FLORIN CÎŢU: "Bugetul va fi în dezbatere publică până miercuri"

M.G.
Ziarul BURSA #Politică / 9 februarie 2021

Florin Cîţu

Florin Cîţu

Bugetul, misiune imposibilă. În 2020, doar 45% din deficit a fost cauzat de măsurile de combatere a pandemiei Sporurile primite de bugetari vor fi legate de performanţe, spune premierul

Bugetul pentru anul acesta va fi pus în dezbatere publică până miercuri dimineaţă cel târziu, a anunţat ieri premierul Florin Cîţu. Acesta a afirmat că deficitul bugetar pe care se fundamentează bugetul este de 7% - 7,1% din PIB. Deficitul României se preconizează a fi cel mai ridicat din regiunea Europei Centrale şi de Est, însă Ministerul Finanţelor a asigurat deja o bună parte din finanţare.

"Va fi în dezbatere publică mâine (astăzi, marţi - n.r.) sau poimâine (miercuri - n.r.). Am avut de clarificat în coaliţia de guvernare câteva măsuri care vor fi printr-o ordonanţă de urgenţă sau amendament în Parlament. În momentul în care sunt clarificate... Bugetul este finalizat. Va fi în transparenţă publică mâine (astăzi - n.r.) sau miercuri dimineaţă cel mai târziu", a afirmat Cîţu.

Premierul a mai clarificat că discuţiile din coaliţie sunt despre plafonarea/tăierea sporurilor primite de bugetari şi mai multe măsuri fiscale pentru amendarea Legea salarizării unitare.

"Despre aceste amendamente vorbim, ele există, (vor fi adoptate) ori prin ordonanţă ori vor fi în Parlamentul României. E vorba de o plafonare (a sporurilor) în acest moment, dar urmează o lege a salarizării unitare care va lega sporurile de performanţele în sectorul bugetar", a spus premierul.

Cheltuielile bugetare cresc din start cu circa 1,1% din PIB în 2021 pe baza creşterii pensiilor cu 14% din septembrie 2020, în timp ce cheltuielile cu alocaţiile vor suplimenta cheltuielile cu încă 3 miliarde de lei. Tot 1,1% din PIB reprezintă în mare sumele ce pot fi tăiate de la cheltuieli pentru că reprezintă măsuri de tip one-off adoptate în 2020 pentru sprijinirea mediului de afaceri.

"Pensiile, costul cu pensiile în bugetul din 2021 creşte deja cu aproape 8 miliarde de lei faţă de anul trecut, de la majorarea de pensii de anul trecut. Aici, vă daţi seama... 8 miliarde înseamnă cam 0,8% din PIB, plus o creştere de la alocaţii, creşterea de anul trecut plus creşterea de anul acesta, încă aproape 3 miliarde, vorbim de 1,1% din PIB suplimentar faţă de ceea ce aveam anul trecut la buget, deci cheltuieli în plus faţă de anul trecut. De aici pornim construcţia bugetului anul acesta, pe legislaţia în vigoare, bineînţeles", declara Cîţu, săptămâna trecută, întrebat de bugetul pe 2021.

Amintim că deficitul din 2020 a fost de aproape 10% din PIB, un PIB care este prognozat să fi scăzut cu 5% în recesiunea Covid-19.

Cîţu a mai declarat ieri că nu a primit planurile de restructurare ale companiilor de stat cu probleme de la conducerile societăţilor respective. Amintim că 31 de companii aflate în subordinea Ministerului Economiei sunt în insolvenţă.

"Dar restructurarea se poate face în două feluri. Ori vin ei cu un program de restructurare, ori facem cum am făcut anul trecut: limităm subvenţiile numai către companiile care sunt profitabile până se vine cu planul de restructurare", a spus premierul.

Florin Cîţu a mai precizat că subvenţiile pentru partidele politice vor fi reduse cu 30% prin noul buget.

Ţara noastră s-a angajat în faţa partenerilor europeni să reducă deficitul bugetar la sub 3% din PIB la finele lui 2024, însă deficitul (sumele ce trebuie împrumutate de stat pentru a efectua toate cheltuielile asumate prin buget) din 2021 va rămâne în continuare foarte mare din cauza componentei structurale.

Doar 45% din deficitul bugetar record de 102 miliarde de lei din 2020 a fost cauzat de măsurile de combatere a pandemiei. Dacă deficitul nu intră pe o traiectorie de corecţie ţara noastră ar putea rămâne fără finanţarea de care depinde plata tuturor cheltuielilor angajate, de aici răsărind importanţa ratingului de ţară.

Perioada de consolidare bugetară a fost întinsă pe mai mulţi ani pentru a se reduce impactul tăierii cheltuielilor statului în economie şi mai precis pentru a nu se arunca economia într-o nouă recesiune după criza Covid.

Ce măsuri de reducere a cheltuielilor pregăteşte premierul Cîţu

Cu bugetul aproape gata, premierul Florin Cîţu i-a informat ieri pe liberali în şedinţa Biroului Executiv al partidului că Guvernul ori va renunţa la acordarea voucherelor de vacanţă în 2021 ori le va reduce, va tăia sporurile bugetarilor şi va reduce subvenţia pentru transportul studenţilor pentru a se încadra în deficitul de aproximativ 7% din PIB convenit cu Comisia Europeană pentru anul acesta, potrivit unor surse din partid citate de hotnews.ro şi g4media.ro.

Economia la buget estimată pentru eliminarea voucherelor de vacanţă este de circa 1,73 miliarde de lei. Guvernul lucrează acum cu mai multe scenarii privind suspendarea în acest an a voucherelor, potrivit surselor, fie eliminarea lor pentru toţi angajaţii din sistemul public fie doar pentru salariaţii din administraţia centrală, urmând ca la nivel local fiecare instituţie (primărie, consiliu judeţean etc.) să decidă în funcţie de propriul buget.

Premierul le-a explicat liberalilor că în acest an se vor folosi voucherele de vacanţă necheltuite în 2019 şi 2020, altele noi urmând a fi date anul viitor.

În privinţa transportului pentru studenţi, aceştia ar urma să nu mai aibă gratuitate, ci să se revină la sistemul din 2016, când era doar un anumit număr de călătorii suportat de stat.

De asemenea, sporurile pentru prefecturi ar urma să fie eliminate, indemnizaţia de hrană se va reduce, iar sporurile vor fi plafonate.

În privinţa pensiilor, acestea se vor indexa de anul viitor cu inflaţia şi cu până la 50% din creşterea reală a salariului mediu, le-a mai spus premierul liberalilor, potrivit surselor.

De asemenea, alocaţiile copiilor vor rămâne neschimbate anul acesta.

Potrivit surselor, Cîţu s-ar fi arătat nemulţumit şi de faptul că ministerele nu au venit cu propuneri de restructurare pentru reducerea cheltuielilor şi a precizat că va forţa practic miniştrii, prin bugetul alocat fiecăruia, să restructureze companiile aflate în pierdere.

De asemenea, şeful guvernului le-a mai precizat liderilor PNL că va tăia din cheltuielile ineficiente ale statului. (M.G.)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb