FNGCIMM acordă garanţii guvernamentale pentru sumele care reprezintă dobânzi amânate la plată

S.B.
Bănci-Asigurări / 29 iulie 2022

FNGCIMM acordă garanţii guvernamentale pentru sumele care reprezintă dobânzi amânate la plată

Din anul 2020 şi până în prezent au fost suspendate la plata ratelor un număr de 126.712 contracte, în valoare de până la 628 milioane lei şi începând cu luna mai 2022 peste 10.000 de beneficiari ai programului Prima Casă au solicitat modificarea modului de calcul a dobânzilor prin schimbarea indicelui din ROBOR în IRCC.

Beneficiarii creditelor Prima Casă/Noua Casă pot beneficia, în baza OUG 90/2022 de facilităţi de suspendare la plată a ratelor scadente, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane.

Obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 9 luni. Valabilitatea scrisorii de garanţie emisă de FNGCIMM va fi de 5 ani, iar debitorii pot beneficia o singură dată de suspendarea obligaţiilor de plată pentru fiecare împrumut.

Pentru beneficiarii programelor PRIMĂ CASĂ ŞI NOUA CASĂ, dobânda acumulată aferentă perioadei de suspendare a ratelor, se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă, cu dobânda 0%. Plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare.

Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, debitorii persoane fizice, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

să nu se afle în incapacitate de plată, în sensul în care debitorul nu este în măsură să îşi achite obligaţiile ajunse la scadenţă, la data solicitării suspendării rambursării creditului, şi nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor;

nu au înregistrat restanţe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligaţiei de plată şi nu înregistrează restanţe nici la data solicitării de suspendare a obligaţiilor de plată.

prezintă o declaraţie pe propria răspundere cu privire la creşterea cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării la plată, comparativ cu perioada similară a anului 2021;

nu beneficiază, la data solicitării, de un plan de restructurare a datoriilor agreat cu creditorul, în ultimele 3 luni anterioare intrării în vigoare a OUG 90/2022.

Până în prezent, pentru sprijinirea debitorilor care au întâmpinat dificultăţi financiare din cauza epidemiei de COVID-19, FNGCIMM a implementat Ordonanţa de Urgenţă OUG 37/2020 prin care, în 2022, au fost amânate la plată rate scadente pentru 31.861 de contracte, valoarea dobânzii suspendate fiind de aproximativ 129 milioane lei.

În anii 2020 şi 2021, numărul contractelor pentru care a fost solicitată amânarea la plată a depăşit 47.000/an iar valoarea dobânzilor suspendate s-a situat în jurul cifrei de 250 milioane lei.

"Din anul 2020 şi până în prezent au fost suspendate la plata ratelor un număr de 126.712 contracte, în valoare de până la 628 milioane lei şi începând cu luna mai 2022 peste 10.000 de beneficiari ai programului Prima Casă au solicitat modificarea modului de calcul a dobânzilor prin schimbarea indicelui din ROBOR în IRCC." a declarat domnul Dumitru Nancu, Director General FNGCIMM.

Pe aceeaşi linie promovată de Guvernul României, de susţinere a persoanelor fizice afectate de creşterea accentuată a costurilor de împrumut, indicele ROBOR la 3 luni înregistrând o dublare de la aproximativ 3% la 6% doar în acest an, anunţăm posibilitatea de modificare a dobânzii prin înlocuirea ROBOR cu IRCC, în cazul creditelor PRIMA CASĂ.

FNGCIMM a primit din partea celor 15 finanţatori activi înscrişi în Programul NOUA CASĂ un număr de peste 10.000 de solicitări de modificare a modului de calcul a dobânzilor prin schimbarea indicelui din ROBOR în IRCC. Un număr de circa 9300 sunt deja aprobate, iar aproximativ 800 sunt în lucru, urmând a fi aprobate în cel mai scurt timp.

Pentru trecerea de la ROBOR la IRCC (IRCC = Indice de Referinţă pentru Creditele Consumatorilor) beneficiarul creditului trebuie să adreseze băncii o cerere privind modificarea contractului de credit şi emiterea unui act adiţional. La solicitarea băncii, FNGCIMM emite actul adiţional prin care este aprobată modificarea modului de calcul al dobânzii aferente creditului contractat cu garanţie de stat.

FNGCIMM este mandatat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să emită Scrisori de garanţie, prin care se obligă să plătească sumele garantate, la prima şi simpla cerere a creditorului, până la limita valorii scrisorii de garanţie, în cazul în care debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile de rambursare stabilite conform graficului de rambursare a dobânzilor eşalonate.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb