FMI: Vrem un buget credibil

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 noiembrie 2009

Parlamentul a împuternicit ieri Guvernul demis Boc să poată depune totuşi proiectul de buget pe anul viitor

Cu toate acestea, împuternicirea dată de Parlament ar putea fi respinsă de preşedinte

Fondul Monetar Internaţional (FMI) condiţionează acordarea tranşei de 1,5 miliarde de euro, pe care autorităţile noastre o aşteaptă în luna decembrie, şi de structura cheltuielilor prevăzute în Legea bugetului pe 2010, simpla aprobare a Legii de către Parlament nefiind suficientă.

Reprezentantul FMI pentru Româ-nia, Tonny Lybek, a subliniat, ieri, că Fondul va dori, înainte de eliberarea tranşei, să cunoască detaliile bugetului de stat, în special structura cheltuielilor, ca să observe dacă acesta este sau nu credibil.

Oficialul FMI a mai precizat că includerea unui deficit bugetar de 5,9% din PIB în legea bugetului nu este suficientă pentru acordarea celei de-a treia tranşe: "Nu este de ajuns un buget care să se încadreze în ţinta de deficit bugetar de 5,9% din PIB, ci trebuie să vedem structura cheltuielilor care trebuie să fie în concordanţă cu estimările noastre".

Domnia sa a mai afirmat că aprobarea bugetului pe 2010 reprezintă o acţiune prioritară a ţării noastre şi a adăugat că, după ce bugetul va fi aprobat în Parlament, reprezentanţii Fondului vor discuta cu autortiăţile noastre să vadă dacă bugetul este credibil.

Tonny Lybek a ţinut să precizeze că "FMI nu se implică în mediu politic", întrebat fiind dacă Fondul condiţionează eliberarea tranşei şi de existenţa unui guvern cu puteri depline, chiar şi în condiţiile în care Legea bugetului ar fi aprobată de către Parlament, dar proiectată de un Guvern demis.

Parlamentul a decis, ieri, ca Guvernul Boc să poată depune proiectul legii de buget, chiar dacă nu are puteri depline.

Senatorii au adoptat, ieri, cu unanimitate, modificările aduse Legii de funcţionare şi organizare a Guvernului, după ce şi Camera Deputaţilor le adoptase luni.

"Decizia Parlamentului şi responsabilitatea parlamentarilor, care adesea sunt condamnaţi uneori pe nedrept, ne va permite să dezbatem bugetul de anul viitor", a afirmat senatorul PSD, Titus Corlăţean.

Modificările legislative aduse de Parlament vor trebui promulgate însă de preşedinte. Abia după aceea, Guvernul demis Boc va putea prezenta proiectul de buget Parlamentului.

Acest aspect a fost punctat de însuşi preşedintele Băsescu în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune, la care a participat marţi seară. Întrebat despre demersul senatorilor şi deputaţilor de a acorda puteri guvernului demis să prezinte Legea bugetului pe 2010, preşedintele a replicat: "Dacă aceşti oameni îşi imaginează că fac din preşedinte un partener al jocului lor de a ţine pentru România un Guvern fără puteri depline se înşală. Eu nu voi intra în jocul lui Voiculescu şi al lui Hrebenciuc. Sunt şeful statului, în funcţie, cu responsabilităţi faţă de români".

Preşedintele şi-a continuat acuzele la adresa a ceea ce el numeşte "grupul de la Grivco", responsabil de demiterea guvernului Boc şi a reitarat că un guvern demis nu mai poate să trimită legi Parlamentului.

"Hotărârea pe care majoritatea de la Grivco a adoptat-o în Parlament este o hotărâre care a arătat de fapt intenţia să ţină acest Guvern interimar, să îi dea nişte puteri în plus, dar să nu instaleze un nou Guvern", a spus Băsescu.

Preşedintele nu a spus răspicat dacă va promulga sau nu această lege, însă a dat de înţeles că nu este de acord cu iniţiativa Parlamentului de a da puteri unui Guvern căruia i le-au luat, la momentul demiterii.

Practic, conform procedurilor Constituţionale, preşedintele Traian Băsescu are două posibiliăţi: fie poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminiarea legii, fie poate să o promulge în cel mult 20 de zile de la primire.

"Dacă preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult zece zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionaliatea", se arată în Constituţie.

Reprezentanţii FMI au cerut autorităţilor noastre aprobarea Legii bugetului de stat pe 2010 în prima decadă a lunii decembrie, înainte de data de 10 decembrie, când va avea loc şedinţa board-ului Fondului.

În condiţiile în care tranşa de 1 miliard de euro de la Comisia Europană va fi acordată anul viitor, iar împrumuturile de pe piaţa internă sunt foarte scumpe, ţara noastră are nevoie stringentă de banii FMI.

În situaţia în care FMI ne va acorda şi ultima tranşă de anul aceasta în valoare de 1,5 miliarde de euro, jumătate din sumă (750 de milioane de euro) ar urma să fie folosiţi pentru consolidarea rezervelor valutare ale BNR, iar cealaltă jumătate pentru finanţarea deficitului bugetar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb