Băncile trebuie să îşi asume responsabilitatea fiecărui credit acordat, în ceea ce priveşte evaluarea riscului, inclusiv din perspectiva debitorului, este de părere Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), care a precizat, ieri, într-o conferinţă de profil: "În prezent, este evident faptul că, în România, traversăm o perioadă efervescentă la nivel legislativ. Sunt promovate, într-un ritm relativ alert, reglementări care îşi propun creşterea gradului de protecţie a consumatorului de servicii financiare. Obiectivul declarat al acestor iniţiative este eliminarea acelor practici nedorite ale unor actori ai pieţei financiare care vulnerabilizează clientela deservită.
Provocarea majoră în demersurile legislative care se circumscriu acestui obiectiv este menţinerea unui echilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor contractuale.
Pornind de la acest deziderat, este de înţeles multitudinea de dezbateri şi păreri exprimate în spaţiul public pe acest subiect atunci când impactul unor iniţiative legislative este evaluat ca generând riscuri majore la adresa stabilităţii sistemului bancar. (...) În perioada recentă se poate constata, inclusiv la nivelul Uniunii Europene, o anumită preocupare sporită a legiuitorului în ceea ce priveşte emiterea de reglementări în domeniul creditării, urmărind asigurarea unei informări mai adecvate şi a unei protecţii crescute a consumatorului.
În contextul iniţiativelor legislative în domeniul protecţiei consumatorului trebuie clar punctată, însă, o premisă esenţială a activităţii de creditare, aceea că accesul la astfel de servicii nu reprezintă şi nu poate reprezenta un drept al consumatorului şi, implicit, o obligaţie pentru creditor, ci este un serviciu eminamente comercial, oferit pe baza cererii şi ofertei, şi pentru care este necesar acordul ambelor părţi în vederea încheierii contractului, cu deplina cunoaştere a riscurilor asumate".
Florin Georgescu a menţionat că problematica protecţiei consumatorului prezintă o importanţă deosebită, menţionând: "România se situează, încă, în partea de jos a clasamentelor, atât la nivel european, cât şi mondial, în ceea ce priveşte educaţia financiară, incluziunea şi intermedierea financiară. Aceste elemente, coroborate cu gradul ridicat de îndatorare, în special în cazul persoanelor cu venituri mici, şi cu o încredere scăzută în sistemul financiar - bancar conduc în unele cazuri către o tendinţă de reglementare dezechilibrată în sensul supra-protejării consumatorilor.
Deşi o astfel de abordare poate da iluzia soluţionării problemelor, nu trebuie neglijate efectele secundare ale acesteia, atât cele imediate, cât şi cele pe termen mediu şi lung, respectiv: perturbarea mecanismelor de funcţionare a pieţei creditului şi prejudicierea intereselor creditorilor de bună credinţă, ce pot conduce chiar la decizii de reamplasare a investiţiilor, dar şi la influenţarea negativă a clienţilor prin încetinirea inovaţiei în domeniu, restrângerea ofertei de creditare sau stimularea unui comportament caracterizat printr-o responsabilitate scăzută din partea debitorului, cu creşterea gradului de nerambursare a creditelor".
În opinia prim-viceguvernatorului BNR, nu trebuie neglijată sarcina ce revine fiecărei entităţi ce prestează activităţi cu caracter financiar, şi anume aceea de a identifica modalităţi de implicare activă în îmbunătăţirea gradului de cunoaştere şi conştientizare a populaţiei cu privire la efectele pe care le pot avea deciziile luate în materie financiară. Astfel, băncile trebuie să îşi intensifice eforturile în sensul educării financiare a propriilor clienţi, a menţionat Florin Georgescu, subliniind: "Până vom ajunge, însă, la momentul la care vom vedea în mod real şi efectiv roadele acestor demersuri, ar putea fi necesar ca lipsa de educaţie financiară a clienţilor proprii să fie suplinită de acţiuni ale creditorilor. Aceştia trebuie să îşi asume responsabilitatea fiecărui credit acordat în ceea ce priveşte evaluarea riscului din ambele perspective - a creditorului şi a debitorului - cel puţin până la momentul la care clienţii vor atinge un nivel suficient de informare pentru a fi în măsură să participe în mod activ la propria protecţie şi să-şi minimizeze riscul de supraîndatorare.
Nu în ultimul rând, pentru a putea face faţă provocărilor viitoare şi a asigura premisele pentru crearea unui cadru de reglementare adecvat, flexibil şi adaptat nevoilor pieţei, consider că este de o importanţă vitală comunicarea continuă şi reală între industrie şi clientela pe care o deserveşte, de o manieră care să fie vizibilă la nivel public pentru înlăturarea oricăror bănuieli privind lipsa de transparenţă sau reaua-credinţă în ceea ce priveşte conduita creditorilor profesionişti".
Totodată, asigurarea unui mediu concurenţial stimulativ, concomitent cu diminuarea efectelor de contagiune directe sau indirecte asupra celorlalte instituţii din sistemul bancar, reprezintă o exigenţă care trebuie privită ca prioritate, consideră domnul Georgescu, completând: "Menţinerea unui sistem bancar sănătos implică şi existenţa unor mecanisme complementare reglementărilor prudenţiale sau privind conduita afacerilor, precum disciplina de piaţă. Într-o economie liberă, concurenţială, clienţii şi creditorii firmelor trebuie ei înşişi să-şi protejeze interesele, întreprinzând acţiuni pentru a «disciplina» societatea comercială, sau, altfel spus, pentru a influenţa comportamentul acesteia într-un sens favorabil stabilităţii economice durabile".
Oficialul băncii centrale a transmis, printre altele, că libertatea înseamnă responsabilitate şi că ipoteza unui tandem de genul libertate decizională cât mai mare cu responsabilitate minimă asupra riscurilor generează destabilizarea sistemului şi dezechilibre economico-financiare cu costuri greu suportabile de societate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.03.2018, 02:09)
Iar sare comunistul georgescu din tufa si isi da cu parerea? Intr-o societate normala, fiecare trebuie sa-si asume responsabilitati, inclusiv debitorii.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.03.2018, 04:32)
Nu pricepi. Nu stii ce este o societate normala, nu stii in ce fel de societate traiesti, habar n-ai ce inseamna responsabilitati. Dar, ciripesti prostii, cu aere de destept.
1.2. Argumente avem si noi? (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Ana în data de 13.03.2018, 10:04)
Sau doar improscam cu noroi?
Ce e o societate normala?
In ce societate traim?
Ce inseamna responsabilitati?
Hai ca m-ai facut curioasa.
1.3. societate normala ? (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Anton Paul în data de 13.03.2018, 18:33)
Societatea normala este aceea in care cei care vorbesc despre un subiect cunosc si respecta prevederile legale ale acelui subiect.
Am mai scris si o sa mai scriu, in legatura cu acest domeniu bancar, cat o sa mai am rabdare.
Despre responsabilitatea tuturor lucratorilor bancari, de la femeia de serviciu pana la guvernatorul banci nationale, lucrurile sunt simple, legislatia este usor de gasit. Ceea ce este mai greu de facut, este citirea si intelegerea acesteia.
Una din legile fundamentale privitoare la acest sector este OUG 99/2006. Ei bine, aceasta lege prevede faptul ca institutia de credit (banca, IFN, cooperativa de credit) ARE OBLIGATIA DE A DESCOPERI SI DE A TRATA TOATE RISCURILE AFERENTE ACTIVITATII pentru care au fost autorizate (conform aceleiasi legi).
Tratamentul riscurilor activitatii institutiilor de credit se face in doua moduri: prin abordarea standard (prevazuta in reglementarile emise in aplicarea OUG 99/2006) sau prin abordarea individuala a fiecarei institutii de credit in functie de strategia proprie a institutiei de credit.
Daca pentru abordarea standard nu sunt prea multe "secrete", nu acelasi lucru se poate spune despre abordarea individuala.
Pentru cei care nu isi mai aduc aminte, in anii 2007 si 2008 era o adevarata "intrecere socialista de raportare cu mandrie proletara" a faptului ca banca X a obtinut "APROBAREA BNR" pentru creditarea in franci elvetieni si yeni japonezi, ca banca Y a obtinut, suplimentar, "APROBAREA BNR" pentru acordarea de credite si pentru un grad de indatorare majorat la 75%, ca se accepta la calculul venitului si bonurile de masa... Televiziunile si radiourile colcaiau de astfel de reclame, site-urile unor banci stau si acum marturie. Mica minciunica este reprezentata de faptul ca BNR NU APROBA CI AVIZEAZA aceste NORME INTERNE DE CREDITARE (conform aceleiasi legi mentionata mai sus). O minciuna ceva mai mare vine din partea BNR, aceasta sustinand de zeci de ori ca nu este treaba ei ce fac bancile. Minciuna BNR rezida din faptul ca aceasta avizeaza aceste Norme pentru a putea evalua o posibila problema structurala viitoare a institutiei de credit prin tratamentul insuficient sau defectuos al riscurilor.
Tot aceasta lege (OUG 99/2006) prevede si faptul ca acest tratament al riscurilor trebuie facut PENTRU TOATE EXPUNERILE INSTITUTIEI DE CREDIT (expunere insemnand atat depozitele cat si creditele institutiei de credit).
Bancherii, in "marinimia" lor, au uitat, iar creditorii lor needucati financiar s-au raliat fara sa-si cunoasca obligatiile legale, respectiv drepturile legale impotriva debitorilor. Debitori care, desi needucati financiar la inceput, si-au cautat si isi cauta drepturile si dreptatea in mod legal in instante. Tot acesti "needucati financiar, speculanti, lacomi, etc." au determinat si determina responsabilizarea unui intreg sector bancar prin adevarate batalii in locul unde viitorul nu o sa mai permita tot felul de abuzuri, in parlament, prin initiative legislative (mai bune sau mai proaste, viitorul o sa demonstreze).
Daca vi se pare anormal, va dau un exemplu sec: societatea a spus, la un moment al fiintei sale, ca trebuie sa convietuim pasnic. Ei bine, pentru ca nu era scris in niciun act public acest lucru, cineva a tras concluzia ca poate face ce doreste, a omorat pe altcineva, adica a abuzat de faptul ca "legea nu prevede, deci ii este permis". Ca raspuns, societatea a legiferat acest lucru. Cu toate acestea, mai exista (din pacate) astfel de abuzatori.
Revenind la domeniul bancar, toate initiativele din ultima,perioada au acest rost, de a prevedea astfel de abuzuri.
Legea de care tot vorbesc dar parca nimeni nu a auzit (mai ales cei care functioneaza in baza prevederilor ei), stipuleaza faptul ca activitatea institutiilor de credit trebuie sa se desfasoare pe baza bunei credinte. Un exemplu negativ a fost, in acest sens, prezentarea spre consultare a contractului de creditare chiar inaintea semnarii acestuia. Debitorii au solicitat, pentru viitor, si au si obtinut prezentarea acestui contract cu 30 de zile inainte a contractului de creditare. Asta ca ceilalti needucati financiar si speculanti (creditorii /deponentii) sa nu mai poata reprosa ceva debitorilor (desi nu debitorilor le-au dat banii ci bancilor).
Vad ca prietenii nostri deponenti sunt cel putin la fel de needucati, asa cum eram noi, debitorii. Dar pot recupera citind legislatia.
Cu multa caldura, bunavointa si intelegere iti recomand si tie sa te informezi corect, incepand cu aceasta OUG 99/2006 si a legislatiei subsecvente...
Un fost needucat financiar
Anton Paul
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.03.2018, 18:43)
Adevărul sa doară, doar de aia mi s-a inventat mizeria sub pres.
2. "gradul ridicat de îndatorare"
(mesaj trimis de anonim în data de 13.03.2018, 07:35)
Domnul Georgescu citind de pe foi ne spune ca inițiativa e foarte buna ca e Estul Sălbatic aici, băncile sunt lacome, profesori suplinitori, prost plătiți nu pot sa educe economic populatia?!?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.03.2018, 10:15)
BNR trebuie sa raspunda impreuna cu bancile straine.....Bancile Straine au dat credite dupa reglementarile BNR.
4. fără titlu
(mesaj trimis de un cetatean neindignat în data de 13.03.2018, 10:55)
banca nu vorbeste si de BAIL IN ?
5. fără titlu
(mesaj trimis de d.i. în data de 13.03.2018, 11:24)
fals, ca de obice! povestea cu responsabilitate este o gogorita atata timp cat banca centrala a ales sa finanteze prin "quantitative easing", excesul de moneda in economie si implicit, specula prin si din care se indestuleaza institutiile financiare!!
6. fără titlu
(mesaj trimis de zaza în data de 13.03.2018, 11:53)
... Consider articolul unul pertinent...cu observatia ca bancile sa se implice mai mult in transparetizarea si asumarea gradurilor de risc privind ambele parti contractuale.
PS. Atata timp cat in Romania exista un gtad de saracie ce tinde spre 50 % tot timpul vor fi nemultumiri fie deoparte fie de alta.Iar in ceea ce priveste Romania ca tara de risc nu se poate compara cu Germania sau Franta asa cum vad ca multi fac aceasta comparatie.
Propunerea privind limitarea dobanzilor n-o sa rezolve gradul de saracie al populatiei... Cred ca dupa eventuala aplicare a acestei legi...o sa apara si mai multe probleme legat de creditare...
6.1. pe undeva aveti dreptate (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de Anton Paul în data de 14.03.2018, 00:32)
In 1996 am vizitat o fabrica in Germania. Am avut onoarea sa stau de vorba cu patronul fabricii, atat chestii profesionale cat si chestiuni lumesti. Printre lucrurile povestite de acesta era una legata de bani. Conducea fabrica de la terminarea razboiului. Omul imi povestea ca toti germanii cunosteau cum arata banii lor numai din tablourile cu specimene afisate prin diverse locatii. Primii bani reali i-a vazut abia cand a plecat in SUA sa deschida o reprezentanta, in 1953.
Un alt lucru interesant discutat a fost ca cei 20 de ani ai lui Brucan vor fi cel putin 40, dar doar daca muncim pe rupte. In context apareau si deja celebrii milionari de carton din toate domeniile. Si vad ca omul avea dreptate...