Felicitări Obama, ai reuşit să oferi Americii şi lumii speranţa schimbării!

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Politică / 10 noiembrie 2016

CĂLIN RECHEA

Barack Obama a promis "speranţă şi schimbare" când a obţinut primul mandat de preşedinte al Statelor Unite.

De asemenea a susţinut că nu va pune capăt doar "politicilor eşuate din anii lui Bush", ci "va pune capăt sistemului compromis din Washington care a produs acele politici" şi a promis că va conduce "cea mai transparentă administraţie din istorie".

Totul s-a dovedit a fi doar o glumă sinistră, ale cărei "vârfuri" sunt Obamacare, pe plan intern, şi bombardarea, cu drone mai ales, a 7 ţări din 2009 până în prezent, după cum scrie cotidianul britanic The Independent. Această "performanţă" a laureatului Nobel pentru pace din 2009 a depăşit-o pe cea a predecesorului său şi a dus numărul ţărilor bombardate de Statele Unite în perioada postbelică la 29.

Aparatul masiv de propagandă din jurul primului preşedinte de culoare din istoria SUA a reuşit să construiască mitul unui Obama deosebit de competent, dar s-a dovedit insuficient pentru a transforma şi percepţia americanilor despre realitate.

Astfel, prin ceea ce se poate dovedi una dintre marile ironii ale istoriei, Barack Obama a reuşit, prin victoria lui Donald Trump, să redea cetăţenilor SUA speranţa într-o schimbare adevărată, în primul rând a clasei politice. Felicitări Obama!

Şocul victoriei lui Trump a determinat o cădere masivă a burselor din Asia şi a cotaţiilor futures pentru pieţele din America şi Europa. "Pieţele, care în ultimii ani au trăit din ce le oferea statul şi băncile centrale, reacţionează negativ la ştirile dimineţii", a scris analistul Florin Cîţu pe contul său Facebook, deoarece "simt că se cam termină cu "free lunch' şi nu le place".

La fel de şocat a fost şi Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie în 2008, care a scris pe site-ul New York Times că alegerea lui Trump reprezintă un "dezastru pentru America şi lumea întreagă", iar acest dezastru "are atâtea aspecte, încât ramificaţiile economice se află destul de jos pe lista lucrurilor de care mă tem".

Dar pentru a elimina orice urmă de incertitudine, Krugman oferă şi estimarea sa referitoare la orizontul de timp în care se vor redresa pieţele: niciodată. Prognoza sa alarmistă a fost deja infirmată de evoluţia ulterioară a burselor din Europa şi SUA.

"Punerea unui ignorant iresponsabil, care primeşte sfaturi greşite, la conducerea celei mai importante economii din lume reprezintă o veste deosebit de rea", mai scrie profesorul de la City University of New York, în opinia căruia "acum ne îndreptăm către o recesiune globală fără sfârşit", deoarece "vine un regim ignorant în materie de politică economică şi ostil oricăror încercări de a o face să funcţioneze".

Se referă Krugman la politicile de redresare bazate pe "religia" economică propovăduită de Keynes, care şi-au dovedit nu doar inutilitatea, ci şi caracterul profund nociv? În aceste condiţii, oare nu a meritat victoria lui Trump, prin simplul fapt că l-a adus pe unul dintre cei mai cunoscuţi laureaţi ai Nobelului pentru economie într-o stare catatonică?

Înainte de alegeri, o mare parte a liderilor Partidului Republican nu şi-au exprimat susţinerea pentru Trump, ba chiar au declarat că votează pentru Hillary Clinton, deoarece nu doreau să fie consideraţi vinovaţi pentru următoarea fază acută a crizei globale, conform unei analize de pe un site american de ştiri.

Dar va reuşi noul preşedinte să scape din capcana ţapului ispăşitor? Wall Street-ul abia aşteaptă o astfel de "oportunitate", în condiţiile în care una dintre promisiunile lui Trump o reprezintă eliminarea celei mai mari părţi a reglementărilor financiare din Legea Dodd-Frank şi introducerea unei variante a legii Glass-Steagall, aprobată în 1933, care obligă instituţiile financiare să-şi separe activitatea comercială de cea de investiţii. Abrogarea legii Glass-Steagall, în perioada când la Casa Albă se afla Bill Clinton, este considerată o greşeală majoră, cu efecte directe asupra stimulării avântului speculativ din anii premergători crizei financiare globale.

Cel puţin teoretic, având în vedere majoritatea republicană din cele două camere ale Congresului, preşedintele Donald Trump ar trebui să creeze un consens cu privire la adoptarea măsurilor necesare împiedicării unei astfel de evoluţii.

Foarte interesantă va fi dinamica relaţiilor cu "partenerii" europeni, care, cu puţine excepţii, şi-au exprimat "oroarea" faţă de perspectiva ocupării scaunului din Biroul Oval de către Trump.

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, şi Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, l-au felicitat pe preşedintele ales şi l-au invitat în Europa. "Transmitem felicitările noastre sincere pentru că aţi fost ales cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii", se arată în scrisoarea trimisă de "liderii" europeni.

Formularea ne face să ne întrebăm, retoric desigur, dacă Donald Trump ştie că Jean-Claude Juncker se ghidează după "principiul" conform căruia "atunci când situaţia devine serioasă trebuie să minţi".

Şocul provocat de victoria lui Trump în rândul "elitelor" politice actuale a fost prognozat de profesorul Nassim Nicholas Taleb, autorul cărţilor "Antifragil" şi "Lebăda neagră", care a introdus şi un nou termen pentru a le defini mai bine adevărata natură: intelectual dar idiot (IDI).

După cum scrie Taleb, elitele IDI sunt formate din birocraţi semi-erudiţi, dar care se consideră erudiţi şi care impun idei normative asupra celorlalţi, deoarece consideră că ştiu mai bine care sunt interesele celor pe care îi conduc.

"Elitele IDI îi privesc pe toţi de sus şi îi tratează ca pe nişte gunoaie şi forme inferioare de viaţă, care nu sunt capabile să funcţioneze individual", îşi încheie profesorul Taleb definiţia elitelor actuale.

Tocmai aceste "elite" au încercat să influenţeze opţiunile electoratului caracterizându-l drept "afacerist fără experienţă în sectorul public", la fel cum a fost prezentat, deseori, şi în presa noastră. Dincolo de conotaţia peiorativă a termenului "afacerist", lipsa sa de experienţă în "domeniul public" nu este nici pe departe un handicap, ci mai degrabă un atu.

Dacă nu se va înconjura doar cu "experţi" care sunt convinşi că planificarea centralizată, indiferent de natura sectorului spre care este orientată, reprezintă calea progresului, Donald Trump va reuşi, poate, să pună capăt risipei bugetare enorme şi chiar să îşi ţină o promisiune care presupune un efort herculean, aceea de a curăţa "mlaştina" din Washington.

"Cea mai puternică naţiune de pe Pământ a ales un dezvoltator imobiliar fără experienţă în domeniul public, dispreţuitor faţă de aliaţi sau convenţiile democratice", a scris, după anunţarea rezultatelor, cotidianul Financial Times, care şi-a exprimat deschis preferinţa pentru Hillary Clinton înainte de alegeri.

"În absenţa unei schimbări radicale a personalităţii sale, victoria domnului Trump reprezintă o provocare pentru modelul democratic occidental", mai precizează editorii publicaţiei financiare.

Chiar aşa? Care model? Despre ce democraţie mai poate fi vorba, când autorităţile din Statele Unite şi Europa au rupt, practic, contractul social cu cetăţenii şi le cer să accepte necondiţionat o lume în care profiturile sunt private, iar pierderile sunt socializate?

Din înţelepciunea populară chineză a venit dictonul "fie să trăieşti în vremuri interesante", despre care se spune că este, de fapt, un blestem.

Victoria lui Donald Trump în Statele Unite tocmai a făcut vremurile în care trăim şi mai interesante decât până acum şi are un potenţial, deloc neglijabil, să transforme blestemul în binecuvântare.

Opinia Cititorului ( 35 )

  1. Probabil domnul Rechea este printre foarte puținii comentatori de la noi care nu poate fi acuzat de fățărnicie și "liber-schimbism" când scrie pozitiv la adresa lui Trump, acum când este președinte.

    Ce va fi mai departe?  

    Que Sera, Sera (Whatever Will Be, Will Be), vorba cântecului. 

    Dacă reușește să repare "oribila infrastructură" americană, așa cum a promis, apoi să vină și la noi să terminăm Bechtelul :)

    Și să-și aleagă ca diriginți de șantier măcar câțiva dintre reputații noștri analiști IDI :))  

    1. ... nu pot fi acuzați .... când scriu ....

      scurt si cuprinzator despre articol. Poate ne punem si noi (politicieni) pe treaba. Este clar ca daca nu facem o crestere sanatoasa de produs intern brut(adica investitii care sa creieze locuri de munca) si sa interzicem externarea profitului pentru coorporatii(asa cum a hotarat Uniunea Europeana)

      creiezi, anonimule creiezi....... 

      Probabil? ....... deci pana la sigur e cale lunga. 

    cel putin Obama are toata stima occidentului, numai rusofilii pot vedea diferit. in schimb stai sa vezi cat o sa stea prietenul Trump la Casa Alba. ori 2 ani ori meniul ceausila

    1. Clătește că ți-a rămas șampon în creier.

      I-a intrat pe o ureche, dar n-a iesit pe cealalta.

      Cui i-a intrat pe-o ureche, lui Ureche a? 

      Stai cu rușii la ușă și mai comentezi?

      Acolo nu conduce o uriasa banda de idioti-nativ si deci nu poate fi asasinat cu pretextul unei revolutii.

    Trump a adus speranta ca se va reveni la o normalitate in care munca, productia, cel ce munceste onest si cinstit isi vor recapata pretuirea. Este superb corul de curpupatori de pe Contributors &CO care il invata pe Trump cum sa fie politic corect si ce are de facut . Trump stie ce are de facut si America, aidoma Marii Britanii a decis sa iasa de sub influenta "elitelor" obisnuite sa isi impuna punctul de vedere in strada cu ciomagul. Asteptam si in Romania lepadarea de "intelectualii" radicalizati de dreapta, filozofi ciomagari aciuiati in sinecuri de stat.

    Donald e prea alb, prea bogat si prea batran ca sa poata fi un presedinte bun pentru americanul de rand. Pe de alta parte la cat de slabi au fost Bush si Obama ...

    1. si cu nevasta din Yugoslavia. Uitati ca Trump vorbeste direct, spune adevaruri si lucruri cu sens si bunsimt real. Vorbeste pe intelesul oamenilor.

      Este un Becali al nostru;daca BECALI IESEA CAND A CANDIDAT, II INTRECEAM PE AMERICANI;AVEAM CU CE SA NE LAUDAM. 

      Nevasta lui Trump e din Slovacia...!

      I-a rezonat "vena", nu "vaca"...

      ... cu ce ne lauda... Nu e mare deosebire...

      Aprilie 26, 1970 Novo Mesto, Yugoslavia actualmente Slovenia.

      Eu nu gresesc.

      Si Baselu vorbeste la fel; in timp ce-ti vorbeste insa, fura si el ce poate: o flota, o tara.....

    Mișto caricatura lui MAKE!

    Foarte tare articolul lui Rechea!

    Omul, spre deosebire de mulți alți analiști, este consecvent în critica situației economice actuale. 

    1. Amândoi sunt foarte buni.

      Alo, de cand a ajuns Make o caricatura? 

    "Daca va face tot ce a spus in campanie ca vrea sa faca atunci vom avea motive de ingrijorare cu adevarat,pt ca eu pur si simplu nu cred ca o sa poata sau sa fie lasaat sa faca.Si ,banuiala mea e ca nici el nu prea vrea,a mers la cacealmea si i-a iesit...ramane de vazut...Dar in cea mai rea varianta in care cu incapatanare vrea sa-si impuna ideile se poate ajunge la o criza in politics interna a sua ,la in blocaj ce va duce la scaderea influentei inernationale ceea ce e rau pt noi

    1. Va fi foarte rau deoarece uriasa clica securista nu va mai avea cum sa-si plateasca pensii si salarii uriase pentru nemunca. Ce se vor face idio-tii nemernici asa zisi =luptatori ai revolutiei= ?

     

    Vreme trece, vreme vine,  

    Toate-s vechi si noua toate;  

    Ce e rau si ce e bine  

    Tu te-ntreaba si socoate;  

    Nu spera si nu ai teama,

    Ce e val ca valul trece....... 

    E incredibil ce analiza a putut face autorul, ce contrast intre acest text si arida spalare de varza iscata pe plai mioritic de un eveniment care a suprins pe toata lumea pentru ca lumea e proasta si lipsita de imaginatie, nu pentru ca s-a produs un miracol... Nu stiu daca Bursa premiaza cel mai bun text al lunii dar, in cazul de fata, ar putea acorda o gratificatie pentru articolul ultimului cincinal!

    1. Subscriu!

      Atunci aboneaza-te la BURSA!

      Hopa! tare mercantil Make. 

      Da

      V-ati inspirat din Jony Bravo?

    Articolul e corect 100%.

    Sa spun si eu cate ceva, despre politica externa a lui Obama: 

    - Bush jr. (care, asa dezastruos cum a fost, ne-a bagat in NATO) a facut o greseala majora cu razboiul din Irak (in Afganistan trebuia sa intre, dupa 11 septembrie, dar in Irak a fost o greseala) 

    - problema e ca administratia Obama n-a invatat nimic. Citeam undeva ca au dat drumul la primavara araba pentru a aduce la putere regimuri democratice si a arata arabilor ca democratia e buna si sa renunte la radicalism, etc. Ce a iesit, s-a vazut, Libia-dezastru, Egipt - potential dezastru oprit de o noua lovitura militara 

    - si apoi Siria, unde nici macar nu si-au dat seama la ce se va ajunge

    Prin urmare, dezastru pe toate planurile pentru Obama, sincer 

    Felicitari autorului !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb