Creşterea economică din Statele Unite s-a îmbunătăţit uşor în trimestrul al treilea, dar riscurile de înrăutăţire a perspectivei sunt semnificative, potrivit Rezervei Federale (Fed), care a lăsat deschisă posibilitatea de a lua noi măsuri de stimulare, transmite Reuters.
Conducerea Fed nu a modificat deocamdată politica monetară, după o reuniune de două zile a conducerii.
"Creşterea economică s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură în trimestrul al treilea. Există riscuri semnificative de înrăutăţire a perspectivei, inclusiv legate de tensiunile de pe pieţele financiare", se arată într-un comunicat al instituţiei.