Ministerul Finanţelor Publice a atras 500 milioane lei printr-o licitaţie pentru vânzare de obligaţiuni cu maturitate de zece ani, iar costurile de finanţare au crescut uşor, randamentul mediu ajungând la 5,25% pe an.
Ministerul a primit ordine de subscriere în valoare cumulată de 1,127 miliarde lei, însă a atras doar suma vizată, de 500 milioane lei.
Titlurile vândute joi fac parte dintr-o emisiune de obligaţiuni lansată iniţial în ianuarie 2013 şi care ajunge la maturitate în aprilie 2023.
La precedenta redeschidere a acestei emisiuni, din august, Trezorezia a împrumutat 300 milioane lei, la un randament mediu de 4,97%.
Pentru septembrie, Ministerul Finanţelor Publice a programat licitaţii pentru plasarea de titluri de stat în valoare totală de 3,87 miliarde lei pe piaţa locală şi tot atât a atras, cu peste un 1 miliard de lei faţă de suma titlurilor care ajung la scadenţă, potrivit Mediafax.
Totodată, Finanţele au atras în urmă cu două săptămâni 1,5 miliarde de euro de pe pieţele externe, printr-o emisiune de obligaţiuni denominate în euro cu maturitatea la şapte ani, la un randament de 4,77% pe an.
De la începutul anului, ministerul a împrumutat de pe piaţa internă 34,361 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe de 2,92 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.