FLORIN CÎŢU: "Jocul politic al BNR ţine economia pe loc"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 iulie 2014

"Jocul politic al BNR ţine economia pe loc"

"Creşterea economică previzionată la 3,9% pentru primul trimestru - conjuncturală"

"Dacă procentul de creştere economică va fi de 0,2% de la un trimestru la altul, la finalul anului nu vom avea o dinamică mai mare de puţin peste 1%"

Dinamica de creştere economică a încetinit, potrivit analistului Florin Cîţu, care face referire la modul în care a evoluat PIB-ul nostru în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent.

Domnia sa apreciază că, dacă acest ritm de creştere se va menţine şi în următoarele trei trimestre, în final vom avea o creştere economică anuală de puţin peste 1%.

Florin Cîţu ne-a declarat: "Creşterea economică previzionată de INS la 3,9% pentru primul trimestru al acestui an este una bazată pe efecte conjuncturale. Dacă ţinem cont că evoluţia PIB, de la ultimul trimestru al anului trecut la primele trei luni din 2014, a fost de 0,2%, vom vedea că, de fapt, dinamica de creştere economică încetineşte".

În opinia analistului, ritmul de dezvoltare economică ar putea accelera cu ajutorul Băncii Naţionale a României (BNR).

Domnia sa ne-a explicat: "Dobânzile din piaţa bancară se cifrează în jurul a 1%, în timp ce dobânda de politică monetară este 3,5%. În mod normal, BNR ar trebui să intervină şi să apropie aceste două valori, dar nu va face acest lucru pentru că este an electoral şi BNR joacă un joc politic frumos".

INS şi-a revizuit estimările cu privire la PIB

Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit estimările iniţiale de creştere a Prodului Intern Brut (serie brută) pentru primul trimestru al acestui an, de la 127,62 miliarde lei la 126,38 miliarde lei, în scădere cu 1,24 miliarde lei.

Potrivit datelor transmise, ieri, de INS, dacă din punct de vedere valoric previziunile sunt revizuite în scădere, procentual, acestea arată o creştere de la 3,8% la 3,9%.

Analiştii apreciază că această discrepanţă are, "cu siguranţă", o explicaţie în statistici, "fiind posibilă o astfel de evoluţie în cadrul unui proces de revizuire".

Conform comunicatului INS, revizuirea PIB ca serie brută a avut la bază "datele administrative detaliate privind execuţiile bugetare şi date contabile ale companiilor publice reclasate în sectorul «Administraţii publice» utilizate la elaborarea secvenţei complete de conturi a acestui sector; date statistice rectificate, pentru ultima lună din cadrul trimestrului, privind indicii pentru producţia industrială, preţurile producţiei industriale, lucrările de construcţii, cost în construcţii, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor, afacerile pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, afacerile pentru comerţul cu ridicata, pentru servicii de piaţă prestate populaţiei şi în special întreprinderilor".

De asemenea, au fost luate în calcul date statistice suplimentare privind transportul de pasageri şi transportul de mărfuri şi datele rectificate privind importurile şi exporturile de bunuri şi servicii din balanţa de plăţi.

La scăderea estimării PIB de 1,24 miliarde lei au contribuit valoarea adăugată brută, cu o estimare în minus de aproape 0,79 miliarde lei faţă de datele provizorii iniţiale, şi impozitul net pe produs, cu o revizuire în scădere cu 0,447 miliarde lei.

INS a revizuit şi evoluţia PIB ca serie ajustată sezonier, cifrele revizuite fiind în scădere cu 1,5 miliarde lei (de la 162,66 miliarde lei la 161,15 miliarde lei), iar creşterea economică - mai mare cu 0,2%, de la 3,8% şa 4% (de la trimestru la trimestru).

Dochia: "Nu vom ajunge la 4% - creştere economică în 2014"

La finalul anului, probabil că vom avea o creştere mai mare decât cea estimată iniţial, respectiv circa 3% faţă de 2,5%, fără a ajunge, însă, la 4%, este de părere analistul economic Aurelian Dochia.

Domnia sa ne-a spus că ne ţin pe loc cheltuielile guvernamentale, întrucât, în zona de investiţii au fost făcute economii pentru a ne încadra în deficitul bugetar. Aurelian Dochia subliniază, însă, că, la nivel european, suntem printre ţările cu cea mai mare creştere economică şi cu estimări foarte bune în acest sens.

"O imagine pozitivă a ţării noastre poate duce la atragerea investitorilor, la realizarea unor venituri mai mari şi, în final, la creşterea consumului", ne-a spus domnia sa.

Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), subliniază că industria continuă să aibă comenzi, dar că lucrează pentru export, în mare parte, ceea ce nu este un lucru pozitiv.

"Timp de mulţi ani exporturile au tras în jos industria. Acum este motorul creşterii economice. Totuşi, ne menţinem rezervaţi în ceea ce priveşte estimările, pentru că structura economică este instabilă dacă se bazează atât de mult pe exporturi. O creştere stabilă trebuie să aibă la bază creşterea locurilor de muncă, a veniturilor şi a consumului", potrivit domnului Pârvan.

Faptul că evoluţia pozitivă a economiei nu se simte, încă, în buzunarele noastre, ne-a fost explicat, recent, în cadrul unui interviu, de Doru Lionăchescu, preşedintele Capital Partners: "Explicaţia este simplă - în condiţiile în care avem 3% creştere economică, nouă ne trebuie peste 2% doar să ne acoperim dobânzile aferente datoriei pe care o avem către organismele internaţionale. Omul nu are cum să simtă creşterea de sub 1%, care mai rămâne. Deocamdată, creşterea economică nu este suficientă pentru a ne acoperi datoriile din anii precedenţi. Ca să simţim în buzunare evoluţia economică, trebuie să fie mult mai mare, probabil peste 5-6%. Şi acest lucru nu se va întâmpla fără reformă structurală. Doar prin siajul dependenţei de UE şi al anilor agricoli buni nu avem cum să depăşim plafonul de creştere de 3-3,5%, care înseamnă un net 1-2%".

Oficialii noştri a anunţat că economia a avut un avans, în primul trimestru al lui 2014, între 3% şi 4%, anticipând, pentru întregul an, un avans economic de 3,5%.

În timp ce Fondul Monetar Internaţional preconizează că ţara noastră va înregistra o creştere economică, în 2014, de 2,8% Banca Mondială a îmbunătăţit, în iunie, prognozele pe acest segment, de la 2,5% la 2,8%. Comisia Europeană subliniază că că PIB-ul României va creşte, în întreg anul, cu 2,5%.

Institutul Naţional de Statistică a comunicat Guvernului că a greşit cifrele privind creşterea economică pentru primul trimestru al acestui an, a declarat premierul Victor Ponta, după ce INS a anunţat că a revizuit în scădere produsul intern brut estimat şi în creştere avansul economic.

În şedinţa de guvern de ieri, primul ministru a declarat: "E un început de lună foarte bun. INS-ul ne-a spus că a greşit, nu e 3,8% creşterea economică, e chiar 3,9%. Avem o creştere a consumului, ceea ce înseamnă că oamenii încep să aibă din nou încredere şi toate măsurile pe care le avem de la 1 iulie, şi pe partea economică, dar şi pe partea socială, sunt foarte bine recepţionate".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. suntem satui de minciunile guvernantilor...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb