Federal Reserve nu mai găseşte ieşirea din coşmarul pe care l-a creat

Odată cu declaraţia lui Lloyd Blankfein, directorul executiv al băncii care face "lucrul lui Dumnezeu" pe Pământ, toată lumea ar fi trebuit să ştie că zarurile au fost aruncate în ceea ce priveşte decizia Federal Reserve din ziua următoare.

Blankfein a fost ultima voce care s-a pronunţat pentru amânarea creşterii dobânzii de politică monetară din Statele Unite, deoarece "nu există datele care să susţină necesitatea unor condiţii monetare mai restrictive", după cum scrie Financial Times.

Mai ales în ultima lună, apelurile adresate Fed-ului s-au înmulţit considerabil şi au venit inclusiv de la Banca Mondială, din nou de la FMI, dar şi din partea oficialilor Băncii Chinei, pe fondul căderii masive a bursei de la Shanghai.

Iar Federal Reserve a făcut voia "pieţelor", care ar fi trebuit să se bucure, în condiţiile în care "petrecerea de pe piaţa creditului continuă", după cum a scris Bloomberg la sfârşitul săptămânii trecute.

Dar bursele au înregistrat scăderi masive, deoarece menţinerea dobânzii aproape de zero a fost interpretată ca semnal al deteriorării condiţiilor şi perspectivelor economiei mondiale.

În opinia consultantului financiar Martin Armstrong, "Federal Reserve a cedat presiunilor internaţionale şi a făcut aceeaşi greşeală pe care a făcut-o şi în 1927". După cum ne aminteşte Armstrong, atunci a avut loc o conferinţă secretă la care au participat Montagu Norman, guvernatorul Băncii Angliei, Charles Rist, guvernatorul Băncii Franţei, Hjalmar Schacht, preşedintele Reichsbank şi Benjamin Strong, preşedintele Federal Reserve Bank of New York. "Fed-ul a scăzut atunci dobânda pentru a ajuta Europa, care se găsea în mijlocul unei crize a datoriilor, la fel cum se găseşte şi astăzi", scrie analistul american.

În urma deciziei Federal Reserve de atunci, efectele au fost contrare aşteptărilor. Fluxurile de capital, în loc să se întoarcă în Europa, şi-au accelerat "migraţia" către Statele Unite, deoarece "pieţele au văzut acţiunea Fed-ului ca o confirmare a problemelor din Europa".

Dar de ce insistă Fed-ul să repete greşelile trecutului? Nu mai sunt altele noi, care să fie testate pe spinarea unei populaţii confuze?

În comunicatul de presă al FOMC (Federal Open Market Committee), decizia a fost justificată pe baza problemelor economiei globale şi a celei din China. Se pare, astfel, că mandatul Federal Reserve a devenit atât de extins şi de complex încât nimeni nu mai ştie exact care este acesta.

În cadrul conferinţei de presă, Janet Yellen a declarat că "mai avem nevoie de puţin timp". Dar de cât timp? Se vor rezolva problemele economiei globale într-o lună sau până la începutul anului viitor?

Reacţia investitorului Edward Dowd, pe contul său de Twitter, reprezintă acum o opinie larg răspândită pe pieţe: "După şapte ani de dobânzi zero, o creştere cu 25 de puncte de bază va determina implozia? Absurd!"

James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", a declarat, în toate intervenţiile sale din mass-media din ultimul an, că Federal Reserve nu va creşte dobânda în 2015. Evoluţia pieţelor internaţionale din ultimele două luni l-au determinat să acorde o probabilitate redusă şi pentru creşterea dobânzii în 2016, mai ales în condiţiile alegerilor pentru Casa Albă.

