Premierul Florin Cîţu a declarat că nu este nevoie deocamdată să fie activitat Mecanismul de Protecţie Civilă pentru spitale, informează news.ro.
"Ştiţi foarte bine că aşa cum România a trimis echipe medicale în Slovacia, Italia, întotdeauna dacă este nevoie vom activa acest Plan. El este acolo. Nu trebuie să facem ceva special. Sunt sigur că cei căror sau Grecia, noi am trimis echipe de fiecare dată. Dacă va fi nevoie, vom activa. Deocamdată nu este nevoie", a declarat Florin Cîţu, joi la deschiderea traficului pe Pasajul Mogoşoaia.
Şeful Guvernului a adăugat că decizia privind transformarea unei secţii într-un ATI pentru pacienţii COVID care să asigure numărul de paturi necesar nu este la preşedinţii de consilii judeţene sau la primari. El a făcut apel la managerii de spitale şi şefii de secţii să rezolve rapid chestiunile acestea, în cazul în care situaţia o impune, altfel pleacă acasă şi vin alţii în loc.
"Ceea ce este nevoie şi aici fac apel la managerii de spital, şefii de secţie să termine cu tergiversările şi, de fiecare dată când este nevoie să răspundă imediat la nevoile în ceea ce priveşte schimbarea unei secţii în secţie ATI. Am văzut că de fiecare dată sună preşedintele de Consiliu Judeţean, ori primarul. Nu. Sunt acolo să rezolve această problemă. Dacă nu rezolvă această problemă, pleacă şi vin alţii. Nu trebuie să ceară voie de la preşedintele de Consiliu Judeţean să mărească numărul de paturi într-o secţie ATI", a completat premierul.
Europarlamentarul USR PLUS Ramona Strugariu îi cere premierului Florin Cîţu, miniştrilor Lucian Bode şi Cseke Attila să activeze imediat Mecanismul de Protecţie Civilă pentru spitale. Ea mai spune că acest Mecanism poate fi activat în 24 de ore şi astfel aceştia pot cere echipamente, medici, paturi la terapie intensivă şi spitale mobile.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.09.2021, 16:58)
hai mai ca o juca ca si cu AVIARA la bubuiala de bani / credit varsat in piata!!!!
Mai baga o activare de mecanism in piata si distractia /panica incepe!!!
Hai cu FRANAREA, HAI ca ati dat motorul la peste 40000 mii de turatii!!!!
- ISARESCULE BAGA TATA FRANA!!!! (eu)
- NU INCA!!! (el)
semnat comenturi "cretine"
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.09.2021, 19:56)
Un comentariu pertinent și elocvent. Pe axul timpului.