Fluctuaţii pe pieţele europene

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 13 aprilie 2016

Fluctuaţii pe pieţele europene

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au fluctuat ieri, câştiguri fiind înregistrate în sectorul minier şi, parţial, în cel bancar, iar declin în domeniul articolelor de lux.

Titlurile "Banco Popolare" Scarl din Italia au câştigat 2,1%,afişând un preţ de 5,48 euro. Cele mai puternice bănci din Italia, companiile de asigurări şi managerii de fonduri din ţară au acceptat să înfiinţeze un fond de cinci miliarde de euro destinat sprijinirii băncilor cu probleme, ca să calmeze îngrijorările investitorilor cu privire la stabilitatea sectorului bancar italian.

Acţiunile "UniCredit" SpA, cel mai mare creditor italian, s-au depreciat cu 1%, la 3,11 euro, iar cele ale rivalului mai mic "Intesa Sanpaolo" SpA - cu 2,2%, la 2,82 euro.

Titlurile producătorului de platină "Lonmin" Plc, concentrat pe Africa de Sud, au urcat cu 8,3%, la 143,50 pence. Compania anunţă că Simon Scott va demisiona din funcţia de director financiar în luna mai.

În acelaşi domeniu, acţiunile "Anglo American" Plc au crescut cu 7,3%, la 627,80 pence, iar cele ale "BHP Billiton" Plc - cu 2,7%, la 799,10 pence.

Titlurile "Vivendi" SA, grupul media condus de Vincent Bollore, au pierdut 0,3%, atingând 18,33 euro. Compania a decis să cumpere 15% din retailerul francez de cărţi şi CD-uri "Fnac", în condiţiile în care caută achiziţii ca să-şi cheltuiască lichidităţile.

Acţiunile "LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton" SE, producător francez de articole de lux, au coborât cu 1,8%, la 143,45 euro. Slăbirea continuă a turismului în Franţa, în urma atacurilor teroriste din13 noiembrie 2015, au afectat vânzările LVMH în ţara de origine, în primul trimestru. LVMH a anunţat că vânzările sale au sporit cu numai 4% în ianuarie-martie, la 8,62 miliarde de euro.

Titlurile producătorului britanic de articole de lux "Burberry Group" Plc au înregistrat un declin de 2,5%, la 1.264 pence, iar cele ale producătorului elveţian de ceasuri de lux "Swatch Group" AG - de 1,5%, la 313,10 franci.

La ora 16.36 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,1%, la 6.196,20 puncte, CAC 40 al celei din Paris a scăzut cu 0,1%, la 4.310,57, FTSE MIB al Bursei din Milano - cu 1,2%, la 17.511,94.

Oscilaţii şi în SUA

La bursele americane, acţiunile au fluctuat ieri, în deschidere.

Titlurile "Alcoa" Inc., cel mai mare producător de aluminiu din SUA, au scăzut cu 4,9%, la 9,26 dolari. Compania va disponibiliza 600 de posturi de la divizia de inginerie şi soluţii în primul trimestru, iar alte 400 de disponibilizări sunt planificate pentru restul anului curent.

Acţiunile "Alibaba Group Holding" Ltd., gigantul chinez al Internetului, au urcat cu 0,2%, la 77,90 dolari. Compania va cumpăra o deţinere la "Lazada Group", investind aproape un miliard de dolari în acest startup.

Titlurile "Citigroup" Inc., a treia bancă majoră din SUA, au crescut cu 1%, la 41,52 dolari. Banca vrea să facă disponibilizări la divizia sa din Londra.

La ora 10.06, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,3%, la 2.048,95 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 17.606,68, Nasdaq Composite a scăzut cu 0,1%, la 4.828,43.

Asia, în urcare

La bursele din Asia, acţiunile au crescut ieri, în special cele din Japonia, ca urmare a deprecierii yenului faţă de dolar.

Titlurile companiei auto japoneze "Toyota Motor" Corp. s-au apreciat cu 3,9%, la 5.485 yeni, iar cele ale grupului industrial "Hitachi" Ltd. - cu 4,4%, la 487,6 yeni.

Acţiunile "Nomura Holdings" Inc., cea mai mare societate de brokeraj din Japonia, au câştigat 7,4%, ajungând la 481,5 yeni. Compania va reduce între 500 şi 600 de locuri de muncă, în principal la divizia de "cash equities" din Europa, încercând să-şi reducă pierderile, spun surse apropiate situaţiei.

În schimb, titlurile companiei chineze de brokeraj "Shenwan Hongyuan Group" Co. au scăzut cu 1,1%, la 8,79 yuani, după ce aceasta a anunţat că venitul său net aproape s-a înjumătăţit în primul trimestru din anul curent.

Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare instituţie de credit din Japonia, au crescut cu 5,9%, la 505,7 yeni, iar cele ale "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc. - cu 5,2%, la 3.299 yeni.

Titlurile "Lixil Group" Corp., producător japonez de ferestre, s-au depreciat cu 1%, la 2.169 yeni. Compania a raportat o pierdere netă anuală preliminară de 20 de miliarde de yeni (185 milioane dolari), după ce anterior estima un profit de 5 miliarde yeni.

Acţiunile "Lenovo Group" Ltd., producător chinez de PC-uri, au consemnat un avans de 2,7% pe piaţa din Hong Kong, la 6,04 dolari HK, deşi firma de cercetare de piaţă "Gartner" a informat că vânzările de calculatoare personale au scăzut timp de şase trimestre consecutive, iar în primele trei luni ale acestui an au coborât până la un nivel care nu s-a mai înregistrat din 2007.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 1,1%, la 15.928,79 puncte, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 0,3%, la 20.504,44, Shanghai Composite al celei din Shanghai a scăzut cu 0,3%, la 3.023,64.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb