Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că filarea, înregistrarea ambientală şi filmarea de la distanţă a doi magistraţi şi doi jurnalişti reprezintă o situaţie intolerabilă într-un stat de drept.
Klaus Iohannis a spus: "Faptul că cineva reclamă că a fost filat, că au încercat unii să intimideze persoane din justiţie, aşa ceva nu pot să accept. Solicit celor vizaţi să sesizeze urgent organele abilitate pentru a se verifica toate faptele respective. Independenţa justiţiei este nenegociabilă şi libertatea persoanei, de asemenea. Astfel de situaţii ar fi intolerabile".
Preşedintele a menţionat că încurajează jurnaliştii să se exprime liber şi că în acest sens aşteaptă ca "presa să devină mai independentă, mai liberă".
Întregul scandal a demarat după ce un post de televiziune a difuzat imagini cu procurorul Horaţiu Radu, ajunct interimar al procurorului general, judecătorul Răzvan Păştilă şi jurnaliştii Alex Costache şi Cosmin Savu în timp ce participau la un eveniment privat într-un restaurant din Centrul Capitalei.
Imaginile au fost preluate rapid de mai multe publicaţii şi prezentate drept "dovada" unei pretinse conspiraţii împotriva noilor procurori şefi numiţi joia trecută, prin decret prezidenţial, de Klaus Iohannis.
Conform celor doi jurnalişti filaţi, cei patru ar fi sărbătorit ziua de naştere a procurorului Horaţiu Radu. Ei susţin că teoria pretinsei conspiraţii împotriva numirilor noilor procurori şefi a fost lansată de un cotidian, încă din 12 februarie şi a fost preluată de postul de televiziune Antena 3. Jurnaliştii mai afirmă că mijloacele mass-media controlate de anumiţi moguli controversaţi şi implicaţi în mai multe dosare penale privind săvârşirea unor fapte de corupţie sau trafic de influenţă, au acreditat ideea că cele câteva voci critice din presă şi magistratură la adresa noilor procurori şefi s-ar explica printr-o pretinsă conspiraţie împotriva acestora coordonată de procurorul Horaţiu Radu.
Coincidenţă sau nu, aceleaşi mijloace de presă au susţinut cele trei propuneri în funcţiile de procurori şefi: Gabriela Scutea la Parchetul General, Giorgiana Hosu la DIICOT şi Crin Bologa la DNA şi au trecut sub tăcere dezvăluirile privind marile vulnerabilităţi ale Giorgianei Hosu.
Nu ar fi prima dată când repretentanţii mass-media sunt filaţi, dar este prima dată când o astfel de întâlnire apare în presă în urma unei proceduri nelegale, efectuată de persoane care nu sunt angajate ale niciunui serviciu public de informaţii.