Fosta deputată Andreea Cosma, audiată la DIICOT în dosarul Nordis

M.B.
Anticorupţie / 3 februarie

Fosta deputată Andreea Cosma, audiată la DIICOT în dosarul Nordis

Fosta deputată PSD Andreea Cosma s-a prezentat luni la sediul DIICOT pentru a fi audiată în cadrul dosarului privind presupuse fraude imobiliare legate de compania Nordis, potrivit news.ro.

Surse judiciare susţin că Andreea Cosma este suspectată că ar fi sprijinit, în calitate de notar, gruparea investigată. În acelaşi dosar a fost audiată şi Ioana Băsescu, tot în calitate de notar, fiind pusă sub acuzare pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat.

La sediul DIICOT au fost prezenţi şi Vladimir Ciorbă, principalul acţionar al companiei Nordis, precum şi soţia acestuia, Laura Vicol, fostă preşedintă a Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.

Luni dimineaţă, procurorii au efectuat zeci de percheziţii în România şi Monaco, inclusiv la domiciliul soţilor Ciorbă-Vicol şi la sediul Nordis. Ancheta vizează infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe grave, delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală, prejudiciul estimat depăşind 195 de milioane de euro, conform news.ro.

Anchetatorii susţin că gruparea funcţiona după un model piramidal, fiind structurată pe trei paliere. Aceasta ar fi promovat şi dezvoltat proiecte imobiliare prin intermediul mai multor firme, colectând sume mari de bani de la clienţi pentru apartamente, locuri de parcare şi mobilier. Ulterior, fondurile ar fi fost delapidate, iar operaţiunile contabile ar fi fost manipulate pentru a evita plata taxelor.

Potrivit anchetei, între 2019 şi 2024, prin cinci societăţi comerciale, liderii grupului ar fi încasat peste 957 milioane de lei (aproximativ 195 milioane de euro) în baza unor antecontracte şi contracte de vânzare-cumpărare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Fiica lui tata. Nu ajungeau banii din notarie, trebuia sa se implice și în Nordis.

    Madam I. Basescu? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6098
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9344
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.5086

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb