria. Iar acoliţii îi ţin isonul. Liderul opoziţiei, Marcel Ciolacu, propune un plan suprarealist, ca să nu-i spun nerealist, de ieşire din criză. Şi acesta este doar începutul.

Aparent, nimeni nu se aliază cu nimeni. Şi nu poate fi construită în niciun fel o majoritate paramentară. Şi, pornind de la această imagine absolut halucinantă, acum, când România traversează nu mai puţin decât cinci crize, pe care le-am enumerat cu un alt prilej, marii jucători politici se resemnează şi se gândesc fie la alegeri anticipate, fie la suspendarea preşedintelui, fie şi la una şi la alta şi, în fine, fie şi la jonglerii constituţionale nemaiîntâlnite. Mă văd obligat să încerc să judec lucrurile la rece, beneficiind de faptul că nu sunt partizanul niciunei tabere politice.

Încerc mai întâi să demontez un raţionament aparent logic, susţinut cu obstinaţie de liderul PSD. Acesta este pe bună dreptate supărat, pentru că, după ce partidul pe care-l reprezintă a câştigat alegerile parlamentare, Klaus Iohannis s-a încăpăţânat să nu-i permită să tragă lovitura de începere a jocului. Adică să-i delege dreptul, de altfel legitim, de a fi primul partid investit de preşedinte cu şansa de a construi în jurul său o majoritate parlamentară. De aici şi o concluzie logică la fel de adevărată. Şi anume că intenţia explicită, care de altfel a fost şi declarată ca atare, a preşedintelui Klaus Iohannis, a fost de a nu-i mai permite "ciumei roşii" să desemneze un premier. Apreciindu-se că cei patru de până atunci nominalizaţi de acest preşedinte au fost de ajuns. De la acest păcat iniţial, de care indiscutabil se face vinovat Klaus Iohannis, iată, Marcel Ciolacu comite o extrapolare, emiţând supoziţia că nici acum preşedintele nu ar proceda altfel. Şi, în aceste condiţii, de ce să se mai străduiască domnia sa să negocieze cu celelate partide pentru formarea unei majorităţi şi scoaterea României pe această cale din criză? Cu atât mai mult cu cât trăim în plină furtună la nivel global şi naţional şi, în aceste vremuri, pilotarea navei numită România se poate dovedi o treabă riscantă. În schimb, din opoziţie poate fi obţinut un bun punctaj electoral pe seama unui guvern lipsit de prea multă susţinere parlamentară sau chiar minoritar. Acest tip de raţionament a generat un scenariu de-a dreptul halucinant. Marcel Ciolacu propune, nici mai mult nici mai puţin, decât alcătuirea unui guvern format din tehnocraţi, susţinut de toate partidele, cu viaţă scurtă, de doar câteva luni, urmând ca, din capul locului, să existe o înţelegere asumată inclusiv de către preşedintele Klaus Iohannis, conform căreia în primăvară, când se presupune că trece sau se diminuează urgia, să fie declanşate alegeri parlamentare anticipate. Acest scenariu nu rezistă, indiferent din ce perspectivă l-am analiza.

1). Un guvern de tehnocraţi, care să zicem că s-ar putea găsi, furnizat de toate partidele parlamentare şi susţinut politic de către acestea, nu are sub nicio formă capacitatea de a lua deciziile necesare pentru a scoate România din cele cinci crize în care se află. Pentru că, oricum am suci-o pe o parte şi pe alta, nu are legitimitate, nu are credibilitate, iar în spatele lui se află un conglomerat de partide cu politici diferite, care cel mai adesea se bat cap în cap, dar şi cu interese diferite, pe care nu au deloc intenţia să le suspende în cele câteva luni. La ce presiuni formidabile va trebui să reziste prezumtivul guvern de tehnocraţi, când fiecare partid se va da peste cap să-i vâre pe gât mii de protejaţi, care se vor înghesui să apuce cât mai mult din caşcaval? Ce tehnocrat va risca să-şi compromită imaginea pentru doar câteva luni de guvernare?

