Fonduri europene de 5 milioane de euro pentru combaterea şomajului

C.P.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 15 octombrie 2010

Mariana Gheorghe: "Consider un succes finanţarea proiectului şi sper ca astfel să încurajăm iniţiative similare".

Mariana Gheorghe: "Consider un succes finanţarea proiectului şi sper ca astfel să încurajăm iniţiative similare".

"Petrom" şi fundaţia Centrul de Dezvoltare Managerială Cluj (CDM) vor derula în parteneriat un proiect care vizează combaterea şomajului şi a inactivităţii, proiect susţinut în proporţie de 98% cu fonduri europene. În acest sens, "Petrom" şi CDM au atras circa 5 milioa-ne de euro, care vor fi utililizaţi pentru finanţarea activităţii unei reţele existente de 15 centre, arată un comunicat de presă. Modelul centrelor de tranziţie în carieră a fost implementat cu succes de către "Petrom" în perioada 2006-2010.

Mariana Gheorghe, CEO Petrom: "Este un proiect unic în România, prin amploare şi prin măsurile inovative pe care le propune pentru facilitarea integrării pe piaţa de muncă a şomerilor şi persoanelor inactive. Consider un succes finanţarea proiectului şi sper ca astfel să încurajăm iniţiative similare. România trebuie să beneficieze de avantajele pe care i le oferă apartenenţa la Uniunea Europeană şi să crească rata de absorb-ţie a fondurilor UE, pentru a reveni la creştere economică."

Proiectul va dezvolta o reţea deja existentă de 15 Centre regionale de Informare şi Consiliere în Carieră, care vor facilita consilierea in cariera, integrarea şi reintegrarea pe piaţa forţei de muncă, în următorii trei ani, a unui număr de 25.000 de persoane.

Activitatea centrelor se va concentra asupra creşterii oportunităţilor de angajare, prin organizarea de târguri de muncă, informări privind noi proiecte de investiţii, promovarea unei atitutidini pozitive în ceea ce priveşte angajarea etc. De asemenea, proiectul urmăreşte crearea unui număr de cel puţin 300 de activităţi generatoare de venit din 2000 de persoane asistate, prin oferirea de servicii de consultanţă şi asistenţă (servicii juridice, asistenţă în realizarea unui plan de afaceri sau de marketing).

În plus, proiectul îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor între partenerii de pe piaţa muncii, prin promovarea bunelor practici generate prin proiect. Astfel, Centrele vor dezvolta parteneriate între sindicate, angajatori, furnizori de instruire şi reprezentanţi ai societăţii civile, parteneriate având ca scop sprijinirea şi informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb