FONDUL PROPRIETATEA CERE REVOCAREA A PATRU MEMBRI DIN CONSILIUL DE SUPRAVEGHERE AL HIDROELECTRICA Gabriel Dumitraşcu: "FP a consimţit complice la derapajele de la lege ale Ministerului Energiei"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 iunie 2017

Gabriel Dumitraşcu: "Este o dovadă de lipsă de responsabilitate şi maturitate să bulversezi managementul prin decizii arbitrare şi lipsite de temei legal"

Fondul a transmis că Andreea Negru a propus numirea lui Adrian Volintiru în Directorat, fără o selecţie prealabilă

FP ne-a spus că nu a făcut plângere penală

Fondul Proprietatea a solicitat revocarea, într-o viitoare AGA, a celor patru reprezentanţi ai Ministerului Energiei rămaşi în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, după demisiile lui Gheorghe Gabriel Gheorghe şi lui Dorin Liviu Nistoran, FP aducând acuzaţii grave conducerii producătorului de energie.

Fondul precizează că cererea de convocare a AGA este determinată de faptul că respectivii membri ai Consiliului nu s-au opus la propunerea Andreei Negru Ciobanu ca, în mod arbitrar, domnul Petronel Chiriac, membru al Directoratului, să fie înlocuit cu domnul Adrian Constantin Volintiru, fără a implementa mai întâi un proces de selecţie transparent. Fondul crede că, prin desconsiderarea realizărilor membrilor actualului Directorat de până acum, precum şi prin desconsiderarea necesităţii de a avea o analiză detaliată a abilităţilor profesionale şi a expertizei adecvate unei astfel de poziţii, cei patru membri ai Consiliului au încălcat în mod efectiv principiile Codului de Etică al Hidroelectrica, precum şi principiile Codului de Guvernanţă Corporativă.

Gabriel Dumitraşcu, fostul şef al Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie, din cadrul Departamentului pentru Energie, a comentat: "Ceea ce începe prost continuă prost şi se termină şi mai prost!

După ce, anul trecut, procedura de selecţie a consultantului ce urma să asiste Ministerul Energiei în selectarea membrilor Consiliului de Supraveghere la Hidroelectrica a demarat prin anularea procedurii, fără explicaţii, a continuat prin selectarea unui «consultant de casă», care a derulat o procedură viciată, care a atras contestaţii şi plângeri penale pe numele fostului ministru al energiei şi a culminat cu numirile «bombă» făcute pe criterii politice de cel mai recent ministru. Nu e o surpriză că semnalele de alarmă trase în spaţiul public, atunci, devin acum reale ameninţări de destabilizare a situaţiei generale bune a Hidroelectrica".

Domnul Dumitraşcu apreciază că, în prag de caniculă, când consumul energetic creşte, pe fondul unei prognoze cu regim hidrologic deficitar, posibil chiar secetă accentuată pentru următoarele trei luni, este o dovadă de lipsă de responsabilitate şi maturitate să bulversezi managementul prin decizii arbitrare şi lipsite de temei legal.

În opinia sa, Fondul Proprietatea, după ce anul trecut a consimţit complice la derapajele de la lege ale Ministerului Energiei, se trezeşte acum lezat în interesele legate de listarea Hidroelectrica şi cere convocarea adunării ordinare a acţionarilor Hidroelectrica pentru a solicita revocarea a patru membri din Consiliul de Supraveghere.

Gabriel Dumitraşcu adaugă: "Cei patru membri, iluştri anonimi prin rezultate profesionale relevante, dar având carnete de partid validate de actuala majoritate, sunt: Ioana Andreea Lambru (Preşedintele Consiliului de Supraveghere), Laurenţiu Dan Tudor, Horia Marian Gambuteanu şi Andreea Negru Ciobanu. Motivul invocat: faptul că respectivii membri ai Consiliului nu s-au opus la propunerea făcută Andreea Negru ca, în mod arbitrar, un membru al Directoratului să fie înlocuit, fără a implementa mai întâi un proces de selecţie transparent, este cât se poate de solid, dar era atât de previzibil, politizarea managementului fiind începută de mai mult timp, încât mă face să mă întreb ce a determinat ieşirea din conivenţă a Fondului Proprietatea?

Mă surprinde faptul că FP nu a cerut şi atragerea răspunderii administratorilor şi, mai mult, mă surprinde că până acum FP nu a sesizat Ministerului Finanţelor ca în conformitate cu legea să constate încălcările de procedură şi să aplice sancţiunile corespunzătoare".

În ceea ce priveşte propunerea de înlocuire, domnul Dumitraşcu spune că, de două luni, circulă "în piaţă" această variantă, fiind notorie susţinerea politică ALDE pentru cel propus, respectiv Adrian Volintiru. "În principiu, nu mă îngrijorează apartenenţa politică, dacă primează profesionalismul şi integritatea celor propuşi", a spus domnul Dumitraşcu, precizând: "În cazul de faţă, mă îngrijorează că susţinerea poate veni de la Daniel Chiţoiu, un personaj nociv aplicării corecte a legislaţiei privind guvernanţa întreprinderilor publice!!"

FP a precizat, în comunicatul de ieri, că unul dintre membrii Consiliului, Andreea Negru Ciobanu, a propus un nou membru al Directoratului prin simpla aducere la cunoştinţa Consiliului de Supraveghere a unui CV al candidatului (Adrian Constantin Volintiru), în ciuda nevoii de a organiza un proces transparent de numire. "Cei patru membri ai Consiliului au ignorat şi încălcat în mod deliberat Codul de Etică al Hidroelectrica, care precizează că «promovarea/recrutarea personalului trebuie să se facă într-o manieră transparentă, luând în considerare experienţa profesională şi integritatea necesare»", se mai arată în comunicatul citat.

Fondul ne-a transmis că nu a făcut niciun fel de plangere penală în cazul semnalat şi se intenţionează aşa ceva: "Fondul a comunicat situaţia către acţionari şi solicită o serie de măsuri din partea lor în cadrul AGA".

Potrivit FP, încercarea de revocare a unui membru al Directoratului nu a ţinut cont de rezultatele financiare excelente ale companiei - în T1 2017 profitul brut fiind cu 38% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2016, anul când s-au înregistrat profituri-record în istoria companiei.

Înlocuirea, pentru un mandat de numai patru luni, a membrilor cu experienţă din Directorat, ce au demonstrat atingerea unor rezultate în companie, precum şi în sectorul producţiei de energie, cu alţi candidaţi selecţionaţi în mod aleatoriu care nu au o experienţă anterioară în Hidroelectrica şi nicio expertiză în hidroenergie - atât timp cât compania are rezultate financiare remarcabile - reprezintă o practică neprofesionistă, inexplicabilă şi de neacceptat, mai adaugă Fondul.

Greg Konieczny, CEO Fondul Proprietatea şi Manager de Portofoliu, a criticat acum numirea, din aprilie, a CS-ului Hidroelectrica: "Numirea unor noi membri ai Directoratului pentru o perioadă 4 luni, fără niciun fel de experienţă în companie şi în conducerea executivă a unei companii din domeniul producţiei de energie electrică, prin înlocuirea unor profesionişti calificaţi, pune în pericol rezultatele excelente ale Hidroelectrica şi acţionează împotriva intereselor companiei şi ale acţionarilor".

FP menţionează că, dacă propunerile sale nu sunt luate în considerare şi implementate de urgenţă, atunci profitabilitatea companiei şi performanţele sale operaţionale riscă să fie afectate.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb