Forţe din România şi Statele Unite susţin un exerciţiu militar bilateral la Poligonul de instrucţie de la Dud Tauţ în vederea îmbunătăţirii capacităţii defensive colective în regiune, informează un comunicat de presă remis redacţiei.
Infanterişti marini şi marinari din partea Black Sea Rotational Force, împreună cu Forţele Terestre Române participă la exerciţiul Platinum Lynx 15-5, începând cu data de 14 septembrie 2015.
Pe parcursul celor şapte zile ale exerciţiului, participanţii vor exersa atacuri integrate de echipă şi de pluton, operaţiuni de defensivă, schimburi de abilităţi de comunicare, activităţi care au ca obiectiv creşterea interoperabilităţii şi abilităţii colective în mediu de luptă.
Black Sea Rotational Force este un contingent de membri ai Corpului de infanterie marină al SUA şi ai Forţelor Navale din Marea Neagră, Balcani şi regiunea caucaziană, care menţin parteneriate, promovează securitatea regională şi asigură răspuns rapid în situaţii de criză, în conformitate cu cerinţele Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa şi ale Corpului de Infanterie Marină al SUA dislocat în Europa şi Africa.