Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, sfătuit să investească mai mult în America de Nord şi mai puţin în Europa

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 august 2019

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare fond de acest fel din lume cu deţineri de active de peste 1.100 miliarde de dolari, ar trebui să îşi reducă expunerea pe pieţele de acţiuni din Europa şi să investească mai mult în SUA şi alte pieţe din America de Nord, a recomandat marţi Banca Centrală a Norvegiei, cea care gestionează fondul, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În mod tradiţional, fondul suveran de investiţii al Norvegiei a acordat o importanţă mai mare acţiunilor europene, concentrându-se pe ţările cu care Norvegia are schimburi comerciale şi acordând o pondere mai mică acţiunilor companiilor din America de Nord. Cu toate acestea, Banca Centrală a Norvegiei a apreciat că acest lucru nu mai este necesar, adăugând că ar dori ca portofoliul fondului să reflecte mai bine ofertele de investiţii disponibile.

"Sfatul Băncii Centrale este că distribuţia geografică ar trebui ajustată în continuare prin creşterea ponderii acţiunilor din America de Nord şi reducerea ponderii acţiunilor de pe pieţele europene dezvoltate", se arată în recomandările formulate de Banca Centrală a Norvegiei.

Ministerul de Finanţe şi Parlamentul Norvegiei vor decide dacă vor da curs recomandărilor formulate de Banca Centrală.

Separat, Ministerul norvegian de Finanţe a anunţat că va da publicităţii evaluarea sa în primăvara anului următor. "Implementarea oricăror modificări va fi una treptată, de-a lungul timpului", a subliniat Ministerul de Finanţe.

În primele trei luni ale acestui an, fondul suveran de investiţii al Norvegiei a câştigat 738 miliarde coroane norvegiene (84,15 miliarde dolari), cea mai mare sumă pe care a câştigat-o vreodată în cursul unui singur trimestru.

Fondul investeşte veniturile generate de Norvegia din producţia de petrol şi gaze în acţiuni, obligaţiuni şi proprietăţi imobiliare din străinătate. Cu toate acestea, în luna martie a acestui an, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a anunţat că va elimina din portofoliul său acţiunile companiilor din petrol şi gaze.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb