Finanţele vor să împrumute, în septembrie, 3,3 miliarde lei

E.V.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 septembrie 2012

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenţionează să împrumute 3,3 miliarde lei, în luna septembrie de pe piaţa internă, prin vânzare de titluri de stat, de peste două ori mai mult decât suma atrasă în august, potrivit Mediafax.

Ministerul vrea să împrumute în septembrie 2,8 miliarde lei prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţă de opt luni (două licitaţii a câte 700 milioane lei) şi, respectiv, un an (două operaţiuni de 600 şi respectiv, 800 milioane lei).

Încă 500 milioane de lei ar urma să fie împrumutaţi prin emisiuni de obligaţiuni cu maturitate de doi (300 milioane lei) şi, respectiv, patru ani (200 milioane lei).

Prima licitaţie este programată pentru 3 septembrie, când Trezoreria vrea să împrumute 700 milioane lei prin vânzare de certificate cu maturitate de opt luni.

Finanţele îşi propuseseră, în august, să vândă titluri de stat în sumă de 2,5 miliarde lei, dar au reuşit să împrumute doar 1,4 miliarde lei. MFP a finalizat cu succes doar două din cele cinci licitaţii programate, iar în celelalte trei cazuri a respins ofertele băncilor considerând randamentele cerute prea mari.

Enache Jiru, secretarul de stat în MFP, a anunţat în urmă cu două săptămâni, că ministerul vrea să vândă obligaţiuni denominate în euro pe pieţele externe în următoarele două luni şi că urmăreşte săptămânal evoluţiile de pe pieţele internaţionale pentru a determina momentul oportun.

Erik de Vrijer, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, a recomandat autorităţilor locale să cedeze presiunilor din piaţă şi să accepte plata unor randamente mai ridicate, pentru a reconstrui rezervele-tampon în zona finanţelor publice. Domnia sa a precizat că Guvernul ar trebui să evite să res­pingă oferte la licitaţiile de obligaţiuni de pe piaţa internă şi ar trebui să încerce să vândă titluri pe plan internaţional în acest an, dacă o vor permite condiţiile de pe pieţe şi dacă statul nu va deraia de la programul economic convenit în acordul de precauţie de cinci miliarde euro.

Ministerul Finanţelor a atras, în acest an, 38,93 miliarde lei pe piaţa locală, sumă la care se adaugă 2,25 miliarde dolari, finanţare atrasă prin emisiuni de titluri pe piaţa din Statele Unite ale Americii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb