"Flamingo" a semnat un acord de distribuţie cu IBM

C.I.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 3 iunie 2005

IBM a încheiat un parteneriat cu compania Flamingo Computers, care va distribui prin reţeaua sa de magazine produsele firmei americane, Vicepreşedintele Flamingo International, Dan Topală, a declarat că, prin acordul cu IBM, Flamingo Distribution Center, firma din grupul Flamingo care operează distribuţia de echipamente şi soluţii, îşi va consolida poziţia şi va avea o cotă de piaţă mai mare, împreună cu partenerii săi.

Între cele două companii exis-tă, de mai mult timp, un acord de revînzare a produselor IBM, a precizat Mihai Năstăsescu, director în cadrul IBM România.

"Flamingo va juca un rol foarte important prin faptul că vom putea aborda mai puternic sectorul firmelor mici şi mijlocii, parte importantă a strategiei noastre", a precizat domnul Năstăsescu. Prin acest parteneriat, IBM va acoperi întreaga economie.

IBM estimează că, în anii următori, circa 10% din cifra de afaceri a grupului Flamingo va fi generată de vînzarea produselor firmei americane. Gama de produse IBM pe care o va distribui Flamingo include calculatoare personale de birou şi portabile, monitoare, servere Intel, staţii grafice şi echipamente de stocare.

Ranko Potkonjac, director de vînzări din divizia PC pentru Europa Centrală şi de Est a producătorului american a adăugat că, prin acest acord, Flamingo va deveni principalul partener IBM din România.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb