Filip & Company a asistat FP în IPO-ul Hidroelectrica

S.B.
Piaţa de Capital / 6 iulie 2023

Filip & Company a asistat FP în IPO-ul Hidroelectrica

Casa de avocatură Filip & Company a acordat consultanţă juridică Fondului Proprietatea cu privire la vânzarea pachetului său de acţiuni în cadrul ofertei publice iniţiale S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. în valoare totală de 9,3 miliarde RON (incluzând acţiunile suplimentare care pot fi supra-alocate în scop de stabilizare).

Oferta publică iniţială în vederea listării acţiunilor pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti s-a derulat în perioada 22 iunie - 4 iulie. Hidroelectrica a încheiat IPO-ul cu o capitalizare de piaţă anticipată care se ridică la 46,8 miliarde RON (9,4 miliarde EUR), devenind societatea listată la Bursa de Valori Bucureşti cu cea mai mare valoare.

"Este în primul rând o tranzacţie care plasează ferm România în rândul pieţelor de capital importante din Europa - dimensiunea ofertei şi capitalizarea anticipată vorbesc de la sine şi ne arată că se pot face tranzacţii cu adevărat mari la Bucureşti. Este de asemenea, o reuşită fenomenală pentru toţi cei implicaţi - vânzător, emitent, bănci şi consultanţi, care vine după foarte multă muncă şi perseverenţă. Felicităm Fondul Proprietatea şi îi mulţumim pentru încrederea acordată şi excelenta muncă de echipă şi ne bucurăm că am avut din nou ocazia să ajutăm la realizarea unui IPO record", spune Alexandru Bîrsan, partener şi coordonator al departamentului de Fuziuni, achiziţii şi pieţe de capital al Filip & Company.

Echipa Filip & Company care a asistat Fondul Proprietatea în acest proiect a fost coordonată de către Alexandru Bîrsan şi le-a implicat pe Olga Niţă (partener) şi Anca Bădescu (associate).

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. si pretul incasat de casa de avocatura cat a fost de curiozitate?

    1. Daca nu e secret, o sa-l afli de la FP.

      Daca e secret, o sa-l afli de la pafaristii care consulta noul bol de cristal. ChatGPT. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb