Florin Jianu: Peste o mie de proiecte riscă să piardă finanţarea europeană

I.GHE.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 24 octombrie 2023

Florin Jianu: Peste o mie de proiecte riscă să piardă finanţarea europeană

English Version

Peste o mie de proiecte riscă să piardă finanţarea europeană deoarece nu vor fi finalizate până la 31 decembrie 2023, a spus, ieri, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), într-o emisiune la DCNews Tv.

Florin Jianu a precizat: "Foarte multe întreprinderi mici şi mijlocii din sectoare diverse de activitate au fost afectate ca urmare a conflictului din Ucraina. Mă refer, spre exemplu, la turismul din Delta Dunării care a avut o scădere de 30-40% în anul 2023 faţă de anii trecuţi. Trebuie să-i ajutăm pe oamenii ăştia. Conducătorii noştri trebuie să meargă la Bruxelles şi să solicite fonduri pentru aceste întreprinderi mici şi mijlocii. Sau pe principiul ce e în mâna nu e minciună, măcar să prelungim unele dintre fondurile care ne sunt puse la dispoziţie. De exemplu, sunt fonduri investiţionale în acest moment din Programul Operaţional Regional (POR), unde un număr de o mie de firme şi o mie de proiecte care la sfârşitul anului vor fi afectate că nu vor reuşi să închidă investiţiile pe care şi le-au propus. Guvernul ar trebui să meargă la Bruxelles să negocieze o prelungire a acestor programe, aici cu toţii înţelegem anumiţi factori contextuali. Aşadar asta ar fi una dintre propunerile pe care noi le punem pe masa guvernanţilor în această perioadă".

Preşedintele CNIPMMR a mai spus că Guvernul trebuie să vină în această perioadă cu un pachet de susţinere pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi să stabilească pe fiecare domeniu de activitate care este valoarea totală a fondurilor alocate.

În ceea ce priveşte prelungirea finanţărilor pe fostul cadru european financiar multianual 2014-2020 (+3), solicitarea adresată de Florin Jianu către Guvern este greu de crezut că va putea fi îndeplinită atât timp cât Comisia Europeană nu a dat niciun semn că perioada respectivă se va prelungi. Mai mult, săptămâna trecută, la Strasbourg, Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi a declarat că ţara noastră riscă să piardă 300 milioane euro alocaţi pentru infrastructura feroviară din cauza neexecutării unor lucrări, lucrări care se pare că nu vor fi finalizate nici la 31 decembrie 2023, deşi compania care ar trebui să le execute susţine că proiectul va fi gata.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Dezmățul Crăciunului la primăriile PSD și PNL. O comună cu 4000 de locuitori plătește 360.000 euro pentru chiria luminilor de Crăciun

    A început dezmățul pe bani publici al autorităților locale pentru sărbătorile de Crăciun. Sunt, practic, ultimele Sărbători de iarnă înainte de alegerile de anul viitor, astfel că primarii se dau de ceasul morții să facă rost de cele mai bune luminițe și ornamente astfel încât ei să fie realeși în funcții.  

    Anul viitor vor avea loc patru runde de alegeri, între care și cele locale, acolo unde primarii speră să fie realeși. Ei au la dispoziție banul public pe care-l vor consuma fără milă în perioada următoare. Cel mai bun prilej: Sărbătorile de Crăciun. Sistemul public de achiziții e deja plin cu anunțuri de intenție sau de atribuire a contractelor pentru ornamente de Crăciun. Bugetele pentru Crăciun sunt uneori exorbitante. Spre exemplu, anul acesta primăria Constanța, condusă de Vergil Chițac (PNL) a alocat suma de 900.000 de euro pentru iluminatul festiv de Crăciun și Anul Nou. Comuna Jucu din județul Cluj are doar circa 4000 de locuitori. Valoarea contractului de iluminat festiv în această mică localitate: 360.210 euro. Adică 1,74 milioane de lei. Contractul dintre primăria condusă de Valentin Dorel Pojar (PSD) și firma MK Illumination a fost semnat în 2019 și este valabil și anul acesta. Din anunțul de pe SEAP aflăm că e vorba despre închirierea unor “decoratiuni festive și Iluminat festiv pe perioada Sărbătorilor de Iarnă și a Sărbătorilor Pascale, 2019 – 2023, din Comuna JUCU și localitățile componente“.

    1. La Oltenița, pachetul iluminat festiv Crăciun 2023 se ridică la circa 18.000 euro. Câteva exemplu din oferta firmei care va orna de Sărbători localitatea condusă de primarul Costinel Milescu (PNL): Renul gigant Christian - 8850 lei, Soldat stilizat de Crăciun -5980 lei, Figurina 4D gigant “Om de zăpadă”- 9576 lei, Figurină luminoasă 3D ” Moș Crăciun Joy”- 3576 lei.

      90 DE euro/ persoana. ieftin pt niste voturi.

      Cred ca nici jumatate din banii respectivi nu raman la societatile comerciale care ii incaseaza.

      Se duc direct in bugetele de campanie ale partidelor, pentru plata lipitorilor de afise, viitori ministri.

      Adica investitii in viitor!!! Viitorul lor. 

    Daca nu sunteti in stare de afaceri abandonatile sau vindetile nu cersiti bani aiurea… UE nu mai sare cu banii pentru ca s au scumpit si s au imputinat…

    "Peste o mie de proiecte riscă să piardă finanţarea europeană" - asta era si ideea. Niste baieti o bifeaza la realizari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb