FCC finalizează Autostrada Arad - Timişoara şi estimează afaceri de 120 milioane euro în 2011

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 16 decembrie 2011

FCC finalizează Autostrada Arad - Timişoara şi estimează afaceri de 120 milioane euro în 2011

Compania spaniolă FCC va înregistra în 2011 o creştere cu zece la sută a cifrei de afaceri până la 120 milioane de euro, în creştere cu zece procente comparativ cu anul precedent, a declarat ieri Sebastien Picaut, director general al FC Construction România. "Mizăm pe o creştere de zece la sută a cifrei de afaceri în 2011, până la 120 milioane euro, iar trendul va continua şi la anul, cu aceeaşi creştere", a spus reprezentantul FCC, Sebastien Picaut, citat de Agerpres.

Compania este implicată în multe proiecte de infrastructură în Româ­nia, unul dintre cele mai importante fiind Autostrada Arad - Timişoara, pe care compania o va deschide traficului sâmbătă, 17 decembrie. "Vom deschide traficului acest proiect, iar lucrările în totalitate, mă refer aici la lucrări auxiliare, vor fi gata în primăvara anului viitor", a spus Picaut.

FCC a lucrat în consorţiu cu italienii de la Astaldi pe Autostrada Arad-Timişoara. Costurile pentru ambele proiecte se ridică la 270 milioane de euro. Compania a lucrat în 2011 şi la centura ocolitoare a Constanţei, dată în folosinţă în acest an, pe tronsonul între DN3 şi Agigea. Reprezentantul FCC a precizat că societatea va fi implicată în 2012 la lucrări de infrastructură importante în România, lucrările de reabilitarea a drumului naţional Dej - Baia Mare şi la tronsonul Eroilor - Râul Doamnei de pe Magistrala 5 de metrou, Drumul Taberei - Universitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb