Fostul deputat Mihai Banu trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Vlad Dobrea
Anticorupţie / 27 decembrie 2017

Fostul deputat Mihai Banu trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Mihai Banu, la data faptelor deputat, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

În acelaşi dosar apar şi doi oameni de afaceri Dorinel Ursărescu şi Ion Rotaru, pentru cumpărare de influenţă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, în perioada iulie 2010 - noiembrie 2011, Mihai Banu, în calitate de deputat, ar fi pretins şi primit pentru partidul din care făcea parte, prin intermediul unei societăţi comerciale, de la cei doi, suma totală de 1.264.000 lei (824.000 lei de la Dorinel Ursărescu şi 440.000 lei de la Ion Rotaru).

"Banii au fost pretinşi şi primiţi pentru ca inculpatul Mihai Banu să-şi exercite influenţa asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, astfel încât aceasta să subcontracteze lucrările de îndiguire a râului Siret pe tronsonul Rotunda - Buruieneşti, comuna Doljeşti, judeţul Neamţ, firmelor administrate de Dorinel Ursărescu şi Ion Rotaru. De asemenea, Banu a mai solicitat contractantului ca o parte din sumele datorate subcontractorilor să fie achitate prin bilete la ordin, a căror valoare a fost încasată, în cele din urmă, de către inculpatul Banu Mihai", se precizează în comunicatul DNA.

Sursa citată arată că, pentru a exista o justificare legală a circuitului banilor, la solicitarea lui Mihai Banu, între cele două societăţi subcontractoare şi firma care i-ar fi remis contravaloarea biletelor la ordin ar fi fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii fictive.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DNA menţionează că Mihai Banu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru aceeaşi infracţiune, fiind condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 3 ani închisoare.

Dorinel Ursărescu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru infracţiuni asimilate faptelor de corupţie din 19 decembrie 2015, fiind condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, anunţă Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb