FLORIN JIANU, CNIPMMR: "În primele patru funcţii din stat nu este nici o femeie"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Companii / 27 aprilie 2017

"În primele patru funcţii din stat nu este nici o femeie"

"Din nefericire, noi, în ţară, luăm conceptele foarte bune şi le ducem în derizoriu"

"România trebuie să devină ţara cu mediul antreprenorial cel mai atractiv din Europa de Sud-Est"

În zona publică, în primele patru funcţii din stat, nu este nici o femeie, a atras atenţia Florin Jianu, reprezentant al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), exprimându-şi convingerea că "lucrurile ar sta cu totul altfel" dacă ar fi mai multe femei în acest domeniu.

Florin Jianu a menţionat că, în privinţa antreprenoriatului, România stă "un pic mai bine" decât alte ţări din Uniunea Europeană, mai precis unu din patru întrepinzători este femeie la nivel european, iar în ţara noastră, raportul este unu din trei. În plus, domnul Jianu a menţionat că rata start-up-urilor este mai mare în rândul femeilor în ţara noastră.

Reprezentantul CNIPMMR a adus în atenţie programul "Start-up Nation", pe care îl consideră un concept.

"România Start-up Nation este un concept, nu doar un program", a spus domnul Jianu, adăugând: "Voi lupta pentru ca acesta să devină un concept implementat în România. Din nefericire, noi, în ţară, luăm conceptele foarte bune şi le ducem în derizoriu. Luăm lucrurile care trebuie făcute cu foarte multă responsabilitate şi le «manelizăm», le ducem într-o zonă în care de fapt ne batem joc de ele".

În acest context, reprezentantul CNIPMMR a făcut referire la Legea prevenţiei, declarând: "Am spus că această lege trebuie să fie eminamente pentru mediul privat, însă acum am văzut că preşedintele ţării vrea să facem prevenţie şi pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene. Serios? Asta trebuie să facem cu ei? Ei sunt cei care trebuie să pună în aplicare legea. Facem prevenţie cu ei?" Domnia sa a subliniat: "Astfel, putem scăpa lucrurile într-o altă zonă şi nu trebuie să lăsăm să se întâmple asta".

"România Start-up Nation este un concept care înseamnă crearea unui sistem de afaceri"

România Start-up Nation este un concept care înseamnă crearea unui sistem de afaceri, conform domnului Jianu, care a declarat că în acest sens nu este de ajuns "să spui: gata, dăm bani la 100.000 de întreprinzători din ţară şi am rezolvat problema".

Reprezentantul CNIPMMR a precizat că, spre exemplu, eliminarea celor 102 de taxe parafiscale în ţara noastră nu a adus rezultatele dorite, nu a simplificat mediul de afaceri. "La nivel de PR, lucrurile au arătat foarte bine. Practic, nu am simţit nimic. Dacă nu mai plăteşti taxe la Registrul Comerţului, credeţi că e mai simplu să faci o firmă? Nu, problema e «în spate», în multitudinea de hârtii, de avize", a atras atenţia domnul Jianu, subliiniind că antreprenorii nu se plâng de costuri, ci de toată birocraţia, de actele pe care trebuie să le întocmească.

"În luna februarie au fost desfiinţate, din nou, o mulţime de firme", a spus Florin Jianu, precizând: "Au fost înregistrate 15.000 de fime în luna respectivă, iar 18.000 - închise după intrarea în vigoare a Legii privind eliminările de taxe. Avem nevoie de o politică eficientă, iar o astfel de politică este aceea în care, dacă faci un lucru şi vezi că el nu are rezultatele aşteptate, te întorci asupra lui, nu îl bifezi şi te lauzi. Asta au făcut întotdeauna oamenii politici de la noi, doar au bifat".

Conform domnului Jianu, se impune debirocratizarea în condiţiile în care, spre exemplu, sunt necesare peste 200 de zile pentru obţinerea unei autorizaţii de construcţii.

Totodată, spune domnia sa, este necesară o echilibrare a mediului de afaceri. "Dacă întreprinzătorii străini beneficiază de un anumit tip de ajutor de stat, atunci să facem acelaşi tip de ajutor şi pentru întreprinzătorii români. Dacă străinii sunt controlaţi de o anumită manieră, la fel să fie controlaţi şi întreprinzătorii noştri", a subliniat Florin Jianu.

În opinia domnului Jianu, România trebuie să devină ţara cu mediul antreprenorial cel mai atractiv din Europa de Sud-Est. "Dacă privim în jur, la Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria, aceste ţări stau mai prost ca noi la antreprenoriat şi stabilitatea economică. Putem «să ridicăm capul» şi să devenim un fel de campioni regionali, alături de polonezi", a spus Florin Jianu, adăugând că dacă România ar lansa o serie de concepte privind educaţia, finanţarea, mentoratul, ar deveni interesantă în toată zona.

Domnul Jianu a atras atenţia că România nu are un program, un proiect de ţară pe partea de antreprenoriat şi a îndemnat autorităţile ca unul dintre obiectivele viitoarei preşedinţii a UE, pe care o vom prelua în 2019, să fie chiar acest sector. "Niciuna dintre ţările care au deţinut preşedinţia UE nu şi-a propus acest deziderat, al susţinerii antreprenoriatului. Poate că România ar putea să facă acest lucru", a subliniat Florin Jianu.

Domnia sa a amintit că programul Start-up Nation România beneficiază de o finanţare de 1.713.798 mii lei.

Florin Jianu a amintit că există trei faze într-o afacere, şi anume: cea de stand-up, "când te gândeşti că ar fi bine să începi o afacere", cea de start-up, "când o porneşti", şi faza de scale-up, "când o dezvolţi, te gândeşi la internaţionalizare".

Conform domnului Jianu, pentru stimularea fazei de stand-up ar trebui create licee de antreprenoriat.

"Absolvenţii acestor licee nu trebuie neapărat să se facă antreprenori, ei se pot angaja la stat, pot intra în Parlament, în administraţie", a declarat Florin Jianu, subliniind că aceştia vor avea iniţiativă datorită gândirii pro-active dobândite în liceu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Din pacate, traim in perioada de decadenta a civilizatiei europene. Daca pentru a numi pe cineva in functie trebuie sa avem in vedere genul si nu competenta, este un mare semn de intrebare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb