Ford ar trebui să producă 250.000 autovehicule pe an la Craiova

F.A
Companii #Auto / 21 ianuarie 2010

Ford ar trebui să producă 250.000 autovehicule pe an la Craiova peste un an şi jumătate de acum încolo, aceasta fiind faza finală a achiziţiei Automobile Craiova, a declarat azi ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, potrivit NewsIn.

"Sper să prind şi finalul acestui proiect, când Ford va produce 250.000 autovehicule pe an în România, ceea ce înseamnă aport la PIB şi la exporturile ţării. În 18 luni de acum încolo cred că ar trebui să ne gândim la asta", a spus Vlădescu, după semnarea acordului dintre Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Ford şi Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) pentru un împrumut de 400 milioane euro.

Împrumutul face parte dintr-o schemă mai largă, de 600 milioane euro, din care 200 milioane euro pentru activităţi ale Ford din Germania, legate de operaţiunile companiei din România.

Statul român a garantat 80% din valoarea împrumutul semnat joi sub acordul Comisiei Europene (CE) privind ajutorul de stat. Vicepreşedintele Ford Europe pe probleme guvernamentale şi legale, Wolfgang Schneider, susţine că "fără această garanţie nu am fi avut posibilitatea de a lua acest împrumut".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb