Federal Reserve deschide tot mai larg drumul Americii către fascism

Programul de achiziţie a obligaţiunilor corporate din SUA s-a limitat până acum doar la cumpărarea unor unităţi de fonduri ETF care sunt structurate pe baza titlurilor de datorie emise de instituţii financiare şi companii nefinanciare.

Ultimele date de la Federal Reserve arată că valoarea acestora a ajuns la circa 37 de miliarde de dolari în săptămâna încheiată la 10 iunie 2020.

Recent, banca centrală americană a anunţat şi trecerea la cumpărarea directă a obligaţiunilor corporate, care se va face tot în cadrul vehiculului investiţional special (SPV) denumit Corporate Credit Facilities LLC, care este administrat de gigantul BlackRock, o companie de administrarea a activelor financiare cu numeroşi foşti oficiali ai Federal Reserve în structurile sale.

Decizia a creat nedumerire pe piaţă. Pentru John P. Hussman, preşedintele Hussman Investment Trust, decizia de cumpărare directă a obligaţiunilor corporate prin tipărire nu are niciun sens, mai ales pe fondul unor randamente aflate aproape de minimele istorice (vezi graficul 1).

În opinia sa, saltul înregistrat de randamentele obligaţiunilor cu rating investiţional la Moody's, situat între Aaa şi Baa, care nu a reuşit să destabilizeze tendinţa descrescătoare, nu poate fi considerat o dovadă a "disfuncţionalităţii" pieţei, iar Fed-ul ar fi trebuit să se concentreze mai mult asupra programelor pentru firmele mici şi mijlocii, în loc "să limiteze pierderile pentru investitorii în obligaţiuni".

Mai mult, programele Federal Reserve care funcţionează prin intermediul unor vehicule speciale sunt foarte aproape de limita ilegalităţii. De fapt, Hussman afirmă că acestea sunt ilegale, deoarece nu apar în Statutul Federal Reserve, care poate fi modificat doar de Congres.

Pentru analistul financiar Mike Shedlock, "vehiculul investiţional special al Fed-ului nu reprezintă doar o sursă de legalitate îndoielnică a hazardului moral, ci este un mecanism de susţinere a preţurilor activelor care ţine în viaţă companiile zombi".

Necesitatea lansării noului program este pusă sub semnul întrebării şi la Bloomberg, unde a fost caracterizată inclusiv drept o greşeală.

Cu toate acestea, decizia care deschide calea şi pentru cumpărarea acţiunilor companiilor listate, similară cu aceea a Băncii Japoniei, a avut efecte "miraculoase" asupra fondurilor ETF de obligaţiuni corporate.

Cela mai mare dintre acestea, iShares iBoxx Investment Grade Corporate Bond ETF (LQD), administrat chiar de BlackRock, a crescut accelerat şi a dat uitării cotaţia minimă a ultimilor zece ani, înregistrată în urmă cu două luni şi jumătate (vezi graficul 2).

În faţa Comitetului Bancar din Senatul american, unde Jerome Powell a prezentat raportul semestrial către Congres, preşedintele Federal Reserve a încercat să minimalizeze importanţa achiziţiilor directe de obligaţiuni corporate, prin sublinierea faptului că nu va creşte valoarea programului. "Dorim doar să fim prezenţi în cazul în care lucrurile intră pe o tendinţă negativă pentru economie", a declarat Powell.

În cea mai recentă analiză a lui John Hussman se arată de ce intervenţia permanentă a unei bănci centrale pentru "corectarea" aşa-numitelor dezechilibre are efecte deosebit de negative, mai ales pe termen lung.

"Dogma monetară a Federal Reserve pare să vadă economia SUA ca pe o curbă gigantică a cererii, care beneficiază totdeauna de dobânzile nominale scăzute şi dobânzile reale negative", scrie Hussman, care avertizează că "tocmai această dogmă produce ciclurile economice alimentate de bule speculative financiare".

În ceea ce priveşte dobânzile reale negative, efectul acestora este devastator. "Existenţa dobânzilor reale negative încurajează doar lansarea unor proiecte ale căror randamente reale sunt negative", după cum mai arată John Hussman, adică acele proiecte care "distrug capitalul şi au efecte negative asupra productivităţii".

Bineînţeles că nicio autoritate monetară nu va recunoaşte acest lucru şi va continua să "promoveze" necesitatea intervenţiilor masive pe piaţă şi în economie, o sarcină deosebit de uşoară în faţa analfabetismului funcţional şi economic care a ajuns aproape generalizat la nivelul politicienilor de pretutindeni.

În cartea sa "Fascism vs. Capitalism", Llewellyn Rockwell, fondatorul Institutului Ludwig von Mises din SUA, a subliniat una dintre principalele caracteristici ale fascismului: "mijloacele de producţie rămân, din punct de vedere nominal, în proprietate privată, dar statul va juca rolul principal în deciziile de producţie şi alocare".

Benito Mussolini, liderul primului regim fascist din istorie, considera că "fascismul ar trebui mai degrabă numit corporatism, deoarece reprezintă fuziunea dintre puterea statului şi puterea corporaţiilor".

Pornind de la aceste definiţii, economistul american Robert Wenzel a scris că decizia recentă a Federal Reserve, de a achiziţiona direct obligaţiuni ale companiilor în cadrul programelor de relaxare cantitativă, "împinge SUA cu un pas mai aproape de fascism", deoarece reprezintă "o alocare a unor resurse financiare, rezultate din tipărire, către anumite sectoare favorizate de banca centrală". În opinia lui Wenzel, măsura indică intrarea în "stadiul timpuriu al corporatismului fascist".

Oare aceasta este soarta civilizaţiei vestice, ca urmare a abdicării de la orice responsabilitate a unor "elite" care au uitat semnificaţia ghilotinei?