2). Scenariul anticipatelor este şi el o Fata Morgana. Se vântură în mod stupid ideea că, la porunca liderilor politici, parlamentarii tuturor partidelor ar fi dispuşi să demisioneze la pachet cu parlamentarii neafiliaţi şi cu cei ai minorităţilor naţionale Să admitem prin absurd că aşa ceva chiar s-ar întâmpla. Şi că, de dragul interesului naţional, toate aceste persoane ar fi dispuse să se sacrifice. Ei bine, nici măcar în această ipoteză Parlamentul nu se dizolvă. Dimpotrivă. Rămâne cu toate efectivele intacte. Pentru că, în conformitate cu Legea Fundamentală, când un parlamentar demisionează, îi ia automat locul următorul de pe listă. Şi tot aşa. Rămâne teoretic în picioare următorul scenariu. Cel conform căruia preşedintele României se apucă să facă jonglerii constituţionale şi să numească, cândva în primăvară, după ce guvernul de tehnocraţi ar demisiona, doi candidaţi de premieri, care să se prefacă cum că formează câte un guvern, guvernele respective urmând să cadă în Parlament. În această situaţie, conform Constituţiei, pe care iar se pare că nu a citit-o nimeni dintre cei care lansează asemenea proiecte, preşedintele poate, dar nu este deloc obligat, să dizolve Parlamentul, urmând ca astfel să se declanşeze alegerile anticipate. Care ar avea loc cândva în vara anului următor. Dar de ce ar face preşedintele Klaus Iohannis aşa ceva? Ce interes are el, în plină cădere liberă a PNL, să cheme cetăţenii la urne? Şi cine îl poate forţa?

3). Aici intervine o nouă ipoteză fantasmagorică, prin care promotorii acestui scenariu încearcă să umple găurile de şvaiţer la care m-am referit mai sus. Şi anume suspendarea preşedintelui. Cine ce ar avea de câştigat, în ipoteza în care, în primăvară, prezumtivul guvern de tehnocraţi ar demisiona, dar preşedintele s-ar încăpăţâna să nu întreprindă paşii către anticipate, iar PSD ar declanşa suspendarea acestuia? Nimeni! În primul rând, pentru că suspendarea nu ar fi posibilă fără o majoritate în Parlament. Ori majoritatea nu există. Dacă nu există azi, de ce ar exista mâine? Prin urmare, preşedintele Klaus Iohannis nu poate fi şantajat. Şi astfel se prăbuşeşte castelul de nisip al anticipatelor.

Nu mai rămâne în picioare, la o analiză cât de cât atentă şi făcută cu bună credinţă şi în respect faţă de interesul public, decât iniţierea şi desfăşurarea de negocieri între partidele politice, astfel încât, în final, să poate fi degajată o soluţie, de preferat o majoritate parlamentară, fie ea şi anemică. În acest scop, rolul de primă vioară îi revine, conform Constituţiei, preşedintelui României. Azi, acesta este prezent la o întrunire a Consiliului Europei. Dar mâine? Dar poimâine? Dar sâmbătă? Dar duminică? De ce preşedintele Klaus Iohannis pierde atâta timp preţios? Ce încearcă el să facă, cumpărându-şi acest timp, în vreme ce ţara arde? Cum este posibil să-şi ia, în asemenea momente cruciale pentru soarta României, o pauză? În definitiv, el este responsabil pentru situaţia în care s-a ajuns. De ce nu acţionează? De ce a declarat senin că lasă timp partidelor să se gândească? Ce şi-a imaginat? Că până acum partidele nu s-au gândit? Că au fost în recreaţie? Îşi ia preşedintele o pauză, fiindcă a muncit prea mult? Sau pur şi simplu încearcă să uneltească în mod netransparent şi să vină în faţa românilor care l-au ales a doua oară cu o soluţie surpriză? Cu o soluţie miraculoasă? Dacă în loc să medieze, lucrează pe sub masă, atunci avem de-a face cu un preşedinte ticălos. Şi nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva. Dar el iese şifonat şi în caz contrar. Adică şi în ipoteza în care şi-a luat pur şi simplu o pauză, vrând să profite de un weeked prelungit după ce, săptămâna aceasta cred, a mai făcut o nevăzută, dând fuguţa într-un târg din Germania, pentru a-şi atârna la rever o nouă tinichea. Ce fel de preşedinte avem? Şi închei punând şi următoarea întrebare, încă şi mai dură. Ce fel de lideri de partide avem? Incapabili să găsească o soluţie? Incapabili ca, într-un asemenea moment, extrem de critic, pe care nu ştim încă cum îl va traversa România, să se dovedească a fi bărbaţi de stat? Sau în fruntea partidelor se află doar fătălăi?

P.S.: Atenţie mare! Starea de alertă nu mai poate fi prelungită de un premier interimar. Proiectul legii bugetului, care trebuia să fie gata, nu a fost finalizat şi riscăm ca, până în vara anului viitor, să nu avem buget într-un moment extrem de critic pentru economia României. Iar Guvernul nu mai poate emite, începând din data de 20 ale acestei luni, niciun fel de act, pentru că, începând din 20 octombrie, nu mai avem nici măcar ministru interimar de Justiţie şi, prin urmare, nimeni nu mai poate aviza documentele Executivului. Huo!