În urma deciziei FOMC (Federal Open Market Committee), Rickards a scris pe contul său de Twitter că "Federal Reserve a luat decizia corectă", deoarece temperarea activităţii economice indică necesitatea unei noi relaxări monetare. Cele cinci căi posibile amintite de Rickards sunt relaxarea cantitativă, "aruncarea" dolarilor din elicopter, ghidarea în avans, ratele negative ale dobânzii şi războaiele valutare.

Până acum Fed-ul nu a încercat opţiunea "elicopterului" şi pe aceea a dobânzilor negative. Aruncarea banilor din elicopter, amintită de Ben Bernanke într-un discurs din 2002, este tot o măsură de relaxare cantitativă, dar, spre deosebire de ceea ce au făcut până acum marile bănci centrale, banii tipăriţi ar urma să fie repartizaţi direct populaţiei.

În ceea ce priveşte dobânda negativă, banca centrală americană a venit cu o surpriză chiar la şedinţa de săptămâna trecută. Estimări oficiale referitoare la traiectoria dobânzii de politică monetară până în 2018 şi pe termen mai lung (vezi grafic alăturat, disponibil pe site-ul Federal Reserve), includ două puncte sub zero, în 2015 şi 2016.

Un reporter a dorit să afle semnificaţia lor, iar Yellen a răspuns că "dobânzile negative nu au fost luate foarte serios în considerare astăzi", deoarece "nu au fost una dintre opţiunile de politică monetară luate în considerare", după cum scrie Zerohedge.

În schimb, probabilitatea trecerii la varianta "elicopterului" în următoarele 12-18 luni este considerată foarte ridicată într-un raport al celei mai mari bănci de investiţii din Australia, Macquarie, preluat de Zerohedge.

După ce scriu că eficienţa programelor convenţionale de relaxare cantitativă, prin care băncile centrale transferă banii tipăriţi către băncile comerciale şi aşteaptă transmiterea efectelor către economia reală, a dispărut, analiştii de la Macquarie se întreabă dacă nu a venit timpul pentru "injectarea directă a stimulentelor în ""fluxul sanguin' al economiei".

În opinia lor, "redresarea ulterioară ar mima un ciclu de afaceri convenţional, iar investitorii ar începe să vorbească despre efectele de multiplicare şi să caute cele mai atractive sectoare pentru investiţii".

Adică se va obţine o redresare "mimată", pe care investitorii şi consumatorii "miopi" o vor considera reală şi vor reveni la optimismul de altădată?

David Stockman, fost oficial în cadrul administraţiei Reagan şi autorul cărţii "Marea deformare: Coruperea capitalismului în America", a declarat recent că "pieţele vor înregistra o corecţie uriaşă dacă Fed-ul nu măreşte dobânda". În interviul acordat Yahoo!News, Stockman a mai precizat că "simpla tipărire a banilor şi menţinerea dobânzii la zero nu ajută o economie marcată de lipsa investiţiilor în ultimii 15 ani şi de costurile ridicate ale muncii".

Aşadar, aruncarea banilor din elicopter este inutilă, după cum recunosc şi analiştii de la Macquarie: "monetizarea directă a cheltuielilor guvernamentale şi a proiectelor de investiţii va conduce la stagflaţie sau deflaţie", dar va crea, pentru o perioadă, "impresia redresării şi a unui ciclu de afaceri sustenabil". Deci totul se reduce la salvarea aparenţelor pentru încă unul sau doi ani.

După ce a scris pe blogul său despre greşeala Federal Reserve de săptămâna trecută, Martin Armstrong a revenit cu o concluzie teribilă: "Yellen a moştenit cel mai mare coşmar din istoria băncii centrale şi nu mai poate ieşi din acesta".

Noua dinamică a economiilor emergente, alături de încetinirea semnificativă a creşterii la nivelul economiilor dezvoltate, reprezintă principalii factori determinanţi ai unei noi crize a datoriilor suverane, care se apropie rapid în opinia lui Armstrong.

Oare cine şi cum va suna deşteptarea la realitate, când "ceasurile" care arată ora exactă nu mai există?