FIC a încheiat ediţia dedicată formării personalului medical din funcţii de conducere din spitalele din România

G.D.
Miscellanea / 4 noiembrie 2022

FIC a încheiat ediţia dedicată formării personalului medical din funcţii de conducere din spitalele din România

Angajamentul Consiliul Investitorilor Străini (FIC) asumat din anul 2013 pentru sprijinirea sistemului medical din România, continuă prin proiectul "Lideri pentru Excelenţă în Sănătate" (LEH) ce constă în cursuri dedicate personalului medical din top managementul spitalelor din România, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, cea de-a treia ediţie a proiectului "Lideri pentru Excelenţă în Sănătate" s-a desfăşurat în perioada 13 - 28 octombrie şi s-a bucurat şi de această dată de parteneriatul din partea Ministerului Sănătăţii şi Universităţilor Maastricht şi Sheffield Hallam. Proiectul a fost organizat cu sprijinul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, al Comisiilor pentru Sănătate din Parlamentul României, al Consilierului Prezidenţial pentru Sănătate Publică, Dr. Loreta Păun şi al Ambasadorului Regatului Ţărilor de Jos în România, E.S. Roelof van EES.

Cursurile s-au desfăşurat online pe parcursul a şase zile, în luna octombrie şi au fost structurate în 3 module, axate atât pe dezvoltarea de abilităţi de tip soft skills, cât şi abilităţi tehnice: Surse de finanţare pentru spitale, Proceduri de finanţare şi achiziţii publice şi Leadership şi Comunicare, astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor participanţilor prin îmbunătăţirea abilităţilor şi cunoştinţelor fundamentale pentru echipele de management ale spitalelor şi la adaptarea continuă la realităţile actuale şi la practica de zi cu zi. Totodată, având în vedere contextul actual, programul de anul acesta a inclus şi o sesiune extra dedicată măsurilor pentru eficienţă energetică în spitale şi soluţiilor pentru protejarea datelor cu caracter personal şi medical. Cursurile au fost susţinute de lectori de la universităţi de prestigiu din Regatul Marii Britanii şi Regatul Ţărilor de Jos, reprezentanţi ai autorităţilor cheie pentru domeniul sănătăţii, atât la nivel naţional, cât şi european, ai instituţiilor financiare internaţionale, dar şi reprezentanţi ai mediului privat din România.

70 de participanţi din 50 de spitale din Bucureşti şi din ţară, atât spitale mari, dar şi spitale de dimensiuni mai mici, cu diverse specialităţi au participat la cursurile "Lideri pentru Excelenţă în Sănătate" 2019-2022. Participanţii au avut oportunitatea de a afla informaţii noi din domeniile de interes, de a interacţiona cu lectorii, de a împărtăşi experienţe comune, de a găsi soluţii şi de a afla răspunsuri la unele probleme cu care se confruntă în activitatea lor, subliniază sursa citată.

În septembrie 2022, FIC a reiterat angajamentul pentru susţinerea dezvoltării sistemului de sănătate prin setarea ca direcţie strategică agreată împreună cu reprezentanţii Guvernului şi Parlamentului în cadrul evenimentului de lansare a proiectului Va Urma: România sănătoasă - reproiectarea sistemului de sănătate axat pe prevenţie, acces la servicii medicale şi medicamente inovatoare (încurajarea inovaţiei şi producţiei în România), ambulatoriu de specialitate, telemedicină, dosarul digital al pacientului şi dezvoltarea educaţiei medicale adaptată la un sistem digital accesibil pentru toţi.

"Este important ca împreună, mediul de afaceri, societatea civilă şi autorităţi, să găsim acele măsuri şi acţiuni care să faciliteze accesul cetăţenilor la servicii medicale de înaltă performanţă, atât în ceea ce priveşte tehnologia inovatoare, cât şi personalul bine pregătit. Bunăstarea oamenilor trebuie să devină un obiectiv comun pentru ţara noastră", se mai arată în comunicat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb