Conducerea Ministerului Economiei a discutat, ieri, cu delegaţia FMI, şi despre efectele OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi modalităţile de îmbunătăţire a acesteia, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Reprezentanţii ministerului, care are în subordine Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), susţin că autorităţile române au avut doar o discuţie generală, tehnică, despre ordonanţă. De asemenea, ei afirmă că oficialii FMI vor avea o întâlnire cu conducerea ANPC pentru detalierea situaţiei. Contactat de ziarul "BURSA", Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, nu a dorit să comenteze pe marginea aces-tui subiect.
Recent, băncile au solicitat, la întâlnirile cu delegaţia FMI şi CE, să fie introdusă în noua scrisoare de intenţie o prevedere care să oblige Guvernul să modifice OUG privind contractele de credite pentru populaţie şi să se renunţe la refacerea contractelor în derulare. Astfel, Guvernul a inclus în cea mai recentă scrisoare de intenţie transmisă către FMI promisiunea de a revedea textul OUG 50/2010.
Pe 12 octombrie, membrii Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor au avizat proiectul de Lege privind aprobarea OUG 50/2010 cu câteva amendamente de îmbunătăţire a textului Ordonanţei. ANPC susţine modificarea şi completarea OUG 50/2010 prin amendamentele aduse de Comisia pentru industrii, considerând că acestea sunt menite să restabilească echilibrul între obligaţiile şi drepturile părţilor din convenţiile de credit.
Legea de aprobare a OUG 50/2010 va fi supusă dezbaterilor şi votului în plenul Camerei Deputaţilor în forma rezultată din Comisia de buget, finanţe, bănci. Comisia se va reuni în data de 27 octombrie 2010 pentru a începe dezbaterile şi va analiza fiecare articol din Ordonanţă.