Fondurile de investiţii austriece şi britanice domină piaţa tranzacţiilor imobiliare

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 12 iunie 2007

România a devenit destinaţia favorită a investitorilor activi în estul Europei, iar fondurilor austriece, care până nu demult dominau piaţa investiţiilor imobiliare, li s-au alăturat fonduri din Marea Britanie, Germania, chiar şi Australia, susţin analiştii imobiliari ai companiei Colliers, citaţi de NewsIn. Potrivit Colliers, în încercarea de a-şi maximiza randamentul, din ce în ce mai multe fonduri se vor îndrepta către parteneriate sau chiar către dezvoltări de proiecte proprii în Româ­nia. Analiştii imobiliari susţin că în 2006, fondurile de investiţii austriece au fost surclasate, pentru prima oară în ultimii cinci ani, de către cele britanice ca număr de tranzacţii încheiate, trei faţă de cele 11 ale englezilor. În ceea ce priveşte valoarea totală a proprietăţilor achiziţionate, austriecii de la Immoeast şi cei de la Europolis au fost cei mai activi pe piaţa imobiliară românească.

"În 2006 au fost încheiate 19 tranzacţii însumând 850 milioane de euro, iar volumul investiţiilor se va dubla în 2007 datorită interesului tot mai mare pentru piaţa imobiliară din România. Spre deosebire de alţi ani, 2006 a avut şi tranzacţii notabile pe piaţa hotelieră şi cea a spaţiilor industriale, în valoare totală de 70 milioane de euro", se arată într-un studiu al companiei imobiliare Colliers.

Pentru 2007, consultanţii imobiliari se aşteaptă la o comprimare a randamentelor investiţiilor în toate sectoarele pieţei imobiliare până la un nivel comparabil cu cel din ţările vecine membre ale Uniunii Europene, 6% pentru clădirile de birouri de clasa A şi în jurul valorii de 6,5% pentru centre comerciale.

"Percepţia investitorilor vis-a-vis de economia ţării noastre şi de sectorul imobiliar în particular s-a îmbunătăţit vizibil, odată cu confirmarea acceptării Româ­niei ca membru al UE. Acest nou statut politic şi economic a avut un efect pozitiv în primul rând asupra investiţiilor în piaţa românească, acestea înregistrând o creştere semnificativă încă din cea de-a doua jumătate a anului 2006. Astfel, anul trecut s-a încheiat prima tranzacţie la o rată de recuperare a investiţiei sub 7%, dar şi prima tranzacţie de peste 200 milioane de euro", adaugă cei de la Colliers.

Cea mai importantă tranzacţie a anului 2006 a fost realizată de fondul de investiţii Immoeast care a achiziţionat centrul comercial Polus, din Cluj de la managerul de construcţii al proiectului, TriGranit, tranzacţie pentru care a semnat un aranjament financiar total de 210 milioane euro. Pe locul doi se află achiziţia City Mall de către APN Funds Management, tranzacţie de peste 100 de milioane de euro, fiind urmată de afacerea celor de la Europolis, 90 de milioane de euro pentru două clădiri de birouri din proiectul Sema Park.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb