Finanţarea în franciză

Achiziţionarea unei francize şi demararea ei (locaţia, amenajarea locaţiei, etc) presupun investiţii considerabile. De aceea, unii francizori încearcă să atragă francizaţi capabili, care însă nu dispun de capitalul necesar, ajutându-i prin diferite forme de finanţarea să achiziţioneze licenţa şi să îşi demareze afacerea. Teoreticienii francizei au structurat finanţare din partea francizorului în două tipuri, finanţarea directă şi cea indirectă. În cazul finanţării indirecte, francizorul colaborează cu o terţă parte (sau mai multe), o companie financiară sau bancă, la ajutorul căreia apelează pentru ca francizaţii săi să obţină finanţări. Poate fi chiar o companie care oferă în sistem leasing echipamentele necesare pentru operarea francizei respective. Francizorul apelează la aceşti colaboratori, ajutându-l pe francizat deoarece multe proceduri sunt deja simplificate prin protocolul de colaborare sau francizorul le cunoaşte deja şi îi spune francizatului exact ce trebuie să facă, economisind astfel timp şi bani. Finanţarea directă este atunci când însuşi francizorul îl finanţează, într-o formă sau alta pe francizat. Astfel, unii francizori finanţează direct o parte din taxa de intrare în sistem, costurile echipamentelor, alte costuri iniţiale sau o combinaţie între cele de mai sus. Sau, în domenii de activitate unde echipamentele joacă un rol central în funcţionarea afacerii, francizorii oferă programe speciale de leasing al acestor utilaje pentru o sumă lunară mai mică decât ar trebui să plătiţi dacă le achiziţionaţi din altă parte. În general, francizele care operează în domeniul industriei alimentare (restaurante, cafenele, baruri, patiserii), în domeniul turismului (hoteluri, case de oaspeţi) sau în domeniul îngrijirii personale (saloane de frumusete, saloane tip solar, pentru bronzat), dar nu numai, sunt afaceri pentru care echipamentele şi utilajele joacă un rol central. Aceste tipuri de afaceri necesită investiţii considerabile, iar perioada de timp până când încep să aducă profit poate fi destul de lungă. Interesul francizorului este însă ca francizaţii să demareze afacerea cât mai rapid, să câştige bani pentru a putea plăti redevenţele şi alte taxe.

Unii are putea spune: "Dacă francizorul tot nu cere taxă de franciză sau redevenţe, de ce nu angajează un reprezentant zonal?" Conform profesorului de economie Scott Shane la şcoala de management Weatherhead (Universitatea Case Western Reserve din Cleveland, Ohio), una din condiţiile supravieţuirii unei francize este mărimea investiţiei cash facută de francizat. Însă atunci când francizorul oferă finanţare directă, el sau ea subminează unul din factorii cheie de succes al unui sistem de franciză, deoarece, cel puţin în teorie, scad şansele de atragere a unor francizaţi talentaţi, dispuşi sa rişte şi care doresc să îşi pună "la lucru" abilităţile de manageri. Oferindu-se finanţare, există şi riscul atragerii de persoane care ar fi mai bune ca manageri ai unei reprezentanţe teritoriale. Însă francizorii ştiu că o unitate va fi mult mai bine operată de către cineva care a investit bani în achiziţionarea şi amenajarea ei. De asemenea, prin francizare, francizorul obţine cash mult mai rapid (chiar dacă primeşte doar o parte din taxă). Cel mai mult apelează la această soluţie sistemele de franciză aflate la început sau care doresc să pătrundă rapid pe noi pieţe, sporind astfel atractivitatea ofertei pentru a găsi un master-francizat capabil care va începe curând după achiziţionare să îşi caute noi francizaţi pe care să-i aducă în reţea.

Cercetările au arătat că cei care au abilităţi manageriale nu sunt întotdeauna şi cei care deţin sumele necesare demarării unei afaceri. Shane dă exemplul pentru SUA al imigranţilor săraci care conduc mai bine un stand de sandwich-uri, care au rude care lucrează acolo şi care sunt dispuşi să muncească şi 16 ore pe zi, în comparaţie cu un doctor sau un dentist care investeşte într-un astfel de stand ca pe o afacere secundară, însă poate nu deţin abilităţile manageriale necesare. Francizorii ştiu că ar fi mai avantajaţi dacă finanţează pe cineva cu talent de manager, crescând astfel şansele succesului respectivei unităţi. Conform publicaţiei Entrepreneur.com, în 2004, în Statele Unite trei sferturi dintre francizorii înscrişi în topul francizelor de succes, Franchise 500, ofereau un tip sau altul de finanţare.

Pentru România, vom da un singur exemplu, cel al francizei Suntro specializată în saloane de bronzat. Astfel, francizorul oferă diferite facilităţi celui care cumpără licenţa pentru master-franciză, având în vedere că taxa este de 150.000 de euro. Francizorul oferă, însă, posibilitatea de creditare parţială, iar francizatul nu trebuie să prezinte alte garanţii, el sau ea garantând cu utilajele şi cu un fond de garantare creat deja de francizor. Această sumă de bani nu reprezintă doar taxa de franciză, ci pentru aceşti bani, master-francizatul va primi studioul AYK deja amenajat şi echipat, aflat în Bucureşti, Şoseaua Ştefan cel Mare. Acest studio va funcţiona ca unitate pilot şi ca show-room, deoarece master-francizatul nu va recruta noi francizaţi cărora să le vândă licenţe, ci va putea şi să vândă aparate de bronzat, separat.

Acest studio are deja o clientelă formată, deci master-francizatul are deja o piaţă garantată. De asemenea, locaţia este deja închiriată pentru 8 ani (cu o chirie de 2000 euro lunar). Salonul este complet echipat, cu firma luminoasă exterioară, aparatura specifică în cele 8 cabine, calculator cu soft pentru administrarea aparatelor, sistem de securitate, centrală termică, mobilă din Thailanda, aer condiţionat, televizor, DVD player, maşină de spălat, uscător de rufe şi absolut tot ce mai este necesar unei unităţi Suntro.