FMI: Economia mondială va creşte cu 5% anul acesta

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 ianuarie 2007

FMI: Economia mondială va creşte cu 5% anul acesta

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Rodrigo Rato, este optimist în privinţa creşterii economiei mondiale în 2007, confirmând principala previziune a Fondului pentru anul acesta, aceea conform căreia economia globală va înregistra o expansiune de aproape 5%. "După patru ani consecutivi de creştere puternică, ne aşteptăm ca şi în 2007 expansiunea economiei mondiale să rămână la un nivel solid, apropiindu-se de 5%", a declarat Rodrigo Rato. Astfel, Rato sub­liniază că economia mondială se dovedeşte a fi mult mai rezis­tentă decât preconizau mulţi specialişti.

Cu prilejul reuniunii sale anuale din luna septembrie 2006, desfăşurată la Singapore, FMI a anunţat că progno­zează o creştere a economiei mondiale de 5,1% în 2006, urmată de o creştere de 4,9% în 2007. Directorul general al FMI spune: "Deşi economia americană şi-a încetinit ritmul de creştere, în mare parte ca urmare a unei corecţii pe piaţa imobiliară, o reducere lentă a activităţii economice pare, în prezent, din ce în ce mai sigură, în măsura în care preţurile mai scăzute ale energiei au susţinut creşterea pieţei muncii şi consumul. Relansarea economică a luat avânt în Europa şi economia japoneză şi-a accelerat, la rândul său, ritmul de creştere după o perioadă de expansiune modestă".

Privit per ansamblu, mediul economic global arată favorabil, mai spune Rato.

Riscuri mai puţine

Conform declaraţiilor reprezentantului FMI, riscurile la adresa acestui mediu economic global sunt mult mai puţine decât în urmă cu câteva luni, când piaţa imobiliară a SUA nu dădea semne de stabilizare, iar preţul petrolului era o ameninţare mult mai mare în privinţa creşterii inflaţiei.

Totodată, Rato a amintit de dezechilibrele care privesc economia mondială - deficitul comercial record al SUA şi excedentele comerciale uriaşe din Asia, considerând că aces­tea sunt mai puţin iminente acum, însă ele reprezintă un risc important.

John Lipsky, noul director general adjunct al FMI, a conchis că economia mondială se bucură de o perioadă "neaşteptat de favorabilă" în acest an.

Reforma FMI, amânată

În ceea ce priveşte reforma internă demarată în cadrul FMI în luna septembrie, Rodrigo Rato s-a arătat discret, precizând că discuţiile pe marginea diferitelor planuri de reformă au fost amânate pentru reuniunile de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale, programate pentru 14 şi 15 aprilie 2007. Cu aceeaşi ocazie va fi abordat şi subiectul formulei de calcul al cotei-părţi, Rato excluzând posibilitatea luării unei decizii înainte de această dată. Cota parte determină drepturile de vot, contribuţiile la buget şi accesul la finanţare pentru toate ţările membre ale Fondului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb