Studenţii Universităţii Tehnice din Bucureşti vor beneficia, în curînd, de mai multe locuri de cazare, moderne şi dotate cu toate utilităţile necesare, a anunţat Primăria sectorului 2. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, certificatul de urbanism a fost deja semnat pentru autorizarea documentaţiei privind începerea construcţiei unui nou cămin în complexul din Cartierul Tei. Imobilul va fi ridicat pe locul actualului cămin nr.5, care datează din anul 1950. Gradul lui de uzură este de 90%, motiv pentru care cos-turile refacerii le-ar depăşi pe cele ale realizării unei construcţii noi. Pentru a nu împiedica procesul educaţional, conducerea universităţii a decis ca lucrările de demolare ale vechiului cămin să fie efectuate imediat după terminarea anului de învăţămînt 2004-2005. Noua clădire va avea un regim de înălţime parter şi cinci etaje şi va dispune de 150 de locuri de cazare în camere spaţioase, grupuri sanitare individuale. La fiecare nivel vor exista cîte o cameră de lectură, o spălătorie şi o cameră de pregătit hrana. Căminul va fi construit din fonduri Phare şi va fi finalizat într-un an de la începerea lucrărilor. Tinerii care locuiesc în actualul cămin nr.5 vor fi transferaţi într-o clădire recent renovată, care are o capacitate de 800 de locuri.
Fonduri europene pentru un cămin studenţesc în sectorul 2
A.T.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 3 februarie 2005