Fiul preşedintelui CJ Cluj, arestat preventiv în dosarul de trafic de droguri

F.A.
Miscellanea / 25 iulie 2013

Instanţa supremă a decis, astăzi, ca Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, să fie arestat preventiv în dosarul de trafic de droguri, decizia fiind definitivă, informează Realitatea.net.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins ca nefondat recursul lui Alexandru Uioreanu şi au dispus înlocuirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara cu cea a arestării preventive, cerută de anchetatori după ce fiul preşedintelui CJ Cluj s-ar fi întâlnit cu Adrian Tition, unul dintre coinculpaţii din dosarul traficului de droguri în care a fost implicat, încălcând, astfel, condiţiile prevăzute la eliberarea lui din arest.

Recursul lui Alexandru Uioreanu la decizia Curţii de Apel Cluj de arestare preventivă a fost judecat miercuri de instanţa supremă, Uioreanu fiind citat cu mandat de aducere.

Decizia instanţei supreme este definitivă, astfel că Alexandru Uioreanu ajunge din nou în arest.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb