Fostul director al Sucursalei Târgu Mureş a Romgaz Avram Pantelimon, urmărit penal într-un nou dosar

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 7 aprilie 2017

Prejudiciul produs Romgaz depăşeşte 2,6 milioane de lei

Fostul director al Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz Avram Pantelimon, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, este urmărit penal de DNA într-un alt dosar, alături de alte două persoane care au făcut parte din conducerea unităţii, el fiind acuzat că a primit de la reprezentantul unei firme câştigătoare a unei licitaţii suma de 60.000 de euro pentru a accepta recepţia unui echipament cu toate că acesta nu corespundea cerinţelor stabilite în documentaţia de atribuire. Prejudiciul produs Romgaz depăşeşte 2,6 milioane de lei, conform News.ro.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus urmărirea penală faţă de Avram Pantelimon, la data faptelor directorul Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz, pentru luare de mită şi instigare la abuz în serviciu, dar şi faţă de Sergiu Victor Banu şi Gheorghe Matei, la data faptelor director tehnic, respectiv director adjunct-producţie la aceeaşi sucursală, pentru abuz în serviciu.

În cursul anului 2011, SNGN Romgaz SA - Sucursala Târgu Mureş a organizat o licitaţie publică ce avea ca obiect implementarea proiectului "Echipamente pentru producerea de energie electrică cu motoare termice pe gaz în Cojocna, judeţul Cluj", fiind declarată câştigătoare o asociere formată din trei societăţi comerciale.

"În acest context, Avram Pantelimon, în calitate de director sucursală la SNGN Romgaz SA - Sucursala Târgu Mureş, a primit de la reprezentantul uneia dintre firmele câştigătoare a licitaţiei suma de 60.000 de euro pentru a accepta recepţia unui echipament (motogenerator) cu toate că acesta nu corespundea cerinţelor stabilite în documentaţia de atribuire şi în oferta tehnică anexă la contract.

De asemenea, suspectul Avram Pantelimon, în aceeaşi calitate, alături de ceilalţi doi suspecţi, în calitate şi de membri ai comisiei de recepţie a lucrărilor, a semnat un document (minută) privind modalităţile de recepţie a echipamentelor de producere energie electrică aferentă, în baza căruia a fost efectuată recepţia echipamentului menţionat mai sus", arată DNA.

În acest fel cei trei au creat un prejudiciu SNGN Romgaz de 2.620.250 lei, echivalent cu contravaloarea achitată pentru echipamentul respectiv.

În acest caz se fac acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

În mai 2016, Avram Pantelimon a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un alt dosar, în care este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi hotărât ca o lucrare de deviere a unor conducte, care trebuia executată de o asociere din care făcea parte şi Primăria, să fie făcută din bugetul societăţii naţionale. În acest dosar au mai fost trimişi în judecată Ioan Ştefan, la data faptei directorul tehnic al Sucursalei Târgu Mureş a Romgaz, Emil Valentin Mincan, şeful Secţiei de Producţie a unităţii, şi Ioan Tiberiu Olaru, şeful Serviciului Proiectare al Sucursalei Târgu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sa vina dna la medias sa vada ce gaseste pe ultimii 4 ani

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb