Flutur: Documentul PSD, imaginaţia unora care vor să-i ajute pe social-democraţi

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 25 august 2009

Mircea Geoană a declarat, duminică seară, la Constanţa, că nu ştie ""ceva precis"" despre existenţa unui document intern al PSD care să facă referire la o strategie menită să combată posibile încercări ale PD-L şi ale preşedintelui Traian Băsescu de a-l denigra şi de racolare a unor parlamentari social-democraţi.

Mircea Geoană a declarat, duminică seară, la Constanţa, că nu ştie ""ceva precis"" despre existenţa unui document intern al PSD care să facă referire la o strategie menită să combată posibile încercări ale PD-L şi ale preşedintelui Traian Băsescu de a-l denigra şi de racolare a unor parlamentari social-democraţi.

Presupusul document intern al PSD care vorbeşte de racolări ale unor parlamentari de către PD-L şi scoaterea PSD de la guvernare este rodul "imaginaţiei unor oameni care doresc să-i ajute pe social-democraţi în campania electorală", a declarat ieri, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PD-L, vicepreşedintele Gheorghe Flutur. El a afirmat că PSD are "strategi care ştiu să elaboreze astfel de documente" şi experţi americani care se ocupă "de o campanie de 30 de milioane de euro".

Solicitat să comenteze informaţiile apărute în presă potrivit cărora există un document strategic al PSD care face referire la relaţia cu PD-L, Flutur a replicat: "Trebuie să înregistraţi acest lucru tot la capitolul campanie electorală".

În ceea ce priveşte informaţiile apărute în legătură cu Mircea Băsescu, vicepreşedintele democrat-liberal a afirmat că acestea se înscriu "într-o luptă politică cu atac zilnic la adresa preşedintelui Traian Băsescu şi la tot ceea ce înseamnă numele Băsescu în această ţară". El a precizat, totodată, că subiectul nu a fost discutat în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PD-L.

Geoană despre posibilitatea eliminării PSD de la guvernare: Asta-i bună!

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi-a exprimat, ieri, îndoiala faţă de posibilitatea ca PSD să fie eliminat de PD-L de la guvernare. Prezent la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, Geoană a fost întrebat de jurnalişti dacă partenerii de guvernare democrat-liberali le-au cerut social-democraţilor să părăsească Executivul. "Asta-i bună!" - a răspuns Geoană ironic.

Conform unui aşa numit ""document strategic al PSD"", citat de mass-media, social-democraţii se aşteaptă ca PD-L să racoleze parlamentari PSD pentru a forţa ieşirea acestei formaţiuni de la guvernare şi să declanşeze o "ofensivă extrem de violentă" împotriva PSD.

Potrivit documentului citat, ar fi vizaţi 18 parlamentari ai acestei formaţiuni pentru a fi racolaţi până la 1 septembrie. Documentul menţionează că tentativele de racolare i-ar viza şi pe parlamentarii PNL, "în condiţiile în care cu UDMR şi reprezentanţii minorităţilor se poartă deja discuţii structurate". De asemenea, se menţionează că de­mocrat-liberalii ar urma să întreprindă atacuri mediatice cu referire la familia preşedintelui PSD.

Mircea Geoană a declarat, duminică seară, la Constanţa, că nu ştie ""ceva precis"" despre existenţa unui document intern al PSD care să facă referire la o strategie menită să combată posibile încercări ale PD-L şi ale preşedintelui Traian Băsescu de a-l denigra şi de racolare a unor parlamentari social-democraţi. ""Poate fi vorba, probabil, doar de idei din cadrul strategiei de campanie electorală a PSD, în nici un caz de vreun document extraordinar care să necesite o discuţie în cadrul Delegaţiei Permanente a PSD. Duminică am fost în ţară şi nu ştiu nimic precis despre acest subiect"", a spus liderul social-democraţilor.

Gheorghe Flutur: "Din câte ştiu, PSD are strategi care ştiu să elaboreze fel de fel de documente. O campanie pe 30 de milioane de euro, cu experţi americani, (...) imaginaţia unor oameni care doresc să ajute PSD. E treaba dumnealor şi mai puţin a PDL-ului".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb