Fondul Monetar Internaţional (FMI) intenţionează să-şi revizuiască, din nou, estimările privind ritmul de creştere care va fi înregistrat în 2016 de economia mondială, în condiţiile în care perspectivele economice sunt afectate de cererea slabă, schimburi comerciale şi investiţii reduse, precum şi de creşterea inegalităţii, a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, citată de Agerpres.
FMI urmează să publice, la începutul lunii octombrie, o nouă versiune revizuită a perspectivelor economiei mondiale. O nouă retrogradare ar fi cea de a şasea reducere consecutivă din ultimele 18 luni.
În luna iulie a acestui an, citând incertitudinea globală provocată de referendumul din Marea Britanie, FMI şi-a redus estimările privind avansul înregistrat de economia mondială la 3,1% în 2016 şi la 3,4% în 2017, în ambele cazuri fiind vorba de o reducere cu 0,1 puncte procentuale faţă de estimările din luna aprilie.
"Atunci când ne uităm cu atenţie la perspectivele de creştere economică, la potenţialul de creştere, la productivitate, nu vedem semnale foarte bune şi probabil ne vom revizui în jos prognozele noastre pentru 2016", a spus Christine Lagarde înainte de summitul liderilor G20.